Victimizarea Rusiei şi rescrierea istoriei

Scris de **Admin** Joi Noi 28, 2019 2:04 am

https://www.dw.com/ro/victimizarea-rusiei-şi-rescrierea-istoriei/a-51435944

Mare-i sfânta neruşine! Doar suferinţele Rusiei lui Putin par s-o întreacă lejer. Pe măsură ce-şi lungeşte interminabil liniile de comunicaţii în refăcutul imperiu, Kremlinul se dă tot mai lovit în aripă. Oare pe drept?Obrăznicia are multe chipuri. Neruşinarea nu domneşte doar la Kremlin. Ori la cartierul general al PSD, ai cărui baroni se fac că nu ştiu că în satele dintr-unul din foarte puţinele judeţe în care a câştigat Dăncilă s-au înregistrat participări la vot de peste sută la sută. Ba chiar de peste 240 la sută. Dar granzii PSD au deocamdată alte griji. La fel, complicii lor. Remarcabil e chipul sluţit de impertinenţă afişat de fostul ministru al justiţiei, care şi-a adus contribuţia la mai tot ce era de strâmbat în materie de stat de drept românesc. Deşi ”contestat de profesori şi studenţi”, (te-ntrebi de cine oare NU e contestat, în afară de hoţii, asasinii şi violatorii pe care i-a făcut scăpaţi înainte de termen băgând spaima în români), ”Tudorel Toader vrea", potrivit Europei Libere, "un nou mandat de rector”. Un bard complice, de la Antena 3, pare să fi aruncat în schimb prosopul. La fel ex-şefa înstăpânită peste PSD de Liviu Dragnea, semn că unde nu-i ruşine, funcţionează o înfrângere pe cinste. Problema Rusiei, mai degrabă decât a lui Vladimir Putin şi a ciracilor lui, e că, spre deosbire de partidul-stat românesc, ex-şeful KGB care conduce parţial refăcutul ţarat stalinist cu o mână de fier şi-a asigurat complicitatea unui Occident cam laş, astfel încât n-a repurtat, în ultimii 20 de ani, decât succes după succes. Nicio înfrângere nu i-a moderat lui Putin pofta de noi nefăcute, provocări, agresiuni şi asasinate, de noi teritorii şi sclavi. Or, pe măsură ce-şi lungeşte din ce în ce mai impetuos liniile de comunicaţii într-un imperiu care a înglobat mai nou, cu mijloace diferite, Siria, părţi din Georgia şi Ucraina, precum şi R. Moldova, Rusia se dă "victimă" din ce în ce mai des şi mai stăruitor. Mai nou i-a căşunat pe România propagandei putiniste, care, se ştie, munceşte la foc continuu folosindu-se de instrumente ultramoderne, cu atât mai eficiente cu cât mai caducă e economia rusă şi mai deprimată starea de spirit a unui popor mândru, dar ţinut de vreun secol captiv. Recent, a deranjat rău Moscova faptul că, în răspăr cu practici asiduu exersate în trecut, principesa Margareta a ales să spună adevărul gol goluţ la o întâlnire a Corpului Diplomatic acreditat la Bucureşti. Custodele Coroanei a avut temeritatea rară de a pune degetul pe rană. A amintit în termeni tranşanţi de sinistrul Pact Ribbentrop-Molotov. A menţionat "atacurile Rusiei asupra securităţii noastre”. A evocat insecuritatea balticilor, (ocupaţi cândva, laolaltă cu polonezii din est, de ruşi) care, la 80 de ani de la semnarea odioasei înţelegeri dintre Hitler şi Stalin, şi-au dat mâna cu România şi Polonia, ca state membre ale NATO, de vreme ce ”securitatea balticilor e şi securitatea noastră”. Principesa a menţionat Marea Neagră şi Ucraina, (al cărei teritoriu a fost, ştim bine, ciopârţit şi micşorat de ruşi), agresarea gruzinilor prin războiul de acum 11 ani, precum şi intervenţia Moscovei în Siria. Atât i-a trebuit. A inflamat imperiul. Căci nici o tiranie modernă nu se descurcă fără negaţionisme. Şi fără să ceară acel presupus "respect" faţă de istorie, despre care Jules Michelet ştia bine că "ucide istoria". Ceea ce i-a iritat fără margini pe oficialii ruşi trebuie să fi fost oroarea exprimată indirect de principesa Margareta faţă de falsificarea istoriei, la care se dedau urmaşii sovieticilor. Care, în virtutea adn-ului lor kaghebist, au refuzat cu obstinaţie să condamne Pactul Ribbentrop-Molotov. Şi care, în răspăr cu realităţile, jignesc victimele stalinismului şi pe urmaşii lor. Căci Rusia lui Putin insistă să califice acordul comunisto-nazist din 1939 drept o ”hotărâre defensivă”, uitând că această ”apărare” sui-generis a amplificat imperiul stalinist. Că i-a adăugat întinse teritorii, smulse durabil polonezilor, balticilor şi, nu în ultimul rând, românilor, în care Moscova a anulat libertăţile civice şi a lichidat democraţia, practicând represiunea sălbatică şi rusificarea forţată. Să mai fie nevoie de precizat că unul din marii fani ai lui Stalin e Putin? Sau că urmaşul tătucului asasin în masă a purtat către culmi nebănuite nu doar expansiunea teritorială ci, în aceeaşi măsură, şi propaganda? Şi că elementul ei cheie este pretenţia potrivit căreia maica Rusie ar fi, chipurile, înconjurată de duşmani agresivi, între care, în primul rând de NATO, (alianţa defensivă, a cărei "moarte cerebrală" a decretat-o şi celebrat-o, de curând, spre deliciul Moscovei, preşedintele Franţei)? Reflexul rusesc al autovictimizării dostoievskiene (însoţind invariabil victimizarea altora) nu se rezumă, desigur, la chestii politice, istorice, sau militare. La nevoie, ieremiada i se aplică nu fără succes şi sportului. Unde Rusia oficială minte de îngheaţă apele, escamotând cu maxim talent şi dăruire programul de dopaj la care-i sunt supuşi sportivii, spre a scoate rezultate cât mai strălucite. Apoi, când hoţul e prins de Agenţia Mondială Antidoping, îşi face apariţia, automat, frângându-şi mâinile artistic, şeful diplomaţiei moscovite, Serghei Lavrov, spre a minţi lumea frumos. Şi cât mai bogat în elemente storcătoare de lacrimi amare. Fiindcă, de unde atâta dopaj în sărăcuţa Rusie? Fiindcă, dixit Lavrov, pe Rusia s-ar da vina (aiurea) ”în tot felul de litigii internaţionale”. Şi uite aşa, se explică mai totul. Şi se justifică orice revendicare. Prin tânguiri negaţioniste se evaporează propriile delicte, crime (în genul doborâriide avioane de pasageri) şi neajunsuri. Istoria se rescrie astfel convenabil, "lămurindu-se" şi cele mai impenetrabile mistere. Întrebarea e, de ce din Afganistan şi până în Estonia, ori din Siria şi până în America Latină mutilată de socialismele impuse cu sprijin rusesc, mai nimeni nu mai e dispus să ia în serios nici explicaţiile, nici lamentaţiile, nici imprecaţiile ruseşti? Chiar toţi să se fi coalizat nemilos, conspirând în contra bietei maici Rusia? Chiar n-a mâncat crudul, machiavelicul Putin usturoi, iar gura nu-i miroase decât a levănţică? Chiar n-are decât el drept la opinie şi exprimare liberă, nu şi Custodele Coroanei? E timpul ca executivul român să-şi schimbe şi să-şi adecveze cursul şi discursul faţă de o Rusie din ce în ce mai provocatoare şi mai insolentă, care a ajuns să conteste, indirect, legitimitatea Marii Uniri de acum un veac. Petre Iancu - Deutsche Welle