23 August 1944 – Trădare sau salvarea României ?

Scris de ILUMINATI Sam Aug 22, 2015 10:51 pm

http://www.ziuaveche.ro/exclusiv-zv/dosare-ultrasecrete-exclusiv-zv/23-august-1944-tradare-sau-salvarea-romaniei-269100.html/

În urmă cu 71 de ani, la 23 august 1944, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, România ieșea din alianța cu Puterile Axei (Germania, Italia și Japonia), declara încetarea unilaterală a războiului împotriva Aliaților (Franța, Imperiul Rus, Marea Britanie, Italia și Statele Unite ale Americii) și declara război Germaniei naziste și Ungariei horthyste.

Despre actul de la 23 august 1944 din România, s-a scris foarte mult, dar s-au ascuns, cu destula abilitate, poporului român, unele adevaruri ale acestui act si implicatiile lui, în majoritate nefaste pentru România. S-a trecut cu vederea în mod deliberat situatia militara a României în primavara si vara anului 1944, nu s-a spus nimic poporului român despre marea tradare de la Iasi, din 20 august 1944, a comandantului Armatei a 4-a, general de Corp Armata Mihai Racovita, savârsita în strânsa legatura cu Casa Regala si cu Partidul Comunist; au fost prezentate în mod denaturat situatia militara a României de dinainte de 23 august 1944, precum si tratativele diplomatice ale guvernului Antonescu de la Cairo si Stockholm, initiate înca de la sfârsitul anului 1943, cat si despre rezultatele acestora. Nu s-a suflat o vorba despre manevrele cercurilor palatului de sabotare a acestor tratative si nu s-a spus nimic despre conspiratia Casei Regale si a P.C.R. pentru arestarea lui Ion Antonescu si a guvernului sau.

La 23 august 1939, cu câteva zile înainte de declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial, Germania nazistă și Uniunea Sovietică au încheiat Pactul Ribbentrop-Molotov. Prevederile protocolului adițional (anexele secrete) stabileau destinele țărilor baltice (Estonia, Lituania și Letonia), Finlandei, Poloniei și României.

După semnarea de către Franța a armistițiului cu Germania, la Compiegne, la 22 iunie 1940, prin notele ultimative din 26 și 28 iunie 1940, guvernul Uniunii Sovietice a rupt granițele românești, ocupând teritoriile Basarabiei, Nordul Bucovinei și Ținutul Herței (44.500 kmp și o populație de 3,2 milioane locuitori din Basarabia, respectiv 6.000 kmp și o populație de 500.000 de locuitori din Nordul Bucovinei).

Rapturile teritoriale au continuat prin Dictatul de la Viena, din 30 august 1940, când Ungaria horthystă a ocupat 44.492 kmp, respectiv nord-estul Transilvaniei, cu o populație de 2.667.000 locuitori. Prin tratatul din 7 septembrie 1940, de la Craiova, Bulgaria a încorporat județele Durostor și Caliacra, cu o suprafață totală de 6.921 kmp și aproximativ 410.000 locuitori.

La 22 iunie 1941, România a intrat în război, alături de Germania împotriva URSS, în vederea reîntregirii teritoriului său. Mareșalul Ion Antonescu a ordonat armatei să treacă Prutul și să elibereze Basarabia și Nordul Bucovinei. Au fost angajate în operațiunile militare efectivele a două armate, care totalizau 12 divizii de infanterie, o divizie blindată și 6 brigăzi independente, precum și aviația militară (672 de avioane, dintre care 219 de bombardament și 146 de vânătoare).

Eliberarea Basarabiei și a nordului Bucovinei a fost finalizată la 26 iulie 1941, eveniment care a fost salutat cu satisfacție de opinia publică românească. În acțiunile din această perioadă au fost angajați peste 450.000 de militari români.

La 16 octombrie 1941, după două luni de lupte grele și mari sacrificii, trupele Armatei a IV-a române au cucerit Odesa. Pierderile Armatei Române s-au ridicat la 92.545 militari, dintre care 17.729 morți și 63.345 răniți și 11.471 dispăruți.

Începând cu 15 iunie 1942, unități militare române au fost introduse succesiv în luptele din Caucaz și Cotul Donului — Stalingrad, unde au acționat în condiții deosebit de grele de climă și de lipsuri materiale (tunuri de artilerie antitanc, mijloace de transmisiuni, muniții, echipament gros pentru iarnă, alimente și medicamente), luptând până la 3 februarie 1943. În aceste lupte, Armata Română a suferit mari pierderi materiale și umane: 155.010 ostași din 228.072 cât au avut, la 19 noiembrie 1942, cele două corpuri (a III-a și a IV-a).

Preocupările românilor în ceea ce privește scoaterea țării din război au crescut în intensitate către sfârșitul anului 1943, prin canalele deschise la Ankara și Stockholm.

În martie 1944, au început, la Cairo, convorbiri între emisarul opoziției democratice din România, Barbu Știrbei, plecat cu consimțământul lui Ion Antonescu, și reprezentanții Marii Britanii, SUA și URSS, privind desprinderea României de Reich. În 29 martie, un mesaj al generalului Maitland Wilson către mareșalul Ion Antonescu l-a informat pe acesta că guvernul sovietic era dispus să stabilească legătura cu el, cerându-i să ordone predarea trupelor române de pe Frontul de Est. Mareșalul a arătat, în răspunsul său, imposibilitatea morală de a accepta capitularea necondiționată, atât timp cât România dispunea încă de însemnate forțe militare, iar Germania a ajutat România în momente critice.

La 12 aprilie 1944, au fost reluate convorbirile româno-sovietice de la Stockholm, între reprezentanții oficiali ai celor două țări. Guvernul sovietic a transmis condițiile ”minimale” de armistițiu: frontiera din 1940, despăgubiri de război, revenirea Transilvaniei sau a ”celei mai mari părți a ei” la România. Guvernul român a respins condițiile de armistițiu la 15 mai.

La 20 august 1944, trupele Frontului 2 Ucrainean conduse de mareșalul Rodion Malinovski au declanșat ofensiva pe direcția Iași-Chișinău. Peste două zile, sovieticii se aflau pe linia Târgu Neamț-Huși-Chișinău, făcând o puternică spărtură în frontul germano-român din Moldova. Se demonstra, astfel, că țara noastră se afla la capătul rezistenței. Generalul Friessner a cerut continuarea rezistenței pe linia fortificată Focșani-Nămoloasa-Galați, lucru cu care, în general, mareșalul a fost de acord.

În dimineața zilei de 23 august 1944, politicianul Gheorghe Brătianu a făcut un nou demers pe lângă mareșal, în vederea încheierii neîntârziate a armistițiului. La orele amiezii, mareșalul Ion Antonescu a fost în audiență la regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), declarând că este dispus să semneze armistițiul după stabilizarea frontului și obținerea acordului lui Hitler. În aceste condiții, la ora 16.30, regele Mihai I a ordonat demiterea și arestarea mareșalului Ion Antonescu, conducătorul statului, și a principalului său colaborator, Mihai Antonescu, viceprim-ministru.

La ora 22.30, prin Proclamația către țară, difuzată de posturile de radio, regele anunța “ieșirea noastră din alianța cu puterile Axei și imediata încetare a războiului cu Națiunile Unite”.

În același timp, s-a anunțat formarea unui guvern de uniune națională care a fost însărcinat cu încheierea păcii cu Națiunile Unite: “din acest moment încetează lupta și orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum și starea de război cu Marea Britanie și Statele Unite”.

Guvernul român, condus de generalul Constantin Sănătescu, cuprindea, alături de militari și tehnicieni, reprezentanți ai BND: Iuliu Maniu (PNȚ), C.I. Brătianu (PNL), Constantin Titel Petrescu (PSD) și Lucrețiu Pătrășcanu (PCR) ca miniștri fără portofoliu.

În Declarația guvernului se specifica: “în domeniul politicii externe, prima măsură luată de guvern a fost acceptarea armistițiului cu Națiunile Unite. Prin reprezentanții lor, guvernul Uniunii Sovietice și guvernele din Marea Britanie și Statele Unite au garantat independența României în cadrul suveranității respectate, neamestecul lor în viața noastră de stat.”

Evenimentele din România i-au luat pe nepregătite pe germani. Ambasadorului Manfred von Killinger, în cadrul audienței de la rege, i s-a sugerat retragerea în ordine din țara noastră a armatei germane. Hitler a ordonat înăbușirea în sânge a insurecției române și formarea unui guvern militar filogerman, ceea ce s-a dovedit a fi imposibil.

Comentând desfășurarea evenimentelor din august 1944 din România, radiodifuziunea britanică relata chiar în 23 august: “gestul României va avea efecte profunde”, iar postul de radio american din Europa, din aceeași seară, sublinia: “De acum înainte România este un nou aliat în tabăra Națiunilor Unite, ea manifestând voința de a se alătura la lupta care se duce împotriva inamicului comun”.

Începând din aceeași seară, Armata Română a trecut la lupta antifascistă. În perioada 23-28 august, lupte grele s-au dat pe Valea Prahovei, în porturile dunărene, în Dobrogea, Muntenia și Oltenia. Capitala a fost teatrul unor puternice lupte între forțele germane și trupele române. Lupte grele s-au dat la Școala superioară de Război, Prefectura din Ilfov, bariera Rahova, pădurile Băneasa și Otopeni. În urma operațiunilor militare au fost capturați 6.700 de militari germani, dintre care șapte generali și 358 de ofițeri. La 28 august, Bucureștii erau eliberați prin forțe proprii.

Semnarea Convenției de armistițiu a avut loc, la Moscova, la 12 septembrie 1944, care declară România o țară înfrântă în război, consacră anexiunile sovietice din 28 iunie 1940 și impune plata unor despăgubiri de război către URSS, în valoare de 300 milioane de dolari, urmând a fi achitate în decurs de șase ani, în produse petrolifere, lemnoase etc. A fost declarat nul Arbitrajul de la Viena ”Transilvania sau cea mai mare parte a ei” revenind României.

Prin eliberarea orașelor Carei și Satu Mare, la 25 octombrie 1944, s-a încheiat eliberarea întregului teritoriu transilvan.

În cursul războiului din Est, Armata română a suferit pierderi de 624.740 militari (din care 71.585 morți, 243. 622 răniți și bolnavi, 309.533 dispăruți).

Participarea României la războiul antifascist s-a desfășurat până la 12 mai 1945, perioadă în care ostașii români au luptat pentru eliberarea Ungariei și Cehoslovaciei.

Timp de peste patru decenii, până la căderea regimului comunist, 23 august a fost ziua națională a României, marcată cu serbări de stradă în toate orașele, pionieri și muncitori scoși la defilare, flori și eșarfe fluturate, cântece “patriotice și revoluționare”.

Barbu Stirbei, trimis la Cairo sub numele de Bond

Înca din februarie 1943, Maresalul Antonescu îi propune lui Mussolini iesirea comuna din razboi, iar în septembrie 1943 încep negocieri secrete pentru încheierea unui armistitiu cu anglo-americanii; mai au loc în octombrie, acelasi an, la Lisabona, încercari de armistitiu cu englezii; este abordat în acest scop inclusiv Suveranul Pontif. Dupa întrevederea serviciilor secrete aliate la Cairo, s-a decis trimiterea misiunii colonelului De Castelaine în România, împreuna cu alti doi ofiteri, pentru a lucra ca intermediari între aliati si Bucuresti. Acesta este prins la parasutare si instalat, în Bucuresti, într-un apartament al Jandarmeriei la ultimul etaj.

Ca urmare a parasutarii colonelului De Castelaine în România, principele Barbu Stirbei este trimis în cel mai mare secret la Cairo, sub numele de BOND, cu un pasaport dat de Antonescu, dar la Istanbul este demascat nemtilor de catre englezi, care nu erau pentru iesirea României din Axa. Churchill miza pe faptul ca germanii si românii vor temporiza înaintarea rusilor spre Europa, iar o debarcare anglo-americana în Balcani ar taia drumul rusilor spre Europa. La acest plan s-a opus presedintele american Roosevelt.

La sprijinirea razboiului antisovietic au contribuit si cererile americane, din ianuarie 1943, reluate în ianuarie 1944, adresate tarilor Axei, inclusiv României, de capitulare neconditionata, cereri prezentate si în negocierile de armistitiu de la Cairo, din martie 1944, respinse atât de catre guvernul Antonescu, cât si de opozitia Maniu-Bratianu, fapt ce a dus la prelungirea razboiului cu peste un an. Churchill urmarea o politica în doi cu SUA, iar Roosevelt voia o politica în patru si lichidarea Imperiului Britanic. O problema ridicata de catre partea româna la negocierile de la Cairo si respinsa de catre anglo-americani a constituit-o problema Transilvaniei de Nord, rapita de catre Ungaria prin Dictatul de la Viena. Anglo-americanii au declarat ca aceasta problema va face obiectul negocierilor la Conferinta de Pace, dupa terminarea razboiului. Deoarece partea româna nu avea nici o garantie ca anglo-americanii vor retroceda acest teritoriu, a respins propunerea.

Rusii îsi urmareau, si ei, cu destula abilitate interesele. Înca din octombrie 1943, la Conferinta ministrilor de externe de la Moscova si apoi la Conferinta de la Teheran a sefilor de state din URSS, SUA si Anglia, Molotov, ministrul de externe al URSS, a afirmat ca “singurul om ce poate face o atare schimbare de front în România este Maresalul Antonescu”. Pe la mijlocul lunii septembrie 1943, Mihai Antonescu aducea la cunostinta lui Dulles ca “participarea României la razboi nu mai e decât simbolica. A rupe cu acest simbol, înseamna a expune România celor mai grave represalii. Asta nu e cu putinta decât în cazul unei debarcari aliate”. Cu acest prilej, el insista asupra inoportunitatii schimbarii regimului Antonescu, care dispunea de 45 de vagoane de aur, de mari cantitati de cereale si de un milion de soldati înarmati. “Numai guvernul de azi poate refuza nemtilor aceste rezerve pretioase. În ziua când Maresalul ar disparea, nemtii ar lua totul pentru nevoile lor, iar la guvern ar aseza slugi politice, probabil chiar pe fostii legionari, care ar suprima pe toti antonistii si pe toti rezistentii, adica toata elita româneasca”. Temerile lui Mihai Antonescu s-au adeverit, rezervele de aur si de cereale nu au fost luate de catre nemti, ci de rusi, iar milionul de ostasi, din cauza complotului Palatului Regal si a grupului de complotisti – Bodnaras, Damaceanu, Aldea, Racovita – a fost dezarmat, circa 175 de mii dintre ei au luat drumul lagarelor sovietice, iar “Poarta Iasiului” a fost deschisa fara lupte trupelor sovietice.

Roosevelt sustine capitularea neconditionata

În negocierile de armistitiu de la Cairo, a iesit în evidenta faptul ca între Departamentul de Stat al SUA, reprezentatii militari si presedintele american Roosevelt existau serioase divergente de opinie. Departamentul de Stat, prin secretarul sau, Cordell Hull, sprijinit de reprezentantii militari, a salutat propunerile românesti de armistitiu aratând ca “noi credem ca ei singuri (românii) trebuie sa decida daca vor o lovitura de stat a lui Maniu sau iesirea din Axa o va face guvernul Antonescu. Dar, pentru o schimbare de front, recunoastem ca, daca el, Maresalul Antonescu, vrea si este hotarât sa o faca, numai el are mijloacele necesare si cele mai mari sanse de succes. Autoritatile americane considera actiunea României de o importanta exceptionala. Ea (România) trebuie sa aiba statut de cobeligeranta si trebuie sa actioneze cât mai repede”. Dar Roosevelt ramânea neclintit în actiunea de capitulare neconditionata.

Sunt multe întrebari care s-ar putea pune acum, dupa mai bine de o jumatate de secol de la eveniment:

De ce acest armistitiu nu a fost facut?

Cum s-a putut pierde acest atu militar extraordinar, scurtarea considerabila a razboiului, cu cel putin un an si chiar câstigarea lui atunci?

Consfatuire tainica la Palat, pentru Planul “Poarta Iasiului”

O problema ignorata pâna acum de istorici priveste deschiderea frontului de la Iasi la 20 august 1944. Dupa plecarea participantilor de la consfatuirea cu comunistii din 13/14 iunie 1944, au mai ramas în incinta pentru o “consfatuire de rutina” Emil Bodnaras si Dumitru Damaceanu care au stabilit în strict secret ca, în scopul înlaturarii lui Antonescu si pentru a grabi iesirea României din razboi, un segment de front de la Iasi, denumit conspirativ “Poarta Iasiului” sa fie deschis din punct de vedere militar la o anumita data. Acest segment de front, în caz de retragere, venea pe linia de fortificatii Focsani-Namaloasa-Galati. Segmentul de front stabilit avea o largime de 25 km între Erbiceni si Rediu Mitropoliei, la nord de Iasi, aparat de C. 5 A. român din A. IV-a, comandant generalul Nicolescu Constantin, iar Uniunea Sovietica sa fie anuntata. Pe lânga cei stabiliti sa faca parte din comitetul militar, au mai fost cooptati în conjuratie generalul Aldea, maresal al Palatului si generalul Mihai Racovita, comandantul A. IV-a pe frontul din Moldova, P.C. la Piatra Neamt.

În legatura cu situatia frontului din Moldova, trebuie facuta urmatoarea precizare: pe frontul de est, începând cu anul 1944, Armata Româna a fost încadrata în Grupul de Armate german “Ucraina Sud”, comandant general-colonel Hans Friesner. Dupa marea confruntare de tancuri sovieto-germana de la UMAN (5 martie 1944), din zona mijlocie a râului Bug, pierduta de armata germana, s-a deschis drumul armatelor sovietice care au atins granita de nord-est a României, pe Nistru. Treptat, prin ample replieri, frontul român, întarit cu trupe germane, s-a stabilizat la 17 aprilie 1944, pe linia est Carpati, pe râul Siret, pâna la Pascani, apoi pe la nord de Târgul Frumos, nord Iasi, trece peste Prut si ajunge la Nistru, la sud de Dubosari, apoi pe Nistru, Limanul Nistrului, Marea Neagra.

Armata a IV-a româna, comandant General de C.A. Mihai Racovita, se apara pe linia est Carpati pe râul Siret si, pâna la sud de Dubosari, pe Nistru. Armata a IV-a româna avea în compunere C. 1, 5, 6, 7 A. si C. 57 A. german si împreuna cu Armata a 8-a germana facea parte din Grupul de Armate “General Wohler”.

Bodnaras îl anunta pe Stalin sa se pregateasca pentru 20 august

La flancul drept, pe Nistru, se apara Armata a III-a româna cu C. 2 si 3 A. române, C. 29 si 72 A. germane si Cdm. 110. Împreuna cu Armata a 6-a germana constituiau Grupul de Armate “General Dumitrescu”. Pe acest aliniament, trupele româno-germane au respins numeroase atacuri sovietice, inclusiv ofensivele din mai si iunie 1944 ale trupelor sovietice.

La începutul lunii iulie 1944, o vizita discreta la Iasi a generalului Aurel Aldea, pentru a se întâlni cu generalul Racovita, a prilejuit întocmirea unui plan strategic, în sensul preconizat de Bodnaras-Damaceanu pentru deschiderea frontului în “Poarta Iasiului”, iar la sfârsitul lunii iulie 1944, Bodnaras i-a comunicat lui Stalin toate detaliile necesare: deschiderea programata a frontului; zona deschiderii; data prevazuta – 20 august. Pentru materializarea planului, Stalin a ordonat încetinirea ritmului ofensivei sovietice pe frontul din Polonia si transferarea de trupe pe frontul din Moldova în sectorul stabilit.

Ofensiva sovietica a început în dimineata zilei de 20 august, iar trupele române din “Poarta Iasiului” s-au retras în cursul noptii. La ora 13.00, trupele sovietice au intrat în Iasi, depasind trupele Armatei a IV-a, aflata în retragere dezordonata. Maresalul Antonescu a facut o scurta vizita de inspectie pe front în perioada 20-21 august 1944 si a constatat dezorganizarea frontului si începutul retragerii disperate, dar s-a întors repede la Bucuresti, mai hotarât ca oricând sa semneze armistitiul cu rusii.

Antonescu – arestat chiar în Palatul Regal

În dimineata zilei de 23 august 1944, Antonescu astepta raspunsul de la Stockholm, pentru a semna armistitiul cu URSS. În asteptarea raspunsului, el a cerut scrisori de la Maniu si Bratianu, pentru sustinerea armistitiului. Între timp, de la Stockholm a sosit la Ministerul Afacerilor Externe acceptarea sovietica la propunerile românesti de armistitiu. Telegrama în loc sa-i fie înmânata lui Antonescu, Grigore Niculescu-Buzesti, participant la conjuratie, o înmâneaza Regelui. În situatia data, Regele, fara sa vorbeasca despre telegrama si implicat în complot alaturi de comunisti, le comunica lui Maniu si Bratianu ca va intra în actiune si va face singur armistitiul, fiind satul de tutela lui Antonescu. Desi Maresalul Antonescu nu a primit telegrama asteptata, a mers totusi la Palat si acolo… a fost arestat. Ca Antonescu era hotarât sa încheie armistitiul cu URSS rezulta si din faptul ca în seara de 22 august l-a convocat pe ministrul german la Bucuresti, Clodius, si în prezenta generalului Pantazi, ministru de razboi, i-a adus la cunostinta ca România a cerut armistitiul.

Armistitiul sovietic cu România era o necesitate si pentru Rusia. Pozitiile întarite româno-germane din Moldova, care au rezistat la numeroase atacuri sovietice (începând cu 17 aprilie 1944) si pe care trupele se aflau si la data de 20 august, ca si existenta în spatele frontului, la nici 200 km a unui aliniament puternic fortificat – linia Focsani-Namoloasa-Galati – prezenta pericolul transformarii României într-un teatru de razboi. De aceea, toti factorii interesati în destinul României, inclusiv Rusia, careia o rezistenta pe linia de fortificatii i-ar fi afectat interesele în Balcani, au considerat ca necesara iesirea tarii din razboi prin încheierea unui armistitiu. Prin tradarea de la Iasi, de la 20 august 1944, frontul româno-german din Moldova a cazut fulgerator, zadarnicindu-se si organizarea unei rezistente pe linii de fortificatii. La 23 august 1944, ora 13.00, trupele sovietice, aflate în mars prin Moldova, deoarece nu au întîmpinat nici o rezistenta, se aflau la 60 km de Focsani, iar la ora 18.00, avangarzile sovietice au ajuns la linia de fortificatii.

Regele ordona încetarea focului înaintea semnarii Armistitiului

La ora 22.00, în ziua de 23 august, prin Comunicatul Regelui Mihai, s-a ordonat încetarea focului între trupele române si cele sovietice, dar, pentru ca armistitiul cu sovieticii nu era semnat, rusii au continuat sa captureze militarii români. Asa au luat drumul Siberiei circa 175.000 de militari români, 40.000 dintre acestia au fost internati în lagarul de la Balti din Basarabia, unde au murit de foame sau de frig, de boli sau au fost executati de comisari basarabeni din Armata sovietica, între ei numarându-se si maiorul Alexandru Bârladeanu.

Armistitiul se semneaza abia pe 12 septembrie

Criticii actului de la 23 august 1944 (si nu sunt putini) îl considera unii ca “act de înalta tradare”, iar altii ca “grava eroare politica”. Si unii si altii au dreptate, el este atât act de înalta tradare, cât si o grava eroare politica cu multiple implicatii si consecinte nefaste pentru România. Acestia sustin, si le dam dreptate, ca Maresalul Antonescu trebuia lasat sa încheie si sa semneze armistitiul, deoarece el îl negociase si putea sa impuna rusilor, prin puternica sa armata de un milion de oameni, un alt mod de actiune decât capitularea. Prin arestarea lui Antonescu si capitularea întregii armate, din ordinul Regelui Mihai, înaintea semnarii armistitiului cu rusii, România a pierdut baza juridica si morala a apararii drepturilor sale, s-a dezonorat singura.

Capitularea neconditionata a însemnat un dezastru national, un mare calvar pentru România, ce îl va purta o lunga perioada de timp. Alaturi de cei circa 175.000 de militari români care au luat drumul lagarelor sovietice de prizonieri dupa 23 august 1944, au mai fost deportati în URSS peste 20.000 de alti români si 72.000 de români de etnie germana. Prin nesemnarea armistitiului si capitularea neconditionata, România si-a pierdut definitiv libertatea, i s-a refuzat statutul de tara cobeligeranta, desi a fost a patra putere militara participanta la înfrângerea Germaniei fasciste.

În decurs de un deceniu si jumatate, dupa 23 august 1944, România a fost furata de catre rusi de cel putin trei miliarde de dolari, în locul celor 300 de milioane impuse prin “armistitiu” dictat de Moscova.

Semnarea armistitiului cu URSS, care continea destule conditii împovaratoare pentru România, fata de armistitiul negociat cu Antonescu, a fost taraganata pâna la 12 septembrie 1944, iar protocolul privind raporturile dintre Armata româna si Armata sovietica a fost semnat abia pe 25 septembrie, ceea ce a facut ca Armata româna sa se angajeze singura în luptele pentru eliberarea Transilvaniei, reusind ca, pâna catre jumatatea lunii septembrie, sa fie respinse de pe teritoriul României, pâna la frontiera vremelnic impusa, trupele hitleristo-hortiste.

“Antonescu reprezinta România, voi – pe nimeni”

Semnificativ pentru prestigiul de care se bucura la Moscova Maresalul Antonescu este si raspunsul dat de Molotov lui Lucretiu Patrascanu, la 12 septembrie 1944, prezent la Moscova cu delegatia româna pentru semnarea armistitiului. Când Patrascanu a întrebat de ce conditiile de armistitiu impuse de catre URSS României sunt mai grele decât cele oferite lui Antonescu, Molotov i-a raspuns: “Antonescu reprezenta România, iar voi nu reprezentati pe nimeni”.

Dar orice tradare se plateste scump, iar pretul tradarii a venit destul de repede. Primii care l-au simtit au fost generalii M. Racovita si Gh. Mihail, primul ajunsese ministru de razboi, iar al doilea – sef al Marelui Stat Major si ambii facusera parte din comitetul militar care raspundea de implementarea deschiderii “Portii Iasilor”.

Catre începutul lunii septembrie 1944, s-au intensificat presiunile comandamentelor sovietice de subordonare a Armatei române, iar începând cu ziua de 7 septembrie, Armata româna a intrat în subordinea Armatei sovietice, fiind împartita la diferite grupuri de armate sovietice, iar Marinei române i-au fost debarcate echipajele la 3 septembrie si înlocuite cu echipaje sovietice. Astfel, atributiile celor doi militari au fost serios stirbite. Rasplata tradarii continua. Dupa razboi, atât generalul Racovita, cât si generalul Aldea, sunt întemnitati, primul la închisoarea din Sighet, unde moare în 1954, iar al doilea în închisoarea din Aiud, unde moare în 1949.

De ce a fost arestat seful suprem al armatei care putea obtine schimbarea de front si acordarea statutului de cobeligeranta României?

Cum de s-a putut ordona de catre regele Mihai dezarmarea armatei si încetarea focului înaintea semnarii oricarui document de armistitiu? s.a.

Opozitia din România – Maniu si Bratianu – au colaborat strâns cu Antonescu la toate negocierile de armistitiu în vederea iesirii României din razboi alaturi de Axa, se informau si se consultau reciproc cu regularitate. Ceva mai mult, Antonescu a propus chiar sa abandoneze puterea daca aliatii prefera sa negocieze cu opozitia româna. Guvernul sovietic a raspuns, prin consilierul Semionov, categoric la discutiile dintre putere si opozitie: “Noi, rusii, preferam sa negociem cu actualul Guvern al României si suntem gata sa-l ajutam sa elibereze tara de germani”, iar la Cairo, ambasadorul rus Novikov, ca si ceilalti doi aliati, s-a pronuntat categoric: “El prefera negocieri cu Maresalul Antonescu si nu cu trimisii Regelui”.

Stockholm: primele negocieri cu URSS si unele avantaje

Deoarece negocierile de la Cairo trenau din cauza pozitiei rigide a SUA (care cereau capitularea neconditionata), cât si din cauza unor tratate încheiate anterior cu URSS pentru crearea de zone de influenta sovietica din Balcani, inclusiv în România, guvernul Antonescu începe negocierile de armistitiu la Stockholm cu guvernul sovietic, prin ambasadorul acestuia, doamna Alexandra Kolontay, în decembrie 1943. În vederea asigurarii succesului acestei actiuni, guvernul Antonescu a facut o serie de schimbari diplomatice în capitalele susceptibile de a oferi posibilitati de contacte si de negocieri. Astfel, este numit Cretzeanu la Ankara, George Caranfil – la Helsinki si Fred Nanu – la Stockholm, ca ministrii plenipotentiali.

La Stockholm, F. Nanu este contactat de catre rusi în vederea negocierilor de armistitiu.

Contactul, discutiile si negocierile din capitala suedeza se concretizeaza prin formularea unor conditii precise de armistitiu si nu de capitulare neconditionata, cum ceruse Roosevelt la Cairo. Privind problema Transilvaniei de Nord, URSS considera Dictatul de la Viena nul si neavenit, iar Transilvania va reveni în întregime României. În forma sa finala, proiectul de armistitiu cu URSS de la Stockholm continea urmatoarele conditii:

1. Trupele române de pe front, fie se predau rusilor, fie vor ataca trupele germane. Rusii se obligau sa le aprovizioneze cu armament si alte materiale necesare si sa ramâna la dispozitia lui Antonescu si Maniu pentru a restabili independenta si suveranitatea României;2. Rusii accepta ca România sa dea un ultimatum de 15 zile Germaniei, pentru a-i parasi teritoriul înainte de a-i declara razboi. În cazul retragerii trupelor germane, România poate ramâne neutra;

3. Arbitrajul de la Viena este nul si neavenit. Transilvania revine la patria-mama în totalitate;

4. Rusii se multumesc numai cu o fâsie de trecere în nordul tarii, iar guvernul român poate sa-si exercite functiile într-o parte a tarii neocupata de armatele sovietice.

Conditiile de armistitiu negociate la Stockholm cu rusii, desi mai mult avantajoase pentru România, fata de cele de la Cairo, implicau recunoasterea anexarii Basarabiei si Bucovinei de Nord de catre Rusia.

În paralel cu nogocierile de armistitiu de la Stockholm si Cairo si cu urzicarea complotului regal, privitor la tratativele de armistitiu de la Stockholm, prin trimisii regelui, se duceau tratative si de catre Partidul Comunist de scoatere a României din razboiul antisovietic. Oricât s-ar nega sau subestima azi, PCR a jucat un rol important în complotul de la Palatul Regal si în tradarea de la Iasi, dar si în desfasurarea ulterioara a evenimentelor declansate la 23 august 1944.