Netanyahu and His Marionettes

Scris de Marco_polo2013 Lun Aug 10, 2015 10:08 pm

By David Bromwich

August 10, 2015 "Information Clearing House" - "HP" - Benjamin Netanyahu is laying siege to the Congress of the United States, not for the first time. He has thrown his voice and channeled his influence into the arena of American legislative politics, to abort the P5+1 nuclear settlement with Iran, which was signed on July 14 by the US, Britain, France, Germany, China, and Russia. The Israeli strong man's latest intervention is in keeping with the rest of his political career. Netanyahu owes all his importance and his success to actions that have been purely destructive.

He was first elected in 1996 on the wave of Israeli settler chauvinism that followed the signing of the Oslo Accords. His rise occurred in the wake of the assassination of his opponent, a courageous defender of the accords, Yitzhak Rabin. A public memorandum detailing the strategy for Netanyahu as leader of Israel was written by the neoconservative war propagandist Richard Perle, along with a small committee of others. The strategy document, "A Clean Break," called for Israel to free itself from the tedious demands of diplomacy once and for all, curtail its efforts to negotiate with Palestinians toward the creation of a state, and give up the idea of joining a neighborhood of nations in the Middle East. With American help, instead, Israel could stand alone as the dominant power, a position it should never compromise by bargaining for peace. To achieve this end, three countries had to be undermined, subdivided, or destroyed: Iraq, Syria, and Iran.

So far, things have gone roughly according to plan. Iraq and Syria are out of the picture -- the latter with considerable satisfaction to the people around Netanyahu. But Iran has continued to pose a stumbling block; and as early as 2008, Barack Obama's interest in lowering the terrorist threat to the US by calming the violence of the region was perceived by Netanyahu as a threat to his plan for dominance.

From their first meeting in 2009, Netanyahu made it plain that Obama was an obstacle to be overcome by any means necessary -- political assaults from the rear and flanks; concocted international incidents; speeches to Congress and the United Nations and AIPAC and Congress again. Obama was to be treated as an enemy in all but name. The story was to be circulated that Obama, possibly from motives of racial resentment, was profoundly unfriendly to the state of Israel. In the six years that followed their first meeting in May 2009, a continuous strand of Netanyahu's foreign policy has been devoted to weakening the Obama presidency.

Over the same period, the Republican party set itself as a primary goal the nullification of everything Obama proposed. It was natural therefore that its alliance with Netanyahu would grow increasingly public. Only self-respect in the Republicans and a sense of decency in Netanyahu could have prevented it. But one should not underrate the element of racism in Netanyahu's resolve. On the day of the last Israeli election, in March 2015, which ended by returning him to office with a far-right, settler-based coalition, Netanyahu sent a panic Facebook message to his followers. "The right-wing government is in danger," he wrote. "Arab voters are coming out in droves to the polls. Left-wing organizations are busing them out." His followers had a particular duty to vote in order to offset the droves of Arabs.

Now, "droves" is a word normally applied to cattle, just as "swarm" is applied to insects and "hordes" to murderous barbarians. The chairmen of White Citizens' Councils in the American South in the 1950s used to warn their faithful against the "hordes of n-----s" that would vote them out of office unless white people came out and voted. For Netanyahu, President Obama has always been one of the "droves." He has treated Obama with a degree of disrespect approaching and often crossing into contempt, without parallel in the previous relations of American leaders and our professed allies. The black caucus noticed this when they boycotted Netanyahu's speech to Congress in March; and among Jewish lawmakers, Dianne Feinstein has spoken with well-earned disgust of Netanyahu's "arrogant" presumption that he speaks for all Jews.

Reactions of this sort are likely to intensify among those (including the present writer) who feel the disgrace of a foreign leader singling us out in a speech carried in US media, which was addressed peculiarly to Jewish Americans and implicitly separated our interests from those of other Americans. The gesture embodied by such a speech bears a family resemblance to incitement to treason. Imagine a leader of India puffing himself up to deliver a special address to Americans of Indian descent, asking them to subvert the authority of the president who signed a trade deal the Indian prime minister judges to be disadvantageous. And yet, the relations today of Netanyahu to many of the biggest American Jewish donors, and of the same donors to the Republican Party -- these linkages are so extended and tangled that lesser actors can barely account for their actions. But they feel no responsibility to render an account. They only know that their arms and legs move obediently to execute a pilgrimage to Jerusalem or Las Vegas. And then they vote and then comes the money.

The defection to the Republican side by Chuck Schumer was predictable, but the terms in which he cast his decision tell us much about the man and the situation. It has been said that one can judge a politician's intent not only by the things he says but by the things he crucially omits. In Schumer's written defense of his vote with the war party, in a text of some 1,700 words apparently drafted by the senator himself, a word that never appears is "Israel." (The exception is the almost anonymous appearance of the country in a catalogue with five other countries said to have been direct or indirect victims of Iran). But depend on it, Israel was on Schumer's mind.

He has often said, with an artless self-love, that his name in Hebrew, "shomer," means "guardian"; and he takes pride in the fact because he thinks of himself as the appointed guardian of Israel's interests in the US. How bizarre and again how unprecedented this is! Think of any other nation in the world. Imagine an Italian-American named Frank Consiglieri assuring his listeners that his name means "advocate" in Italian and he is supremely vigilant for the interests of Italy as a lawmaker in the US.

Schumer voted for the Iraq war on a rationale similar to the one he now urges as the path of reason and good sense with Iran. He may or may not recognize that he is only assisting the Likud and the neoconservatives with part three of the Middle East "clean break" strategy: Iraq, Syria, Iran. Their calculation is simple. When the work of destruction is complete, one country in the region will stand upright and intact amid the surrounding rubble.

How many Americans know that the Iran deal is supported by the vast majority of Israel's defense and security establishment? The opinions of the security officials within Netanyahu's government are impossible to discern because they have been placed under gag order; but the suffrage of qualified judges in Israel, as also in Europe, Russia, China, and the IAEA, forms a strange contrast with the current alignments in America. "As unanimous as the politicians are in backing the prime minister," J.J. Goldberg recently wrote in Forward, "the generals and spymasters are nearly as unanimous in questioning him. Generals publicly backing Netanyahu can be counted on -- well -- one finger." Equally strange is the fact that security support for the deal is an open secret in the Israeli press, and in an American Jewish paper like Forward, but the evidence is subordinated to a point of near invisibility in the New York Times and other mainstream outlets.

In defending the deal, in the most sober, straightforward, unapologetically argumentative and honest speech of his career, President Obama spelled out the reasons why its acceptance would surrender no opportunity while rejection would squander a chance that will not return.

If, in a worst-case scenario, Iran violates the deal, the same options that are available to me today will be available to any U.S. president in the future. And I have no doubt that 10 or 15 years from now, the person who holds this office will be in a far stronger position with Iran further away from a weapon and with the inspections and transparency that allow us to monitor the Iranian program.

Politicians and propagandists who oppose the deal have spoken of fifteen years as if it were the blink of an eye; but fifteen years is a long time in the history of a nation; and Americans should know it. Fifteen years ago George W. Bush had not yet won the presidency and delivered to the world his vision of a new Middle East. Destruction makes faster work than rebuilding or reform, but much that is good can happen in fifteen years.

Obama delivered this speech at American University -- recalling President Kennedy's speech in support of the Test Ban Treaty at the same institution 52 years ago -- and with full awareness of the parallel he said: "Does anyone really doubt that the same voices now raised against this deal will be demanding that whoever is President bomb those nuclear facilities?" Kennedy at a press conference on August 20, 1963 faced a similar pretense of scientific skepticism founded on destructive intent, and had to answer questions about the opposition of Dr. Edward Teller, a fierce advocate of atmospheric nuclear testing. Asked whether he had curtailed a recent series of tests for political reasons, Kennedy replied:

Obviously, we don't like to test in the atmosphere unless the test is essential. Every test in the atmosphere produces fallout and we would, it seems to me, be remiss in not attempting to keep the number of tests to the minimum, consistent with our national security. ... So we kept a careful eye, and we in fact did more tests, several more tests than we had originally planned six months before. ... I think that they were an impressive series. But it would be very difficult, I think, to satisfy Dr. Teller in this field.

Schumer is following the Dr. Tellers of our age, but they have invented nothing, improved nothing, are good at nothing except starting wars. They are, however, trained and seasoned by experience in the art of spreading fear. By joining their ranks again in 2015, as he did in 2003, Chuck Schumer has made much harder the fight against the chief hope today for lowering the risk of nuclear proliferation. He has done it for reasons no more compelling than those that drove the feverish opposition to Kennedy in 1963.

Meanwhile, 58 members of the US Congress have landed in Jerusalem, on a visit set to last from August 4 to August 10. Their trip was bought and paid for by the charitable arm of AIPAC. The lawmakers obeyed the command of Prime Minister Netanyahu to visit him instead of their own constituents in early August if they want support in the future by prominent Jewish donors. A gesture of more abject servility cannot be imagined. By agreeing to take the trip at this time -- so easy to decline if only for the perception of the thing -- these captive representatives have in effect declared their confidence in Netanyahu and their dependence on his favor. He will come back for more.

Very likely we can expect to hear something from the same representatives concerning the "flaws" in the Iran deal which Schumer says prompted his early declaration of a negative vote. "Even more troubling [than the 24-day delay on inspections]," said Schumer," is the fact that the US cannot demand inspections unilaterally." The demand for immediate inspections, any time, any place, is not an initiative of Schumer's at all but a late-found and richly publicized Netanyahu obstruction, like his demand that Iran recognize Israel as "the Jewish state." It is tantamount to setting a precondition of total and round-the-clock American surveillance of Iranian sites. The only government that would submit to such a regimen is a client government; and the objection could only be satisfied in the aftermath of regime change.

The most puzzling detail in Schumer's defense of his negative vote is the reversal on which it closes. He admits that the heart of the nuclear deal works against the development of nuclear weapons quite effectively. "When it comes to the nuclear aspects of the agreement within ten years, we might be slightly better off with it. However, when it comes to the nuclear aspects after ten years and the non-nuclear aspects, we would be better off without it." There, for all his elaborate show of scruple, he gives the game away. The "nuclear aspects" are the substance of the agreement. That is why they call it the nuclear deal. But no, for Netanyahu and Schumer what offends is the prospect of Iran's re-entry into the global community as a trading partner and a non-nuclear regional power of some resourcefulness. This emergence can only curb Israel's wish to dominate for another half century as it has done for the past half century. That, and not anything resembling an "existential threat," is the real transition at issue.

In conclusion, Schumer tells his Democratic listeners that he does not want a war with Iran; but this is a hollow pretense. The preponderance of influential persons who side with him, as they did on Iraq in 2003, do indeed want a war, and they say they do. They say that war is inevitable, and that the sooner we get over delusions of compromise, the better for Israel and America. Even if he were in earnest, what could the peaceable Senator Chuck Schumer do? A shomer, after all, a guardian and not a buccaneer -- how could he prevail against the many who are made of sterner stuff? The Republican candidate now ranked third in the polls, Scott Walker, has said he would bomb Iran on his first day as president.

David Bromwich Professor of Literature, Yale University

See also

Netanyahu's Interference in U.S. Affairs Is Unprecedented: In an interview with CNN's Fareed Zakaria, the president was asked if it was "appropriate of a foreign head of government to inject himself into an American affair.”

Scris de Marco_polo2013 Lun Aug 10, 2015 10:10 pm

De David Bromwich

10 august 2015 " Informații Clearing House "-" HP "- Benjamin Netanyahu este de stabilire asediu la Congresul Statelor Unite, nu pentru prima dată. El a aruncat vocea și canalizate influența în arena politicii legislative americane, pentru a abandona P5 + 1 soluționarea nuclear cu Iranul, care a fost semnat la 14 iulie de către SUA, Marea Britanie, Franța, Germania, China, și Rusia. Cele mai recente intervenție Omul israelian puternic este în conformitate cu restul carierei sale politice. Netanyahu datorează toată importanța sa și succesul său la acțiuni care au fost pur distructiv.

El a fost ales pentru prima dată în 1996 cu privire la valul de șovinismul colonist israelian care a urmat semnăriiAcordurile de la Oslo . Ascensiunea sa a avut loc în urma asasinării adversarul său, un apărător curajos de acordurile, Yitzhak Rabin. Un memorandum publică detaliază strategia pentru Netanyahu ca lider al lui Israel a fost scris de propagandist război neoconservator Richard Perle, impreuna cu un comitet mic de alții. Documentul de strategie, " A Break curat ", a cerut Israelului să se elibereze de cerințele plictisitoare diplomației o dată pentru totdeauna, reduce eforturile sale de a negocia cu palestinienii spre crearea unui stat, și să renunțe la ideea de a se alătura unui cartier națiunilor din Orientul Mijlociu. Cu ajutorul american, în schimb, Israel ar putea sta singur ca puterea dominantă, o poziție niciodată nu ar trebui să compromită de negociere pentru pace. Pentru a atinge acest scop, cele trei țări au trebuit să fie subminată, subdivizate, sau distruse: Irak, Siria, Iran și.

Până în prezent, lucrurile au mers aproximativ conform planului. Irak și Siria sunt în afara imaginii - acesta din urmă cu satisfacție considerabilă a oamenilor din jurul Netanyahu. Dar Iranul a continuat să reprezinte o piatră de poticnire; și începând cu anul 2008, interesul lui Barack Obama în reducerea amenințării teroriste în SUA de către calmarea violența din regiune a fost perceput de Netanyahu ca o amenințare la adresa planului său de dominare.

De la prima lor întâlnire, în 2009, Netanyahu a făcut clar că Obama a fost un obstacol care trebuie depășit prin orice mijloace necesare - atacuri politice din spate și flancuri; incidente internaționale născocit; discursuri la Congresul și Organizația Națiunilor Unite și AIPAC și Congresul din nou. Obama a fost să fie tratat ca un inamic în toate, dar numele. Povestea a fost să fie difuzate ca Obama, eventual din motive de resentiment rasială, a fost profund neprietenos la statul Israel. În cei șase ani care au urmat lor primă întâlnire în mai 2009, un fir continuu a politicii externe a lui Netanyahu a fost dedicată slăbirea președinția Obama.

În aceeași perioadă, Partidul Republican a fixat ca scop principal anularea a tot ceea ce Obama a propus. Era firesc, prin urmare, că alianța cu Netanyahu ar crește din ce în ce publică. Numai respect de sine în republicanii și un sentiment de decență în Netanyahu ar fi împiedicat. Dar nu ar trebui să subestimeze elementul de rasism în hotărârea lui Netanyahu. În ziua de la ultimele alegeri israeliene, martie 2015, care sa încheiat cu el revenind la birou cu o coaliție de extrema-dreapta, pe bază de decantor, Netanyahu a trimis o panică mesaj pe Facebookpentru a adepților săi. "Guvernul de dreapta este în pericol", a scris el. "Alegătorii arabe ies în masă la vot. Organizațiile de stânga sunt busing le." Urmașii săi au avut un anumit datoria de a vota pentru a compensa cirezile de arabi.

Acum, "droves" este un cuvânt aplicat în mod normal la bovine, la fel cum "roi" se aplică pentru insecte și "hoarde" de barbari criminale. Președinții Consiliilor albe cetățenilor în America de Sud, în 1950 folosit pentru a avertiza credincioșii lor împotriva "hoardele de n ----- s" care le-ar vota din birou, cu excepția cazului oameni albi au ieșit și au votat. Pentru Netanyahu, președintele Obama a fost întotdeauna una dintre cele mai "droves." El a tratat Obama cu un grad de lipsă de respect se apropie și de multe ori trecerea în dispreț, fără precedent în relațiile anterioare ale liderilor americani și aliații noștri mărturisesc. Negru Caucus observat acest lucru atunci când boicotat discursul lui Netanyahu de a Congresului martie; și printre parlamentarii evrei, Dianne Feinstein avorbit cu dezgust și-a câștigat de prezumție "arogant" Netanyahu că el vorbește de toți evreii.

Reacțiile de acest fel sunt susceptibile de a intensifica printre cei (inclusiv prezenta scriitorului), care se simt rușinea unui lider străin ne evidențierea într-un discurs efectuate în mass-media din SUA, care a fost adresată deosebit de americani evrei și separat implicit interesele noastre de cele ale alte americani. Gestul întruchipat de o astfel de discurs are o asemănare de familie pentru a incitare la trădare. Imaginați-vă un lider de India puffing se până la a oferi o adresă special pentru americani de origine indiană, cerându-le pentru a submina autoritatea președintelui, care a semnat un comert face indieni judecătorii primului-ministru să fie dezavantajos. Și totuși, relațiile astăzi Netanyahu la multe dintre cele mai mari donatori evreiești americane, și a acelorași donatori la Partidul Republican - aceste legături sunt atât de extinse și încurcat că actorii mai mici pot reprezenta abia pentru acțiunile lor. Dar se simt nici o responsabilitate pentru a face un cont. Ei știu doar că brațele și picioarele lor se mute supunere a executa un pelerinaj la Ierusalim sau Las Vegas. Și apoi ei vot și apoi vine banii.

Dezertarea la partea Republican de Chuck Schumer a fost previzibil, dar termenii în care a aruncat decizia sa sa ne multe despre om și situația. Acesta a fost spus că o poate judeca intenția unui politician nu numai de lucrurile pe care el spune, ci de lucrurile pe care el neglijează extrem. În apărarea scris Schumers votului său cu partea de război, într-un text a unor cuvinte aparent 1.700 elaborate de senatorul însuși, un cuvânt care apare nu este niciodată "Israel." (Excepție este aspectul aproape anonim a țării într-un catalog cu alte cinci țări a spus că au fost victime directe sau indirecte ale Iranului). Dar depinde de el, Israel a fost în mintea lui Schumer.

El a adesea spus , cu o iubire de sine ingenuu, că numele lui în ebraică, "Șomer," înseamnă "gardian"; și el se mandreste cu faptul că el crede că de el însuși în calitate de gardian numit intereselor Israelului în SUA. Cum bizar și din nou cât de fără precedent acest lucru este! Gândiți-vă la orice altă națiune din lume. Imaginați-vă un italian-american pe nume Frank Consiglieri asigura ascultătorilor săi că numele său înseamnă "avocat" în limba italiană și este extrem de vigilent pentru interesele Italiei ca un parlamentar din SUA.

Schumer a votat pentru razboiul din Irak pe un raționament similar cu cel a cere acum ca calea rațiunii și bun simț, cu Iranul. El poate sau nu poate să recunoască faptul că el asistă doar Likud și neoconservatorii cu partea a treia a strategiei Orientul Mijlociu "pauză curat": Irak, Siria, Iran. Calculul lor este simplu. Când lucrarea de distrugere este completă, o țară din regiune va sta în poziție verticală și intact în mijlocul moloz din jur.

Câți americani stiu ca afacerea Iranul este susținută de marea majoritate a apărării și securității înființarea Israelului? Opiniile oficialilor de securitate în cadrul administrației Netanyahu sunt imposibil de a discerne, deoarece acestea au fost plasate sub comanda gag; dar votul judecătorilor calificați în Israel, ca și în Europa, Rusia, China, și AIEA, formează un contrast ciudat cu alinierile actuale din America. "În unanimitate ca politicienii sunt în susținerea prim-ministru", JJ Goldberg a scris recent în Forward, "generalii și spionilor sunt aproape la fel de unanimitate de interogarea sa generalilor suport public Netanyahu pot fi numărate pe -. Bine - un deget. " La fel de ciudat este faptul că sprijinul de securitate pentru afacerea este un secret deschis în presă israeliană, și într-un document evreiesc american ca înainte, dar dovezile este subordonat un punct de invizibilitate lângă înNew York Times și alte piețe de desfacere de masă.

În apărarea afacere, în cel mai sobru, simplu, unapologetically argumentativ și onest discursul din cariera sa, președintele Obama precizat motivele pentru acceptarea acesteia sa lăsat învins nici o oportunitate în timp ce respingere ar risipi o șansă pe care nu se va întoarce.

În cazul în care, într-un scenariu mai rău caz, Iran încalcă acordul, aceleași opțiuni care sunt disponibile pentru mine astăzi va fi disponibil pentru orice președinte american în viitor. Și nu am nici o îndoială că 10 sau 15 ani de acum, persoana care deține această funcție va fi într-o poziție mult mai puternică cu Iranul mai departe de o armă și cu inspecțiile și transparența care ne permit să monitorizeze programul iranian.

Politicienii și propagandiști care se opun acordului au vorbit de cincisprezece ani ca și cum ar clipi din ochi; dar cincisprezece ani este de mult timp în istoria unei națiuni; și americanii ar trebui să știe. Cincisprezece ani în urmă George W. Bush nu a câștigat încă președinția și livrate la World Vision sa de un nou Orientul Mijlociu.Distrugerea face munca mai rapid decât reconstruirea sau reformă, dar mult care este bun se poate întâmpla în cincisprezece ani.

Obama a emis acest discurs la American University - reamintind discursul președintelui Kennedy în sprijinul tratat de interzicere la aceeași instituție în urmă 52 ani - și cu conștientizarea deplină de paralela el a spus: "Are cineva cu adevarat îndoială că aceleași voci ridicate acum În acest acord va fi cerând ca oricine este președintele bombardeze aceste instalații nucleare? " Kennedy la o conferință de presă pe 20 august 1963 sa confruntat cu o pretenție similară de scepticism științific fondată pe intenție distructivă, și a trebuit să răspundă la întrebări cu privire la opoziția Dr. Edward Teller, un avocat feroce de testare nucleare atmosferice. Întrebat dacă el a redus o serie recentă de teste pentru motive politice, Kennedy a răspuns:

În mod evident, nu ne place pentru a testa în atmosferă, cu excepția cazului testul este esențială. Fiecare test în atmosfera produce Fallout și am, mi se pare, fi neglijent în încercarea de a păstra nu numărul de teste la minimum, în conformitate cu securitatea noastră națională. ... Așa că am păstrat un ochi atent, și am făcut-o, de fapt, mai multe teste, mai multe mai multe teste decât ne-am planificat inițial cu șase luni înainte. ... Cred că au fost o serie impresionantă. Dar ar fi foarte dificil, cred că, pentru a satisface Dr. Teller în acest domeniu.

Schumer este în urma Dr. ghiseele de vârsta noastră, dar ei au inventat nimic, îmbunătățit nimic, sunt bune la nimic, cu excepția războaie de pornire. Ele sunt, cu toate acestea, instruite și maturate de experiență în domeniu de răspândire frică. Prin unirea rândurile lor din nou în 2015, așa cum a făcut în 2003, Chuck Schumer a făcut mult mai greu de lupta împotriva speranța șef astăzi pentru reducerea riscului de proliferare nucleară. El a făcut-o din motive nu mai convingătoare decât cele care au condus opoziția febrilă a Kennedy în 1963.

Între timp, 58 de membri ai Congresului SUA au aterizat în Ierusalim, pe un set vizită să dureze de la 4 august la 10 august călătoria a fost cumpărat și plătit de către brațul caritabile a AIPAC. Parlamentarii ascultat porunca de prim-ministru Netanyahu să-l viziteze în loc de propriile lor constitutive la începutul lunii august în cazul în care doresc sprijin în viitor de către donatori evrei proeminente. Un gest de slugărnicie mai abject nu poate fi imaginat.De acord să ia excursie în acest moment - atât de ușor să scadă dacă numai pentru percepția de lucru - acești reprezentanți captive au efect declarat încrederea în Netanyahu și dependența lor pe favoarea lui. El va reveni pentru mai multe.

Foarte probabil ne putem aștepta să auzi ceva de la aceleași reprezentanții privire la "defectele" în afacere Iran care Schumer spune determinat declarația sa timpurie de un vot negativ. "Chiar mai deranjant [decât întârzierea de 24 de zile cu privire la inspecțiile]", a declarat Schumer, "este faptul că SUA nu poate cere în mod unilateral inspecții." Cererea pentru inspecții imediate, în orice moment, orice loc, nu este o inițiativă a lui Schumer la toate, dar o obstrucție a găsit sfârșitul-și bogat mediatizat Netanyahu, cum ar fi cererea sa că Iranul recunoaște Israelul ca "statul evreu." Este echivalent cu a setarea o precondiție a totale si non-stop de supraveghere american de site-uri iraniene. Singurul guvern care va prezenta la un astfel de regim este un guvern client; și obiecția ar putea fi îndeplinite în urma schimbării regimului numai.

Detaliul cel mai enigmatic în apărarea Schumers votului său negativ este inversarea pe care se închide. El admite că inima afacere nucleare lucrează împotriva dezvoltarea de arme nucleare destul de eficient. "Când vine vorba de aspectele nucleare ale acordului în termen de zece ani, ne-ar putea fi ușor mai bine cu ea. Cu toate acestea, atunci când vine vorba de aspectele nucleare după zece ani, iar aspectelor non-nucleare, ne-ar fi mai bine fără ea . " Acolo, pentru toate show-ul lui elaborat de scrupule, el dă jocul departe. "Aspectele nucleare" sunt conținutul acordului. Acesta este motivul pentru care o numesc afacere nuclear. Dar nu, pentru Netanyahu și Schumer ceea ce ofensează este perspectiva de a re-intrare în comunitatea globală Iranului ca un partener comercial și o putere regională non-nucleare de unele inventivitate. Aceasta poate reduce apariția doar dorința Israelului să domine pentru o altă jumătate de secol, așa cum a făcut pentru ultima jumătate de secol. Asta, și nu ceva asemanator o "amenințare existențială" este trecerea reală în cauză.

În concluzie, Schumer a spus ascultătorilor săi Democrat că el nu vrea un război cu Iranul; dar aceasta este o pretenție gol. Preponderența persoanelor influente care cot cu el, așa cum au făcut cu privire la Irak, în 2003, vreau într-adevăr un război, și ei spun ca fac. Ei spun că războiul este inevitabil, și că cu cât mai repede ne trece peste iluzii de compromis, cu atât mai bine pentru Israel si America. Chiar dacă el ar fi fost în serios, ceea ce ar putea face pașnică senatorul Chuck Schumer? Un Șomer, la urma urmei, un tutore și nu o pirat - cum ar putea el birui cei mulți, care sunt realizate din lucruri mai fermă? Candidatul republican acum clasat pe locul trei în sondaje, Scott Walker, a declarat că va bombarda Iranul în prima sa zi ca presedinte.

David Bromwich profesor de literatură la Universitatea Yale

Vezi si

Interferența Netanyahu în afaceri din SUA este fără precedent : Într-un interviu cu CNN Fareed Zakaria, președintele a fost întrebat dacă a fost "cazul unui cap străin de guvern de a se injecta într-o afacere american."

Netanyahu and His Marionettes

Netanyahu and His Marionettes

Netanyahu și marionete Lui