AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

Românii, între inaniție și trai decent

In jos

Românii, între inaniție și trai decent Empty Românii, între inaniție și trai decent

Mesaj Scris de Admin Vin Noi 01, 2019 3:24 am

Am cerut zilele trecute să mi se printeze comentariile de la ultimele materiale pe care le-am publicat pe Facebook. Dincolo de cei câțiva hateri care își revarsă ura și neputința împotriva a toți și toate, am constatat cu plăcere că cei care înțeleg ceea ce scriu au devenit extrem de numeroși. Chiar dacă unii dintre aceștia nu sunt de acord cu mine, măcar înțeleg că nu scriu din motive meschine și îmi folosesc scrierile pentru a-și forma sau perfecționa propriul lor aparat critic. Efortul de a judeca cu propriu-ți creier este o chestiune de orgoliu și demnitate personală, și în timp este răsplătit cu succesul în viață. Tema pe care o voi aborda în acest material se referă la natalitate și va contrazice perspectiva asupra acestui subiect, adoptată în general de conducătorii politici din România și acceptată în mod tacit de restul populației.
Astăzi, populația planetei numără în jur de 8 miliarde de oameni. Ei trebuie să i se asigure mâncare, apă, locuință, acestea fiind elementele esențiale supraviețuirii. La aceste nevoi esențiale se adaugă toate celelalte necesare unui trai decent: mobilier, mijloace de deplasare și infrastructură aferentă acestora, spitale, medicamente, școli, etc. Atât din cauza actualului sistem financiar total depășit, cât și a structurii economiei mondiale, peste 30% din populația planetei nu are asigurate nici mijloacele necesare existenței și, evident, nici cele necesare unui trai decent. În 3-4 decenii populația planetei va ajunge la cca. 15 miliarde. În acel moment, mineritul excesiv, deșertificarea cauzată de schimbările climatice, împuținarea rezervelor naturale de apă ale Pământului, vor face ca viața pe Pământ să fie nesustenabilă în forma pe care o cunoaștem astăzi sau chiar în orice altă formă. Nu este nicio profeție. Este o realitate aritmetică pe care oricine o poate verifica. Soluțiile sunt pentru moment inabordabile. Este imposibil controlul natalității în țări precum India, țările africane, majoritatea țărilor latino-americane și arabe. Este total necredibil un război care să ucidă jumătate din populația planetei, este inabordabilă colonizarea altor planete, în condițiile în care știința (privită din acest unghi) este încă primitivă, în ciuda uriașelor salturi pe care le-a făcut în alte domenii.
Astăzi, la nivel planetar, tensiunile între marile puteri au devenit uriașe, mai ales ca urmare a nevoii de acces la resurse iar migrația dinspre țările sărace și suprapopulate spre vestul deocamdată prosper a devenit un fenomen aproape imposibil de stăpânit. În acest peisaj al dracului de sumbru, România, urmare a uriașelor resurse de tot felul, este în vizorul tuturor marilor puteri. Toate își doresc accesul discreționar la aceste resurse, fără a avea totuși bunul simț să le și plătească. Ți-am postulat în acest material că în 30-40 de ani planeta nu va mai putea întreține o populație de 14-15 miliarde de oameni și că viața pe Pământ va deveni improbabilă sau, în cel mai fericit caz, va deveni insuportabil de grea. În acest context, să vii și să susții creșterea natalității este, în cel mai bun caz, un derapaj intelectual provocat ori de prostie ori de senilitate prematură. În ciuda aversiunii pe care o am la adresa UE, cauzată de modul huliganic în care îmi tratează țara, de modul mafiot în care mi-au jefuit țara, mă simt obligat să recunosc faptul că intrarea noastră în această organizație a avut și o parte extrem de pozitivă. Plecarea în vest a cca. 5 milioane de români ne-a salvat pe toți  de la un înfiorător dezastru. Dacă aceștia nu ar fi avut posibilitatea să plece, costurile pentru întreținerea lor ar fi depășit cu mult capacitatea statului de a ne întreține pe toți.
Astăzi, statul face eforturi uriașe de a întreține cele 15-16 milioane de români care trăiesc în țară, și asta la un nivel de trai extrem de scăzut. Dacă admitem drept sumă minimă de subzistență cca. 200 euro lunar per capita, atunci statul ar fi trebuit să cheltuiască cca. 12 miliarde euro anual pentru întreținerea celor plecați. Dacă mai adăugăm și cele cca. 3 miliarde euro anual pe care diaspora le trimite acasă, atunci vedem că statul ar avea un deficit de cca. 15 miliarde euro anual pe care ar trebui să-l finanțeze din credite externe. Hai să mai adăugăm și deficitul deja existent, moment în care suma totală pe care ar trebui să o împrumutăm ar sări de 20 miliarde euro anual. Această sumă este imposibil de obținut chiar și de o economie ca cea a Germaniei. Iată de ce natalitatea ar trebui descurajată în România printr-un amplu efort de informare a populației prin câteva măsuri indirecte, gen legalizarea prostituției  (asta ar micșora semnificativ și numărul de violuri) iar populația ar trebui să-și relaxeze relațiile de cuplu admițând și relațiile extraconjugale, lucru care ar diminua în mod semnificativ natalitatea. În programul meu de țară am arătat că domeniile în care România ar trebui să investească masiv sunt industrializarea agriculturii, robotica și inteligența artificială. Robotica și inteligența artificială ar rezolva problema forței de muncă iar industrializarea agriculturii ar face din România o țară de sprijin pentru țările suprapopulate gen China, India, lumea arabă, etc., și chiar pentru țările dezvoltate. Cu o populație cuprinsă între 8 și 10 milioane de oameni și cu o armată bine pusă la punct, România se poate salva de la grozăviile care vor avea loc într-un viitor destul de apropiat.
Share the post "Capitolul 77 – Românii, între inaniție și trai decent"
Admin
Admin
Admin

Mesaje : 10860
Data de înscriere : 05/11/2012

https://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum