Adrian Cioflâncă STÂND CU Pătru Clej din Clejani pe o stâncă :"Mișcarea Legionară a fost și teroristă și fascistă"

Scris de **Admin** Mier Ian 22, 2020 7:51 am

https://www.rfi.ro/societate-65171-miscarea-legionara-fost-si-terorista-si-fascista-adrian-cioflanca

/*/

https://sites.google.com/site/istoriesiistorii/adrian-cioflanca-stand-cu-patru-clej-din-clejani-pe-o-stanca

Ce relevă cele mai recente documente pe care le-aţi descoperit în arhiva CNSAS despre pogromul legionar din ianuarie 1941?

- Haideți să vă spun întâi altceva, un lucru care nu este foarte clar la nivel public. Arhiva CNSAS nu este doar despre comunism. Nu se rezumă la dosarele umăriților, informatorilor și ofițerilor de Securitate. Odată cu acestea, instituția a preluat de la SRI, cu precădere după deciziile CSAT din 2005-2006, dosarele documentare (prin care Securitatea documenta diferite subiecte de interes) și dosare penale (care acoperă întreaga represiune comunistă instrumentată judiciar). Dosare penale ne-au mai venit de la ministerele Justiției și Apărării (Direcția Instanțelor Militare) și de la Ministerul Public (Parchetele Militare). Între dosarele penale se găsesc și dosarele anchetelor și proceselor privind criminalii de război și membrii organizațiilor extremiste, organizate după război, dar și în timpul războiului. De exemplu, procesele de dinainte de 1945 împotriva celor care au participat la rebeliunea și pogromul din ianuarie 1941 sunt la noi în arhivă, laolaltă cu alte anchete din timpul lui Ion Antonescu instrumentate împotriva legionarilor.

De asemenea, istoria Holocaustului nu poate fi înțeleasă fără documentele de la CNSAS, pentru că majoritatea masacrelor și abuzurilor antisemite au făcut obiectul a sute de anchete și procese. Documentația imensă adunată - care, evident, trebuie citită cu precauție științifică și etică - oferă informații neprețuite cercetătorilor, pentru că au fost strânse în dosare documente originale și declarații luate la distanță mică de evenimente de la participanți direcți – criminali, victime și martori.

Mai trebuie știut că, în multe situații, pentru completarea dosarelor din toate categoriile amintite au fost extrase, cu precădere în perioada Dej, documente originale din Arhivele Naționale și Arhivele Militare. Această crimă în termeni arhivistici nu mai poate fi reparată astăzi decât prin cercetare, pentru a recompune bucățile dintr-un imens puzzle. Aș spune că arhiva CNSAS este cea mai importantă arhivă din România privind istoria Holocaustului. Legea noastră de funcționare nu acoperă foarte bine acest lucru, dar nici nu împiedică pe nimeni să vină să se acrediteze și să cerceteze orice subiect acoperit de arhiva produsă sau deținută de fosta Securitate. De asemenea, istoria perioadei interbelice (a partidelor, instituțiilor, organizațiilor, biografia unor personalități etc), de asemenea, nu poate fi scrisă fără documente de la CNSAS (dar nu doar pe baza lor, evident). Profesorii ar trebui să spună acest lucru studenților.

Revenind acum la întrebarea dumneavoastră, am văzut în ultimul an câteva sute de dosare privind rebeliunea legionară în București și Iași și pogromul de la București. „Lotul” principal al liderilor legionari care au participat la rebeliune a fost judecat în iunie 1941, iar cele 76 de volume ale dosarului cuprind lucruri foarte interesante, neprelucrate istoriografic. Lectura antonesciană asupra tulburărilor din ianuarie 1941 a influențat scrisul istoric de mai târziu, accentul căzând pe tentativa legionară de lovitură de stat.

Despre pogromul de la București, produs în același timp cu rebeliunea, de fapt, consubstanțial rebeliunii, s-a vorbit incomparabil mai puțin. Ipoteza mea este că rebeliunea a și pornit de la o tentativă a grupărilor radicale din Mișcarea Legionară de a provoca un pogrom extins, dar voi prezenta argumentele într-un studiu. Autoritățile antonesciene, care se pregăteau să intre în război alături de Germania nazistă, radicalizându-și politica față de evrei, nu aveau nici un interes să abordeze în procesul lotului principal al participanților la rebeliunea legionară chestiunea crimelor comise de legionari împotriva evreilor. Așa au rămas înscrise lucrurile în conștiința publică multe decenii după: rebeliunea ca tentativă de lovitură de stat și cam atât.

Totuși, Curțile Marțiale antonesciene au judecat și cazuri privind abuzuri și crime antisemite. Cu ajutorul colegilor, am identificat un dosar cu legionari implicați în masacrul din pădurea Jilava, acolo unde au fost uciși în jur de 85 de evrei. Până acum, se spunea că identitatea criminalilor din pădurea Jilava nu este cunoscută. Autoritățile comuniste au refăcut și extins ancheta, într-un dosar și mai bogat în informații. Mulți dintre cei condamnați în acest lot (în 1952 s-au dat noi sentințe) au rămas în închisoare până spre sfârșitul perioadei Dej.

Am mai spus-o, când vorbim despre deținuții politici trebuie să judecăm de la caz la caz, pentru că, iată, unii au fost implicați în masacre pentru care ar fi fost pedepsiți (cu mai multă sau mai puțină rigoare juridică) oriunde în Europa. Între mărturiile adunate la dosar se află mai multe declarații ale rabinului Herș Gutman, cel care a supraviețuit primului val de execuții, a fost prins, dus din nou în pădure împreună cu alți evrei, și a scăpat din nou, miraculos, din fața rafalelor legionare.

După eliberarea din închisoare, legionarii au fost monitorizați prin dosare de urmărire informativă sau recrutați de Securitate, iar informațiile au fost adunate în dosare de rețea. Pe scurt, există documente din belșug pentru a scrie și rescrie istoria recentă. Cercetători interesați, pricepuți și onești să fie.

Negaţioniştii nu încetează să-l califice drept „fals pogrom”, e vorba preponderent de ignoranţă sau de rea credinţă?

Și de una și de cealaltă. Unora pur și simplu le vine greu de creadă, mai ales că nu au învățat nimic în școală despre asta și nici de la media nu aud mare lucru. Se manifestă și la noi acea „criză a imaginației” în fața grozăviilor Holocaustului. Dar nelămuririle s-ar mai putea rezolva prin simpla lectură a unor cărți bune sau măcar a unor articole. Or interesant este că mulți dintre nelămuriți nu sunt și curioși să afle, nu fac pasul următor spre lectură. Se mulțumesc să ridice din umeri în continuare.

Asta se aplică și unor istorici scrupuloși și bine documentați în specializarea lor, dar care, când vine vorba de Holocaust, nu fac efortul minim de a citi ABC-ul în materie (ceea ce nu îi împiedică să aibă păreri ferme). În sondajele privind implicarea României în Holocaust mulți refuză să răspundă, percepând subiectele în discuție ca sensibile. Asta înseamnă că vorbim de o barieră culturală și de un tip insidios de presiune socială care vin din tradiția naționalistă a acestei țări.

Există și forme cultivate de ignoranță. Am văzut multe abordări negaționiste legate de pogromul de la București. Unele sunt întrucâtva sofisticate, ale unor oameni care știu ceva carte, dar citesc sursele selectiv și cu o evidentă rea credință. Sincer, nu am timp să urmăresc cu atenție și să deconstruiesc discursurile negaționiste, asta este o altă meserie. Avem specialiști buni în chestiunea negaționismului. În plus, INSHR și MCA-România își fac treaba ca watchdogs. Încă o dată: cine vrea să citească are ce.

Ca paranteză, am un mic comentariu despre așteptările de rol în privința istoricilor. În România, este un mare amestec de roluri. Ți se cere să fii și specializat și generalist, să știi detalii despre despre toate epocile și subiectele posibile. În plus, trebuie să faci nu doar cercetare, ci și educație, și training of trainers, și expoziții, și activism social, și presă, și comunicare publică, și public awareness și tot așa. Or nu are nimeni timp și energie să le facă pe toate și, la urmelor, nici nu trebuie, pentru că este vorba, repet, de meserii diferite.

În majoritatea definițiilor din literatura de specialitate, „pogromul” poate însemna doar o izbucnire de violență care duce la distrugerea bunurilor evreiești. Așadar, au existat pogromuri fără violență împotriva persoanelor și fără morți. Din această perspectivă, trebuie spus că în timpul rebeliunii legionare au fost pogromuri și în alte orașe în afara Bucureștiului.

La Iași, au fost arestați abuziv evrei, anchetați și bătuți, iar proprietățile lor, distruse sau jefuite. Nu a murit în acele zile, din câte știu, nici un evreu, dar acesta a fost un pogrom, care, în interpretarea mea, a fost ca o repetiție pentru pogromul devastator din iunie-iulie 1941.

Atunci ce să mai vorbim de incidentele din București unde, pe lângă nenumăratele proprietăți distruse și sinagogi incendiate, au fost omorâți peste o sută de evrei luați din casele lor sau de pe stradă, la întâmplare. Pogromul a fost o dezlănțuire inimaginabilă de violență: evreii au fost umiliți, bătuți și torturați în diferite sedii legionare, apoi executați cu sânge rece.

Cadavrele au păstrat urmele mutilării și profanării. Nu voi da detalii, dar vă asigur că este vorba de atrocități șocante. Mai multe episoade ale pogromului de la București au fost, de fapt, masacre. Cel mai mare s-a produs în pădurea Jilava, unde evreii au fost duși cu camioanele și executați sistematic.

Iată cum povestește tragedia singurul supraviețuitor, rabinul Gutman (citez dintr-un document de la CNSAS): "La un moment dat, ușa camionului s-a deschis în spate. Am văzut că ne aflăm pe o șosea, în plină pădure, fără ca să știu unde anume, chiar la marginea șoselei. În ușă se aflau 5 sau 6 legionari, înarmați cu pistoale, care au început să tragă din mașină câte doi dintre evrei pe care îi împușcau tot așa câte doi, doi, cu o iuțeală vertiginoasă. La un moment dat am fost coborât și eu cu cei doi fii ai mei (Iosif și Iancu n.m.), care mă țineau strâns, unul de un braț, altul de celălalt. Fiul meu mai mare (Iancu n.m.) a început să se roage de unul dintre ucigași să ne cruțe viața, fiindcă nu am făcut nici un rău nimănui, pentru că eu sunt rabin și pentru că acasă au mai rămas copii mici. Legionarul a ripostat însă: «Hai repede jidane, nu întinde vorba!». În jurul nostru se aflau o sumedenie de cadavre, fiindcă mașina noastră era ultima care a sosit. Amețit, sau poate instinctiv, m-am lăsat la pământ, am auzit împușcături, nu am mai știut ce se petrece cu mine. Am simțit însă cum fiul meu mai mare, atârnat de brațul meu, a murit imediat, în timp ce celălalt s-a mai zbătut puțin și a horcăit. Iară nu știu ce a fost după aceea. Poate că am și leșinat. Când m-am trezit era ziuă și un ostaș pe care l-am văzut venind de departe mi-a strigat «Nu mai sta acolo jidane, că o să te împuște!». Nu știam unde sunt, am văzut că fiii mei sunt amândoi morți și plini de sânge, și m-am gândit să plec pentru a încerca să-i înmormântez. Am pornit pe șosea înainte, dezbrăcat, amețit, în plină iarnă, pe zăpadă și am ajuns la o casă, care apoi am aflat că este primăria Jilava, unde am fost luat în primire de un grup numeros de legionari și băgat într-o cameră, unde am mai găsit vreo zece evrei care scăpaseră din masacrul de noaptea și care nu știu în ce fel au ajuns și ei în acel loc. Am fost bătuți și aici, iar seara, imediat ce s-a întunecat, am fost băgați cu toții într-o mașină și duși din nou în pădure, unde s-a repetat exact scena din ajun: tot așa am fost trași câte doi și împușcați cu repeziciune, după același sistem. Nu știu nici eu cum mi-am dat seama că trăiesc și de astădată, că sunt conștient, că n-am fost împușcat. După puțină vreme s-a oprit în dreptul grupului de oameni împușcați, (aflați) într-o baltă de sânge, o căruță cu mai mulți indivizi care au început să ne dezbrace. Când mi-a venit și mie rândul la dezbrăcat și-au dat seama că sunt viu și atunci mi-au spus: «Tot n-ai să scapi de moarte, jidane! Dar ia-o pe drumul acesta poate vei scăpa!»”.

Gutman a scăpat și a depus mărturie împotriva ucigașilor. Printre aceștia se aflau primari legionari de la comune din jurul Bucureștiului și slujbași mărunți din zonă.

După rebeliune din ianuarie 1941 Mişcarea Legionară a dispărut ca organizaţie. Au dispărut legionarii sau legionarismul cu acea ocazie?

Represiunea antonesciană îndreptată împotriva liderilor legionari și a participanților la rebeliune a decapitat Mișcarea. În vara lui 1941, mulți dintre liderii legionari cunoscuți erau în închisori sau în lagăre, fugiți peste hotare sau ascunși în țară, sub supravegherea poliției și a serviciilor secrete sau mobilizați în armată. Aceasta este imaginea macro.

La o privire atentă, situația era mai complicată. Încă din februarie 1941, Antonescu trimisese instrucțiuni prefecților din toată țara și responsabililor din teritoriu ai ministerului de Interne care sunau astfel: „Să nu se deslănțuie o nouă prigoană, fiindcă am desuni Statul. Deci omenie. (…) Eu vreau să purific țara, nu să o țin într-o continuă teroare. Deci înțelegere. Să unim toți fiii și toate energiile sub un singur steag și o singură voință.”

Pregătindu-se să intre în războiul împotriva Uniunii Sovietice, Antonescu urmărea să pacifice și să controleze forțele naționaliste în formula „naționalismului integral”. A combinat represiunea și cooptarea. În istoriografia de până acum s-a mai spus că Antonescu a refuzat să-i primească pe legionari în armată în campania anti-URSS sau că între Serviciul Special de Informații și legionari exista o aversiune ireconciliabilă. Or în studiile mele legate de zona Iașului am văzut că, deși exista într-adevăr o interdicție formală valabilă la nivel național, cei mai mulți dintre legionari au fost mobilizați, iar numeroși lideri au fost recrutați de Serviciul Special de Informații și alte servicii de informații pentru acțiuni de spionaj și diversiune și au jucat un rol în pogromul de la Iași.

După rebeliune, împotriva Mișcării Legionare ca organizație au fost luate măsuri de destructurare la nivelul întregii țări. „Prigoana”, cum o numesc legionarii, a avut intensități diferite în timp, pe parcursul războiului, dar nu a fost o represiune impacabilă. Mulți legionari au rămas activi, reorganizându-se în structuri mai mici, în care au întărit regulile conspirativității, sau încercând să infiltreze instituții.

Nu trebuie uitat că Mișcarea Legionară nu a fost niciodată o structură compactă, uniformă, în ciuda eforturilor de centralizare și ierarhizare făcute de conducerea legionară începând din anii ’30. Istoria Mișcării este și rezultatul dinamicii diferitelor grupări din interiorul ei, unele mai radicale decât altele. Rebeliunea și pogromul din ianuarie 1941 s-au produs ca urmare a escaladării produse de organizațiile muncitorești și studențești din Mișcare.

Pe de altă parte, asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu și a altor lideri importanți în 1938, precum și măsurile polițienești și judiciare luate după rebeliunea din ianuarie 1941 au creat o problemă de leadership. Mișcarea s-a fragmentat în mai multe grupări, autonome, care acționau independent una de alta și, uneori, intrau în competiție, dar păstrau ethosul radical. Marele motiv de dispută era atitudinea față de regimul Antonescu.

Susținătorii lui Horia Sima s-au poziționat ostil față de regim, plănuind asasinarea lui Antonescu, amenințând cu represalii împotriva forțelor represive care au participat la „prigoană”, încercând să infiltreze și să saboteze instituțiile statului, în fine, să provoace tulbuări sociale, prin zvonistică, diversiune, incitare etc.

Alți lideri legionari, precum bătrânul Ion Zelea Codreanu sau profesorul Ion Găvănescul, pledau pentru o apropiere de Antonescu, după ce au observat că acesta continuă politica naționalistă și antievreiască. Dar activitatea legionară după ianuarie 1941 poate fi înțeleasă cel mai bine dacă ne uităm nu neapărat la liderii importanți, a căror libertate de mișcare era redusă, ci la liderii locali, la cei din eșalonul doi care au căpătat putere după rebeliune fără a fi cunoscuți de poliție și la cei din diferite organizații legionare (de tineret, muncitorești, anticomuniste etc) sau cuiburi.

Încă știm puține despre activitatea diferitelor sub-organizații legionare cum ar fi Grupul Răzleților, Grupul Spărgătorilor de Fronturi, Comitetul celor 1000, Frățiile de Cruce etc. Cert este că am găsit membri ai acestor organizații implicați în pogromul de la Iași.

Ce rol au jucat legionarii în Holocaustul din România după ianuarie 1941?

Este o întrebare cât pentru o carte. Am răspuns întrucâtva mai sus. Legionarii au contat decisiv la radicalizarea atmosferei politice din România în chestiunea evreiască, promovând „soluții” din registrul violent. Așadar, ei contat nu doar prin implicare directă, ci și prin influențarea agendei și politicilor la nivel național.

Pe de o parte, îi găsim individual sau în grupuri mici jucând un rol în multe dintre episoadele Holocaustului. Ei acționau fie în cadrul unităților militare din care făceau parte, fie ca civili care exercitau peer pressure asupra celorlalți, incitând militari, polițiști, jandarmi sau alți reprezentanți ai autorităților, care, în cazul în care nu acționau dur împotriva evreilor, erau acuzați că sunt „jidoviți” sau „trădători”.

Dar, pe de altă parte, antisemiții erau mult mai mulți decât legionarii. Membrii Mișcării nu sunt singurii care au contat în această radicalizare. Să nu uităm că, până la urmă, principalele responsabile de Holocaust au fost autoritățile antonesciene.

Care a fost atitudinea regimului comunist alta decât reprimarea legionarilor după 1944?

La fel ca și regimul Antonescu, regimul comunist a combinat represiunea, care, fără îndoială, a fost preponderentă, și cooptarea. În ce doze, urmează să ne lămurim din cercetări viitoare, când va exista o imagine la nivel național. Securitatea a recrutat masiv legionari atât în închisoare, cât și în libertate, în special pentru a penetra mediile legionare, care erau văzute ca fanatice, secretoase, conspirative și periculoase.

Prin ce se manifestă la ora actuală legionarismul în România? Este el periculos?

Nu sunt un specialist în mișcările radicale actuale. Pot doar să observ că legionarii caută tot mai mult să ajungă în zona publică, să influențeze discursul general, să tulbure activitatea societăților onorabile. Nu vreau să dramatizez, dar așa au început lucrurile și în anii ’20 și atmosfera s-a stricat în lipsa unor răspunsuri adecvate ale statului, justiției, lumii politice și societății civile.

Serviciile de informații au crezut că au controlul asupra legionarilor, justiția a fost prea laxă, lumea politică prea confuză, tentată de discursul antisemit, iar statul, când prea slab, când prea dur, deseori în afara cadrelor statului de drept. Aceasta a contribuit la degradarea democrației interbelice.

Mişcarea Legionară a fost calificată drept „teroristă” şi ”fascistă”, cât de justificate sunt aceste epitete?

Ambele sunt potrivite. Mișcarea Legionară a raționalizat, justificat, violența politică și a răspândit teroare pentru a-și atinge obiectivele politice, care vizau un soi de izbăvire națională sub forma purificării etnice și a revoluției violente refondatoare. Au existat diferențe de stiluri de conducere între Codreanu și Sima, dar violența a fost valorizată în egală măsură de amândoi.

Totuși, în timpul lui Sima s-a produs o radicalizare, câștigând teren facțiunile teroriste din Mișcare, ca urmare a preferințelor lui Sima, a contextului istoric diferit (apogeul puterii naziste, declanșarea conflagrației mondiale, escaladarea politicilor antisemite și declanșarea acțiunilor genocidare etc) și a compoziției sociale modificate a Mișcării după accederea la putere, în toamna anului 1940. Aceasta este concluzia la care ajunge Armin Heinen, împreună cu alți istorici ai Mișcării.

Am văzut că discuția despre fascismul Mișcării Legionare este evitată prin tot felul de sofisme. Cel mai des se face comparația cu fascismul italian și constatându-se diferențe se spune că legionarismul nu este un fascism. Or în literatura de specialitate direcția care se ocupă de mișcările radicale din Europa interbelică este aceea a „fascismului generic”, adică aceea care identifică trăsături comune din spectrul extremist la mai multe organizații politice.

Evident că Mișcarea Legionară avea trăsături specifice, dar fiecare din organizațiile fasciste din Europa se particulariza într-un fel sau altul. Important, în chestiunea fascismului generic, este filonul comun. Mișcarea Legionară este luată în considerare în toate lucrările importante privind fascismul european. Mi se pare că uneori, în discuțiile publice de la noi, stăm să redescoperim focul.

Ce rol are antisemitismul în ideologia legionară?

Este consubstanțial. Legionarismul este o formă de antisemitism. Luați scrierile legionare, programele politice.