PSD nu se va reforma în veacul vecilor. Amin!

Îndată ce se ducea la Serviciul de pașapoarte și începea demersurile în vederea obținerii aprobărilor necesare, respectivul cetățean știa că vor urma șicane la serviciu, nenumărate discuții lămuritoare cu șefii ierarhici, cu ofițerii de securitate. Că el și familia lui nu vor mai avea o zi de liniște. Când organele regimului socoteau că solicitantul este „irecuperabil’,’ respectivul era marginalizat, intimidat, tratat drept paria, chiar concediat sub felurite pretexte. Omul își găsea cu dificultate sau deloc un alt loc de muncă. Primea doar slujbe ce îi solicitau o pregătire inferioară, era trimis să facă munci necalificate. Accepta, nu avea încotro fiindcă altminteri nu doar că nu avea cum să își procure cele necesare traiului, ci risca acuzația de parazitism. Aceasta în pofida faptului că România semnase toate acele acte și acorduri internaționale, de la Declarația universală a drepturilor omului la Declarația finală a Conferinței pentru securitate și cooperare în Europa din august 1975 de la Helsinki care, prin celebrul său Coș 3 garanta drepturile omului. Inclusiv acela al liberei circulații a persoanelor care presupunea că orice cetățean european este liber să părăsească oricând orice țară, inclusiv propria sa țară.

Șeful partidului și Statului român, Nicolae Ceaușescu, aproape că nu rata nici o ocazie, nici o cuvântare de a lansa diatribe la adresa celor ce voiau să părăsească România. Respectivii erau socotiți tributari mentalităților învechite, nepatrioți, gata să se vândă pentru un pumn de arginți. Atunci când nu erau numiți fie legionari, fie nebuni. Aceasta presupunând convocări la Miliție, hărțuiri, tracasări, arestări sub felurite pretexte, internări forțate în clinici psihiatrice. Aceleași cuvântări îi dădeau aceluiași Nicolae Ceaușescu prilejul de a formula critici dure la adresa propagandei, a muncii politico-ideologice, a presei scrise și a Radio-televiziunii.

Dacă, Doamne ferește!, odrasla unui lider de partid, fie săturat, în ciuda privilegiilor specifice, de Raiul comunist, fie din felurite motive de familie dorea să își ia lumea în cap, cariera politică a aparatcikului în cauză se încheia fără drept de apel. Simptomatic în acest sens fiind cazul fostului ideolog șef al PCR, Leonte Răutu, care în august 1981 a fost trecut pe linie moartă pentru simplul motiv că una dintre fiicele sale depusese cerere de plecare definitivă. E drept, în decizia respectivă a contat și faptul că Răutu era evreu, iar Nicolae Ceausescu nutrea puternice sentimente antisemite. Cam în aceeași perioadă un celebru și foarte bine cotat medic militar, generalul Florian Vlad, comandantul Spitalului Militar Central, despre care se spunea chiar că ar fi și medicul personal al Elenei Ceaușescu, și-a pierdut funcția deoarece fiica și ginerele lui ( e vorba despre „cazul Rătescu”) au solicitat plecarea definitivă din țară. În 1983, la ordinul expres al familiei prezidențiale, au fost eliminați din presă, socotiți necorespunzători pentru a face muncă politico-ideologică, toți acei jurnaliști care aveau rude în străinătate.

Exilul era socotit de propagandă drept ceva care trebuie mereu pus la zid, făcut responsabil de toate relele din lume. Serviciile secrete comuniste îl supravegheau masiv, regimul fiind dispus să cheltuiască oricât spre a-l penetra, influența (celebra “influneţare pozitivă’) diviza, ține sub observație. Iată, nu mai departe decât din Studiul introductiv la cel de-al treilea volum al Jurnalului lui Ion Rațiu a cărui apariție a fost îngrijită cu devotament de istoricul Stejărel Olaru, aflăm că liderul țărănist a fost urmărit de 16 informatori dintre membrii Exilului și de alți 14 trimiși din țară cu misiuni precise.

PSD, în multe privințe urmașul PCR-ului dispărut în după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, păstrează cam aceleași resentimente la adresa celor ce, din felurite motive, au ales să trăiască în afara țării. Desigur, nu fiindcă aici o duceau teribil de bine. Reamintesc că mai marii pesediști nici nu voiau să audă pe vremea când erau la guvernare că din 2017, când au preluat ei puterea, a crescut masiv dorința de emigrare. În 2014 au făcut tot ceea ce a fost posibil să limiteze dreptul la vot al Diasporei (iar de lucrul acesta nu pot fi iertați foștii miniștri de Externe, guralivul Titus Corlățean și matusalemicul traseist politic Teodor Meleșcanu) știind sigur că în nici un caz diasporeni nu îi vor da votul candidatului PSD la alegerile prezidențiale, Victor Viorel Ponta. Anul acesta, candidata PSD la funcția supremă în Stat, insa pe nume Viorica Vasilica Dăncilă, i-a numit pe cei din Diaspora „ăştia” ca să nu mai vorbim despre modul incalificabil în care s-a exprimat la adresa diasporenilor președintele PSD, Giurgiu, Nicolae Bădălău. Care, de formă, a fost tras de urechi la CExN de săptămâna trecută al PSD, primul sub conducerea președintelu interimar Marcel Ciolacu. Numai că același domn Ciolacu și-a dat arama pe față participând la cheful de Sfântul Nicolae al Bădălăului în chestiune. Probabil ca parte a operațiunii de reformare și de recuperare a imaginii partidului.

Încă o dovadă- a câta?- că PSD nu se va reforma în veacul vecilor. Amin. El nu este decât continuatorul PCR, Atât și nimic mai mult. Poate chiar mult mai puțin din punctul de vedere al valorii celor care încă mai fac parte din respectiva șleahtă.