Paleologu, ruşinea zilei de 24 noiembrie

Scris de **Admin** Lun Noi 25, 2019 10:56 pm

https://adevarul.ro/news/politica/paleologu-rusinea-zilei-24-noiembrie-1_5ddb810b5163ec4271640b53/index.html

Pierzător fără glorie al turului I al alegerilor prezidenţiale, Theodor Paleologu a ratat încă un prilej de a tăcea inteligent, după ce a dat superior cu mucii-n fasole catalogând drept „o zi ruşinoasă pentru România“ duminica votului decisiv, la care au participat peste zece milioane de români din ţară şi din afara graniţelor. DE ACELASI AUTOR Necandidaţii Obsesia semidocţilor: este USR de stânga sau de dreapta? Colectiv: Corupţia ucide. La orice nivel, inclusiv în sport Anii de studii aprofundate în filosofie nu l-au scutit pe Theodor Paleologu de momente jenante şi declaraţii penibile de-a lungul pseudo-carierei sale politice. Deoarece educaţia formală şi pletora de diplome universitare nu pot suplini puţintimea inteligenţei native, lipsa justei măsuri, fragilitatea caracterului ori, paradoxal, bunul simţ. Singurele sale realizări în politică au fost numirile în diverse funcţii neelective şi pe listele de partid, meritul său principal fiind acela că se afla în preajmă când marinarul împărţea posturi cu mâna tremurândă în care ţinea stacana de whiskey. După trei ani pe linie moartă, şansa de a-şi resuscita cariera politică a venit în toamna lui 2019 sub forma propunerii, din partea aceluiaşi mecena al său – Traian Băsescu, de a candida la alegerile prezidenţiale sub sigla PMP. Activul de la firul ierbii al partidului pe care l-a părăsit în scârbă în 2015 numindu-l „fiasco lamentabil“ a pus rotiţele în mişcare şi a tras cu oarecare entuziasm pentru Paleologu. Pe lângă zestrea electorală de 5-6% la nivel naţional pusă la bătaie de PMP, de la intelectualul domestic al lui Băsescu se spera că va rupe de la candidatul USR PLUS procente semnificative de alegători tineri sau cu studii superioare din marile oraşe şi din Diaspora. Încă de la lansarea candidaturii, fostul preşedinte al României i-a trasat misiunea de a face o campanie gălăgioasă din postura de outsider şi de a încurca planurile lui Dan Barna de a se califica în turul II. În spaţiul public românesc prindea credibilitate scenariul conform căruia Paleologu juca rolul unui „iepure electoral“ pentru Viorica Dăncilă, canibalizând voturile electoratului de dreapta care nu opta pentru Klaus Iohannis în turul I. Însă platforma-program a candidaturii lui Paleologu a fost o ciorbă reîncălzită din ingrediente care nu au fost digerate de alegătorii din Franţa, singura referinţă politică a prezidenţiabilului PMP, începând cu antrenamentul militar obligatoriu pentru fiecare cetăţean. Peste acestea, întocmai ca mentorul său politic, şi-a însuşit în mod nesincer şi oportunist o temă de campanie care anterior îi era complet străină sau indiferentă: reîntregirea României prin unirea cu Republica Moldova. Surprinzător, a păcălit destui naivi cu vocaţia sa unionistă recent dobândită, însă nu prin convingerea cu care a susţinut reunificarea malurilor Prutului, ci prin lipsa acestui mesaj la ceilalţi candidaţi la preşedinţie. De menţionat aici influenţa PMP şi popularitatea de care se bucură Băsescu la Chişinău, matrozul exploatând cu cinism în ultimii ani sentimentele sincere de unire pe care le nutresc tot mai mulţi basarabeni. În campania electorală prezidenţială, Theodor Paleologu a pus tunul pe Dan Barna şi, în mod inexplicabil, pe Mircea Diaconu. Candidatul PMP cu pretinse veleităţi elitist-aristocratice a adoptat în public faţă de adversarii săi o retorică de o agresivitate şi o virulenţă bădărănesc-proletare, à la Băsescu. Însă rolul de cerber nu i s-a potrivit, la fel cum un pudel nu poate să latre la fel de convingător ca un doberman. Barem şi-a dat arama pe faţă şi s-a văzut ce fel de farsor netalentat este în realitate. Nu doar subsemnatul, în editorialul din 6 septembrie, ci şi Andrei Pleşu, câteva zile mai târziu tot pe blogurile Adevărul, a vorbit despre complexul de superioritate al lui Theodor Paleologu, complex care nu miroase deloc a nobleţe autentică, ci mai degrabă a parvenitism de duzină. Spre deosebire de alţi candidaţi care au crezut în şansele lor şi nu şi-au bătut joc de eforturile membrilor de partid şi ale voluntarilor, şi-a făcut campanie numai în Bucureşti, pe Facebook şi acceptând orice invitaţie la interviuri şi dezbateri. Admirabil faptul că nu l-a descurajat să-şi audă la radio şi TV stridenţa propriei voci, accentuată de timbrul specific franţuzesc cu care vorbeşte deformat limba română. L-a vânat cu abnegaţie pe Barna, provocându-l în repetate rânduri la un duel de opinii în faţa camerelor de filmat. În cele din urmă, s-a confruntat cu reprezentatul USR PLUS în cadrul dezbaterii găzduite de postul Europa FM în ultima săptămână de campanie, dar nu l-a eclipsat cu personalitatea sa sclipitoare, aşa cum promitea că o va face. A nu ieşi prin nimic în evidenţă într-o dezbatere cu Dan Barna şi Kelemen Hunor, alţi doi candidaţi cu deficit de charismă, dar mai oneşti cu electoratul lor, a prefaţat eşecul lui Paleologu în primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, din 10 noiembrie 2019. Conform rezultatelor finale publicate de BEC, Theodor Paleologu a obţinut 5,72% din totalul de voturi valabil exprimate, îmbunătăţind scorul de 5,2% înregistrat în 2014 de precedentul candidat PMP la prezidenţiale, Elena Udrea. Judecând exclusiv prin prisma acestor date statistice, am putea crede că diferenţa de 0,5% a fost contribuţia sa personală la scorul electoral al partidului. Chiar şi aşa, jumătate de procent, respectiv cât a obţinut şi candidatul independent Viorel Cataramă, cu greu se ridică la înălţimea fumurilor boiereşti ale lui Paleologu. În fapt, dacă este să luăm în calcul scorul PMP la europarlamentarele din 26 mai – 5,76% – am fi tentaţi să credem că aportul intelectualului care decora chefurile vechiului PDL a fost nul sau uşor negativ. Aşadar, nu a fost câtuşi de puţin o „pleaşcă“ pentru partidul băsist. Rezultatul sub aşteptări, materializat într-un scor electoral cât nota la teză a unui elev submediocru şi abia locul al cincilea în ierarhia candidaţilor, măcar l-a scutit pe Paleologu de responsabilitatea morală de a-l fi împiedicat pe Dan Barna să acceadă în turul II. Acesta din urmă a pierdut exclusiv pe mâna sa şi a nefuncţionalei alianţe de partide care l-a susţinut, ecartul dintre candidatul USR PLUS şi cel al PSD fiind cu mult peste procentele anemice ale reprezentantului PMP. Insuccesul în a galvaniza în jurul personalităţii ori a ideilor sale alt electorat decât cel băsist nu l-a descurajat pe Paleologu să creadă că a ieşit din turul I pe cai mari. În noaptea de 10 noiembrie a condiţionat acordarea de sprijin lui Iohannis în turul II, însă a exclus cu desăvârşire eventualitatea de a recomanda votanţilor săi să o aleagă pe Viorica Dăncilă. După un schimb acid de replici cu deputatul Robert Turcescu în săptămâna care a urmat votului, Paleologu a întors spatele PMP având ceva mai multă notorietate personală decât astă-vară, graţie promovării mediatice din campania electorală, şi vorbind despre coagularea unui viitor partid cu doctrină conservatoare. De la înălţimea „performanţei“ sale electorale, în duminica votului decisiv al alegerilor prezidenţiale a avut remarcabilul tupeu să afirme că 24 noiembrie a fost „o zi ruşinoasă pentru România“ pe motiv că ar fi lipsit confruntările directe între Iohannis şi Dăncilă. L-au contrazis însă peste zece milioane de români din ţară şi din Diaspora, care au considerat că turul II al alegerilor prezidenţiale are pentru viitorul lor o miză mai mare decât primul. Aidoma unui tocilar care învaţă mecanic fără să priceapă, Paleologu nu a înţeles nici până acum că opţiunea cetăţenilor între 14 candidaţi din turul I a cântărit mai puţin decât opţiunea între cei doi candidaţi din turul II. Că dintre cei 14 de pe buletinul de vot doar patru au contat cu adevărat, trei au făcut figuraţie lipsită de valoare şi alţi şapte au fost impostori care şi-au făcut publicitate parazitând atenţia publicului cu teme false ori stupide. Şi că electoratul român şi-a cristalizat opţiunea de vot între cele două tururi chiar şi fără un show TV de pugilism politic în care loviturile sub centură ar fi fost permise şi încurajate, apoi disecate şi interpretate de pe margine. Duminica de 24 noiembrie 2019 a fost un triumf al democraţiei româneşti, unul care a dovedit cu prisosinţă că poporul are întotdeauna dreptate, fie că ne convine sau nu. În ciuda previziunilor apocaliptice a numeroşi politicieni şi jurnalişti formatori de opinie care anticipau apatia generală a electoratului, cetăţenii români s-au dus la urne în număr de peste zece milioane, depăşind cu mult prezenţa la vot din urmă cu două săptămâni. Poate şi pentru că oamenii au avut de ales între două opţiuni clar definite şi nu între mulţi candidaţi mărunţi care bruiază spaţiul public cu teme de campanie traduse calchiat din alte limbi. Ba mai mult, votul de duminică a arătat că Theodor Paleologu este un personaj prea mic pentru o zi atât de mare pe cât a fost 24 noiembrie. Iar declaraţia sa blazată a fost în sine o ruşine monumentală, chiar şi în contextul unei puzderii de comentarii cacofonice venite pe parcursul zilei dinspre Kiseleff şi Modrogan. Aviz tuturor celor care vor să ne educe, dar sunt ei înşişi corigenţi şi incapabili să înveţe lecţiile pe care le care poporul le predă, măcar o dată la câţiva ani.