The Attack on the Nuclear Deal, the Israel Factor, and the Iran Peace Scare

Scris de **Admin** Sam Aug 29, 2015 1:45 am

http://america-hijacked.com/2015/08/28/the-attack-on-the-nuclear-deal-the-israel-factor-and-the-iran-peace-scare/

&

https://controversecontondente.wordpress.com/2015/08/29/the-attack-on-the-nuclear-deal-the-israel-factor-and-the-iran-peace-scare/

Stephen J. Sniegoski

American critics are going all out to derail President Obama’s nuclear deal with Iran, which also involves the other four permanent members of the UN Security Council — Britain, France, China, and Russia — plus Germany. (This group is referred to as the “P5 + 1,” in which the U.S. has taken the lead in negotiating with Iran.) The agreement seeks to prevent Iran from developing a nuclear weapons program in return for the gradual lifting of economic sanctions, but the critics are trying to portray the proposed pact as having just the opposite effect The agreement will ultimately lead, they aver, to a nuclear armed Iran that will dominate the Middle East and become a major threat to American security.

On August 5, in a major speech at American University in Washington, Obama put forth a strong defense against the critics and even referred to what had heretofore been taboo topics, which are now so much in the open that they cannot be hidden. Obama made reference to Israel’s role in opposing the agreement and pointed out that the advocates in the U.S. who pushed for the war on Iraq, having a pro-force “mindset,” are now in the vanguard of the opposition to the treaty with Iran. What he did not do was to make a connection between Israel and the pro-force “mindset” group, or use the term “neoconservative” to better distinguish the latter group. But he definitely got the point across to those who are in the know. As Paul Pillar, a former top CIA analyst, points out, Obama could not spell out the entire truth, in which the aforementioned issues would be only a part, because he needs “to maintain enough political correctness about Iran (and about Israel) to get the nuclear agreement through the Congressional gauntlet and across the finish line.”

This essay unavoidably repeats some of the Obama administration’s defense of the agreement in order to go beyond what it has said and make the case that the ultimate effect of the criticism of the deal, whether realized by particular American critics or not, is to protect the interests of Israel, as those interests are perceived by the Israeli right , and that this has little to do with any alleged Iranian development of nuclear weaponry but rather reflects the Israeli fear of Iran attaining the status of an upstanding member of the world community as a result of this agreement.

Although there is no firm evidence that Iran ever had a nuclear weapons program, the agreement puts that country under the toughest type of inspections in the history of nuclear non-proliferation. Iran will be required to place limits on what it can do in the nuclear area that far exceed the requirements of the Nuclear Non-Proliferation Treaty (NPT), of which it is a signatory. For example, it must give up 98 percent of its enriched uranium, all of its plutonium producing capacity (which could be used for nuclear weapons), and two-thirds of its centrifuges (which are used to enrich uranium).

What Iran will not have to do is give up a nuclear program that includes enrichment of uranium. However, Iran will only be permitted to enrich uranium to a very limited degree, not more than 3.67 percent, which is sufficient only for nuclear power. This will preclude it not only from developing weapons but also from various civilian activities, such as some medical applications. Critics, however, are vehemently opposed to allowing Iran to engage in nuclear enrichment altogether, demanding that its existing nuclear enrichment capability be dismantled. This would prevent Iran from having a full-fledged peaceful nuclear energy program and would make it dependent on outside sources for nuclear fuel, which could be blocked.

The critics’ position, however, would seem to seriously conflict with the position of the NPT, which stipulates in Article IV that signatories have “the inalienable right . . . to develop research, production, and use of nuclear energy for peaceful purposes.” The right to peaceful use of nuclear energy is considered one of the “three pillars” of the NPT, the other two being non-proliferation and nuclear disarmament. The NPT actually obligates nuclear powers to help countries to develop nuclear energy for peaceful purposes, which is a significant reason that countries without nuclear weapons would join the treaty. While the U.S. has sometimes successfully pressured countries not to engage in nuclear enrichment (Taiwan being one example), it does nothing to try to stop NPT members Germany, Japan, and Brazil from doing this.

The critics, however, imply that such a right is contingent upon Iran’s not having any past infractions of the NPT, but this is not part of the law, and reflects the proclivity of people in the United States–and sometimes the U.S. government–to assume the right to unilaterally interpret international laws and apply those interpretations to other countries, which could even serve to justify attacks by the United States. Thus, critics of the agreement have claimed that the U.S. might find it necessary to attack Iranian nuclear installations, or support a comparable Israeli attack, even if the International Atomic Energy Agency (IAEA)—the international watchdog agency charged with verifying compliance—had not discovered any Iranian effort to develop nuclear weapons. Obviously, this approach represents a complete rejection of impartial international law and implies that the powerful determine what is right by virtue of their power.

Critics contend that Iran will inevitably cheat since it will have clandestine sites involved in nuclear weapons development. However, with high tech surveillance it would seem to be virtually impossible to hide suspicious sites. And the agreement will allow for the IAEA inspectors to inspect any sites (not just Iran’s acknowledged nuclear program sites), including military bases, suspected of being involved in nuclear activity. Iran’s violations of this agreement could mean that the lifted economic sanctions would “snap back” into place.

What the critics rail about here is that in regard to the suspicious, undeclared sites, the inspectors would not have “anytime, anywhere” access, but rather, in order for inspections to take place, there could be a delay of up to 24 days to allow for dispute resolution and with only “managed access.” However, the allowed inspections of these suspected sites will still be far more robust and intrusive than the current NPT procedures. The NPT’s “Additional Protocol,” which first opened suspected undeclared sites to inspection, does not set any time limit to a delay so that a country can legitimately prevent access to its undeclared sites by engaging in interminable negotiations.

“Managed access” is an inspection approach which is intended to protect a country’s legitimate military and industrial secrets while not limiting the IAEA’s ability to carry out its verification activities. Making any site deemed suspect completely open for inspection could conceivably reveal national security secrets having nothing to do with a clandestine nuclear weapons program, and even facilitate the efforts of enemies to attack that country. The United States maintains “managed access” along with a “national security exclusion” to limit IAEA inspection of its sites.

Undoubtedly, if any country needs to prevent enemies from discovering its national security secrets, it would be Iran. American and Israeli intelligence agencies have engaged in espionage, sabotage (in which cyber-sabotage loomed large), and assassination efforts aimed at Iran. Both Israeli and American leaders still talk about using a “military option” against it. Having clearer knowledge of Iran’s national security secrets could facilitate attacks, thus making them more likely to occur. And these attacks could be on targets having nothing to do with any clandestine nuclear program since those Americans and Israelis hostile toward Iran want to reduce the country’s overall military and economic power.

While critics claim that Iran could clean up such suspect sites, removing all traces of nuclear activity, it has been pointed out that it would be virtually impossible to eliminate all traces of radioactivity in that limited time period. Moreover, any delay would alert the United States and the rest of the world that the suspect site needed a close look and their spy agencies would supplement the work of the IAEA.

Also, as the agreement was signed “the issue of Iran accounting for its alleged past work has emerged as a flash point in the debate between Congress and the White House.” Critics don’t seem to want just an Iranian explanation for past nuclear activities, but rather a confession of guilt, since the current Iranian explanations are unacceptable to them. The administration has acknowledged that a confession of having a secret nuclear weapons program is unlikely, but that such a confession was not essential in verifying Iran’s actions in the future. Top administration officials have emphasized that the nuclear accord with Iran rests on meticulous investigation, not on Iran’s trustworthiness. If Iran were regarded as completely trustworthy, there would be no need for this more stringent deal and Iran would simply be expected to abide by the existing NPT.

However, to deal with the historical issue, allegations that Iran is on the verge of having nuclear weapons have been made for decades, but the actual development of nuclear weaponry never occurs. In short, it would seem apparent that Iran has chosen not to develop nuclear weapons, and it is even less likely to do so under a more robust inspections regime.

The idea that the United States needs far more guarantees regarding Iran than any other country ever involved in nuclear non-proliferation is hard to fathom given its agreements with the Soviet Union during the Cold War. As Graham Alliston points out in The Atlantic: “The Soviet Union was not known for integrity in international relations. According to Lenin’s operational codes, it was the Soviet leader’s duty to deceive capitalists and outmaneuver them. True to character, Moscow cheated, for example, in placing radars in locations prohibited by the Anti-Ballistic Missile Treaty. But in reviewing the history, it is hard to escape the conclusion that its cheating was marginal, not material.”

The Soviet Union’s cheating may have been “marginal” but its potential danger to the United States was, at least theoretically, far greater than anything posed by Iran. As hard-liners, including the neocons, at that time contended, Soviet cheating could give it significant nuclear weapons superiority over the United States. In such a situation, they warned, the United States might be willing to make major concessions to the Soviet Union—which continued over time would end up as a “de facto” surrender—in the belief that the Soviet Union might think it could effectively decimate the United States in a first strike without suffering irreparable damage by any retaliation.

In contrast, the United States faces no comparable risk in the current agreement with Iran. The far more intrusive inspections, the vast improvement of surveillance devices over those that existed during the Cold War, and the much smaller size of Iran compared to the Soviet Union, would seem to make the likelihood of Iran cheating successfully much less than that of the Soviet Union. Moreover, even in the very unlikely event (anything not illogical being possible) that Iran would illicitly develop a nuclear weapon, there would not seem to be any reason that it would, or even could, attack the United States, which could easily decimate it.

But what about Israel? Iranian officials have spoken of eliminating Zionism, meaning the Zionist control of the state. This has been trumpeted by critics of Iran as meaning the nuclear annihilation of the territory controlled by Israel and essentially the mass murder of Jews. Mike Huckabee (former governor of Arkansas), who is seeking the Republican nomination for president, said that Obama’s deal with Iran would “take the Israelis and march them to the door of the oven.” (This is presumably a Holocaust analogy though it dispenses with gas chambers, which, in conventional accounts, were used as the major killing instrument.)

Even in its rhetoric, Iran has not said that it would militarily attack Israel, despite Western media commentary to the contrary. Eliminating Zionism should be equated with the past American goal of eliminating Communism, which did not entail exterminating Russians or even attacking the Soviet Union. Moreover, regarding any comparison to the Holocaust, it should be noted that, outside of Israel, Iran has the largest Jewish community in the Middle East, which lives in relative safety.

Even if Iran should quickly start a nuclear weapons program (a development that the agreement would serve to prevent), with the few nuclear bombs that it could develop in the foreseeable future, any attack on Israel would bring about a massive nuclear retaliation. Furthermore, Israel is noted as having developed one of the most advanced missile defense systems, which could very likely provide sufficient protection against the very limited nuclear attack that Iran would be able to mount. And even in the extremely unlikely event (again, anything not illogical is not impossible) that Iran, at some future date, were able to effectively cripple Israel, Israel has nuclear-armed submarines that would be virtually impossible for Iran to counter. Thus, while Iran’s ability to knock out Israel would be highly improbable, Israeli nuclear retaliation would in all likelihood guarantee the incineration of all Iranian cities –and also kill most of the rest of the population by radiation—and essentially bring about the destruction of the Islamic State of Iran.

Anti-Iran propaganda wails that Iran’s leaders are apt to launch a suicide attack on Israel regardless of the consequences because they are religious fanatics indifferent to death, an attitude stemming from their purported firm belief in an afterlife in which they would be rewarded for their willingness to launch a nuclear jihad against the Zionist infidels. But there is no real evidence, in terms of either theological belief or past behavior, that this would be the case. For example, Iran’s Supreme Leader Ayatollah Khamenei declared nuclear weaponry to be forbidden as a violation of Islamic principles, as likewise did his predecessor, Ayatollah Khomeini. Moreover, in engaging in any type of warlike actions, Iran has moved with great caution, relying almost always on propaganda and aid to allies. There is no evidence that the Iranian leadership would be willing to sacrifice their country, or their own lives (note that they tend to reach old age, eschewing many possible opportunities to achieve martyrdom), which would be the case in a nuclear war.

It should also be emphasized that Israel’s input in driving American political opinion against Iran’s nuclear program, highlighted by Prime Minister Netanyahu’s address to the U.S. Congress on March 3, 2015, reaches the heights of irony since the Jewish state is not even a signatory of the NPT and does not allow any inspections whatsoever of its top secret nuclear weapons program. Furthermore, Israel has been in violation of UN Security Council Resolution 487, which specifically called for Israel to put its own nuclear facilities under the safeguards of the IAEA. This resolution was passed by the UN Security Council in June 1981, with no country opposing and or abstaining, and this included the United States (during the Reagan administration). Needless to say, this resolution is never mentioned by the mainstream American media or political establishment, which have presented international resolutions directed against Syria, Iran, Iraq (when ruled by Saddam) and other designated enemies of the US and/or Israel as the virtual equivalent of Holy Writ.

Of course, the U.S. is an abettor of Israel here. Although the U.S. Department of State professes that “the United States remains firmly committed to the goal of a Middle East free of weapons of mass destruction,” it does nothing to pressure Israel to abide by the NPT and makes every effort to prevent other nations from trying to put pressure on Israel to do so.

The U.S. does not even officially acknowledge that Israel has nuclear weapons despite having known so for years. When the late Helen Thomas, then considered the dean of the White House press corps, dared to query Barack Obama on this taboo issue in 2009, the president, after some verbal bobbing and weaving, responded: “With respect to nuclear weapons, you know, I don’t want to speculate.” Were it really true that a U.S. president did not do everything possible to find out what countries in the world had nuclear arsenals, much less fail to even engage in speculation on this vital subject, one would think that such lethargy regarding America’s security would lead to demands for immediate impeachment and removal from office. But the supine American mainstream media, like the proverbial three monkeys—hear no evil, speak no evil, see no evil —played along with Israel’s desires and criticized Thomas for asking the question. And Israel’s votaries were, of course, enraged. One thing led to another, culminating in a video recording by a pro-Zionist rabbi of some of her off-the-cuff remarks about Zionist Jews that made her appear as anti-Semitic (very elderly people, as was the 89-year-old Thomas, often tend to be lacking in circumspection), and her once notable career was brought to an ignoble end, at least from the mainstream perspective.

United States action, or lack of action, regarding Israel’s nuclear weapons program may actually violate the NPT. There is considerable evidence that Israel relied on material and technology from the United States in order to develop its nuclear weapons arsenal. Having studied declassified U.S. government documents on Israel’s nuclear weapons program, Grant Smith, an investigative reporter and author who heads the Institute for Research: Middle East Policy, has shown that Israeli spies—including Netanyahu—have stolen material from the United States for the Jewish state’s nuclear weapons program. Smith further stated that “the ongoing clandestine movement of material and technology out of the U.S. may mean America has violated Article 1 of the NNPT [Nuclear Non-Proliferation Treaty], since according to the GAO it has never apparently taken successful efforts to stem the flow.”

It should be added that the United States government in its relations with Israel also violates its own domestic law regarding the nuclear weapons issue. The Foreign Assistance Act of 1961 as amended by the Symington Amendment of 1976 and the Glenn Amendment of 1977 prohibits U.S. military assistance to countries that acquire or transfer nuclear reprocessing technology when they do not abide by IAEA rules and permit inspections. A special waiver is needed to provide aid in such cases, and this approach has been used for Pakistan, another non-signatory of the NPT with nuclear weapons. But, in line with Israel’s wishes, the United States government does not want to publicly recognize Israel’s nuclear weapons, and thus eschews this approach here. Hence, it directly violates federal law in its provision of aid to Israel, which is America’s foremost military aid recipient.

The obvious effect of America’s position on nuclear weapons in the Middle East is thus not to promote a nuclear-free area but to guarantee a nuclear weapons monopoly for Israel. While this seems perfectly fair to many Americans, it is understandable why the United States is not seen as an honest broker in the Middle East and in much of the rest of the world. From an objective point of view, this would be an appropriate analysis since the U.S. applies a different standard to Israel than to other countries in that region.

Of course, the critics of the nuclear deal claim that while Iran cannot be trusted to have even a peaceful nuclear program, Israel would never use its nuclear weapons except to protect the actual survival of its people—usually topping it off with “from another Holocaust” in order to solidify its moral justification for possessing these weapons. Of course, the question is how early in any conflict Israel would claim the threat of another Holocaust. It could conceivably be used in a preventive attack, which is what some of the critics believe should be taken against Iran right now. Ultra-hawkish neocon Daniel Pipes, for example, cites the use of nuclear weapons as one of three possible scenarios for an Israeli attack on Iran’s nuclear program (the other two scenarios being conventional bombing from airplanes and special ops). He writes: “Nuclear weapons. This doomsday weapon, which tends to be little discussed, would probably be launched from submarines. It hugely raises the stakes and so would only be resorted to, in the spirit of ‘Never Again,’ if the Israelis were desperate.” It should be noted that Pipes makes no effort here to qualify the nuclear attack as consisting only of very low yield, tactical nuclear bombs but instead categorizes the devices as “doomsday” weapons.

While Pipes only presents what he thinks might happen, there is additional information on how Israel has treated its nuclear arsenal. Grant Smith points out that “[a]s understood by the CIA back in the early 1960s, Israel’s nuclear arsenal is primarily used to coerce the United States to provide enough benefits that they will never have to be used.” The threat need not be made overtly, though sometimes it has been. During the 1973 Yom Kippur War when the Egyptians achieved early military successes against Israel, though they did not cross its boundaries, Israel is said to have started preparations for a nuclear strike. This caused the United States to quickly strip its armed forces in Europe of equipment and airlift it to Israel, thus enabling the Israeli military to defeat its foes by conventional means. But what would Israel have done if the U.S. had not taken such swift action? A nuclear strike was apparently a strong option.

It should also be pointed out that estimates of Israel’s nuclear arsenal range from 75 to 400 nuclear weapons, with, at least, the higher figures going far beyond what is needed for a deterrent against its Middle East adversaries. This number of nuclear weapons along with Israel’s long-range ballistic missiles and submarines make it a potential nuclear threat to many countries far outside the Middle East region.

Now getting back to the Iran nuclear deal: some criticism holds that even if Iran should faithfully abide by all the requirements of the nuclear deal, the agreement has time limits, and once these expire in fifteen years, Iran would begin to develop nuclear weaponry, and would be in a better position than ever to do so because of its vast increase in wealth resulting from the termination of the sanctions. “All Iran has to do is take the patience pathway to a nuclear weapon,” opines Mark Dubowitz, executive director of the neocon Foundation for Defense of Democracies.

Now this is completely the opposite of the way the United States looked upon the former Soviet Union and China, in which it was maintained that trade and economic development make countries much less inclined toward aggression, and much more willing to accept the existing international order. There is no reason to assume that this would be different for Iran.

Moreover, as the Obama administration points out, there is also no reason, whatsoever, to think that other countries, including European ones, would retain their sanctions on Iran, especially since Iran has shown itself willing to make considerable concessions. And the sanctions already are crumbling. Switzerland, which, being neutral, had its own limited sanctions, has lifted them. And France, Germany and Italy are among the European Union countries acting as if sanctions have already been lifted, with their officials, government and private, going to Iran to set up profitable business and financial deals.

Furthermore, the idea that the United States could bomb Iran’s sites involved in nuclear enrichment—and, presumably, to continue to do so every few years to prevent their redevelopment—would be a gross violation of international law that would severely harm its standing in the world. Instead of being a global leader, the United States would become more like a global pariah.

The latter criticism segues to the claim that any agreement with Iran should go beyond the nuclear issue, and deal with Iran’s missiles, involvement in other countries, lack of democracy, incarceration of American citizens, and other miscellaneous concerns. It is argued that the termination of the sanctions would not only show indifference to these glaring evils but would actually make Iran more dangerous in some of these areas. Neocon Dov S. Zackheim writes: “More ominously, Iran will now be flush with cash, with tens of billions of dollars accruing from both petroleum sales and the lifting of financial sanctions. No doubt Tehran will put that money to good use: increasing its support for Hezbollah, Hamas, Hafez Assad and the Houthi rebels; destabilizing Bahrain, Saudi Arabia’s eastern province; and extending its terrorist reach worldwide.”

This claim is not likely to be true. As Vali Nasr, dean of the School of Advanced International Studies at Johns Hopkins University, points out: “Iran spent $15 billion on its military last year. By comparison, Saudi Arabia spent $80 billion, and the five other states of the Gulf Cooperation Council (GCC) spent another $35 billion. The Arab countries most worried about Iranian mischief outspent Iran by a margin of 8 to 1. Iran does not have an air force, and its ground forces and navy lag technologically behind its rivals. The nuclear deal will only widen this gap. At a summit at Camp David in May, President Obama promised GCC countries more military hardware and assistance to improve their ability to police the region. Meanwhile, under the terms of the nuclear deal, Iran would have to wait another five years for a U.N.-imposed arms embargo to be lifted.” (Nasr maintains that Iran signed the agreement to calm internal opposition, which was chafing at the sanctions’ negative impact on the economy, and to focus on the danger from ISIS, which threatens Iranian interests not only by being in Iraq but also by coming into neighboring Afghanistan.)

Furthermore, Iran has various grievances, too, and could easily charge its enemies—the United States, Israel, Saudi Arabia, and some of the Gulf States—with oppressing their subjects, aiding rebels, destabilizing countries, and supporting terrorism. In fact, it is the interventionist actions of these countries to which much of Iran’s interventionism is a defensive reaction.

It should also be noted that the U.S. supported Saddam’s Iraq in its war against Iran during the 1980s. The United States deployed in the Persian Gulf its largest naval force since the Vietnam War, the purpose of which was allegedly to protect oil tankers, but which engaged in serious attacks on Iran’s navy. Furthermore, US satellite intelligence facilitated Iraqi gas attacks against Iranian troop concentrations. Moreover, Washington allowed Iraq to purchase poisonous chemicals, and even strains of anthrax and bubonic plague, from American companies, which were subsequently identified as key components of the Iraqi biological warfare program by a 1994 investigation conducted by the U.S. Senate Banking Committee. The United States also prevented or weakened UN resolutions condemning Iraq for using chemical weapons.

Administration defenders of the nuclear accord also point out that including these additional issues in the agreement—which would essentially require Iran to significantly change its foreign and domestic policies, after acknowledging the evil nature of what currently exists—would make a nuclear agreement with it impossible. But it is the nuclear issue that has been presented by Iran’s critics as being the principal danger to American interests and to the world in general, not such things as Iran’s support for Hezbollah and the Houthis or the lack of human rights in Iran.

Moreover, as a historical analogy, it should be noted that the United States negotiated and concluded the first Strategic Arms Limitation Treaty (SALT I) with the Soviet Union at the same time that the Soviets had invaded Czechoslovakia and provided support for North Vietnam against the United States. What the critics’ effort to tack on these additional issues to the nuclear agreement with Iran tends to illustrate is that for them, Iran’s purported effort to develop nuclear weaponry is not really the major issue, despite the emphasis they placed on this alleged danger, but rather the issue is one of eliminating Iran’s overall power, which would include economic and diplomatic as well as military power, in the region. In short, for the Israeli government and Israel’s American lobby, Iran’s alleged nuclear threat has served the same purpose as Saddam’s non-existent WMD—it generates public support against a target that is designated for other reasons.

What goes further to demonstrate the fact that the criticism of the nuclear agreement is not to enhance American security but that of Israel—letting the cat out of the bag, so to speak—is when the critics charge that the agreement is a betrayal of America’s allies—essentially Israel, Saudi Arabia, and the Gulf States. When this argument is put forth by the neoconservatives and other supporters of Israel, however, the inclusion of Saudi Arabia represents the height of insincerity because before Israel and the Saudis came together to oppose Iran as a common enemy, they took a very negative view of the Saudis, with Saudi Arabia being targeted by the neocons for regime change and dismantlement.

The goal of the United States should be to protect its own interest, not serve the interests of other countries. It is understandable that Israel, Saudi Arabia, and the small Gulf States might reasonably see Iran as an enemy, but their perceived interests are not necessarily those of the United States. That the Israeli government wants to maintain control of the West Bank and hegemonic power in the Middle East, for instance, is not an interest of the United States; in fact, America’s all-out support for Israel, by antagonizing Muslims in the Middle East and elsewhere, endangers its own security. As John J. Mearsheimer and Stephen M. Walt put it bluntly in their bombshell essay, “The Israel Lobby” (later a book), “the United States has a terrorism problem in good part because it is so closely allied with Israel.”

As for Saudi Arabia, Iran has been its rival for dominance of the Gulf region since before the advent of the Islamic Republic. The rivalry existed when the Shah, a close U.S. ally, ruled Iran, and the outbreak of an overall Shiite-Sunni religious war in the region has heightened it. Furthermore, animosity between Sunnis and Shiites has existed for more than a thousand years. That it is inadvisable for the United States to become enmeshed in an internecine war that has nothing to do with its own interests and will create for it more enemies should be an obvious no-brainer.

In regard to Saudi Arabia and Israel being allies of the United States, it is clearly Iran that is doing the most to combat ISIS, which the United States national security leaders have identified as the greatest threat to the nation. Israel is doing nothing and Saudi Arabia’s effort is minimal. In fact, wealthy Saudi private citizens provided initial support for ISIS along with aid to other Jihadi groups, doing so with, at the very least, tacit support from the Saudi regime. And the Saudis’ effort to defeat the Houthis in Yemen has enabled Al-Qaeda in the Arabian Peninsula (AQAP) to greatly expand its territorial control in Yemen. AQAP is seen by the U.S. security establishment as the most globally dangerous of the al-Qaeda branches because of the emphasis it places on attacking overseas targets.

In short, Israel is not primarily fearful of a maniacal Iran that will attack it with nuclear bombs or cause havoc in the Middle East with its proxy forces. Rather, its greatest fear is that the nuclear agreement will be the beginning of a rapprochement with the United States that will enable Iran to become an upstanding member of the world community. Iran could aid the United States in helping to bring about stability in the Middle East, which was the traditional goal of United States policy in the region before it became sidetracked by the neocon-inspired destabilization efforts of the Bush II administration. As Robert D. Kaplan, who was named by Foreign Policy magazine as one of the world’s “top 100 global thinkers,” writes in The Atlantic, “The United States needs Shia Iran to fight the extremist Sunnis of the Islamic State, and at the same time to pressure the Shia government in Baghdad to moderate its posture toward the Sunnis, in the name of internal stability in Iraq. Should the unhelpful Islamic government in Turkey grow more intractable, Iran could also prove helpful in balancing against it. . . . In addition, Iran and the United States could potentially work in tandem in Syria to preserve the political power of the country’s ruling Alawites—the Alawite sect being an offshoot of Shia Islam—even as they work together to remove President Bashar al-Assad from power. Furthermore, Iran could help steady neighboring Afghanistan in the wake of an American troop withdrawal, by serving as a buffer against pro-Taliban Pakistani and Saudi elements.” Even if the new relationship between the US and Iran never goes this far, it is apparent that American foreign policy experts, at least those outside the orbit of the Israel lobby, see significant benefits to be derived from cooperation with Iran.

Israel is terrified by a U.S.-Iranian rapprochement in which Israel would lose its special relationship with the U.S. and be replaced by Iran. While this fear is overwrought, it nonetheless exists. And there is a considerable degree of truth in this line of thinking. Although it would seem impossible for Iran to actually replace Israel as America’s primary Middle East ally, U.S. cooperation with Iran could lead to a diminution of its all-out support for Israel, which rests on the belief propagated by its American supporters that the Jewish state is by far America’s best and most valuable friend in the Middle East and that the two countries’ interests essentially coincide. The United States might also begin to put pressure on Israel to make concessions to the Palestinians, and Washington might refrain from vetoing every vote against Israel in the UN Security Council.

Moreover, a U.S./Iran rapprochement would have the effect of making Iran a member of the world community, which, with the elimination of sanctions, would be solidified by its business relations with Western countries. With Iran no longer being viewed as a rogue nation, the international spotlight would tend to fall more on Israel’s uninspected nuclear arsenal and its mistreatment of the Palestinians.

In a worst case scenario from the Israeli perspective, the effects of the nuclear agreement with Iran could spiral into Israel’s global isolation, the only alternative to which would be for Israel to join the NPT; allow for a viable, fully sovereign Palestinian state on the entire West Bank and Gaza; and perhaps even allow for equal rights for Palestinians who live in Israel proper. From the standpoint of the Israeli right, and even many other Israeli Jews, such developments would portend the end of a Jewish exclusivist state, which is Israel’s very raison d’etre. In essence, a peaceful Iran could be far more dangerous to Israel than one that was perceived as being bellicose.

Now the scenario sketched above is a possibility but far from being a certainty. For Israel and its American lobby are not noted for complacency and will do everything possible to nip this potential danger in the bud.

Remember that this Iran deal is not yet approved by the United States because it is to be voted upon by Congress. Since this is an executive agreement, not a treaty, it does not need to have a two-thirds vote of the Senate for approval. In May, President Obama signed an act that would allow Congress to vote this deal up or down (no amendments). It will have until September 17 to perform this task. If both houses vote no, however, Obama would exercise his veto power, which would require a two-thirds vote in both houses to override. Achieving such a super-majority in Congress to defeat the agreement, which would require considerable support from Democrats, would seem unlikely, but is certainly possible. Moreover, the new president who enters office in January 2017 could undo this executive agreement at his or her will.

All Republican candidates say that they would revoke the agreement. Should Hillary Clinton be the next president, she too might take steps to undermine the agreement, given that her major backer is Haime Saban, who publicly stated that Israel is his fundamental political concern. But the fact of the matter is that America’s allies who have signed the accord are unlikely to follow along and reinstate sanctions, especially since, as pointed out earlier, they are already acting as if the sanctions have been lifted. And China and Russia almost certainly would not follow the U.S. Without most of the major countries in the world participating in the sanctions, the economic effect on Iran would be negligible.

The indefatigable noninterventionist Justin Raimondo views the Iran deal as a great watershed in American policy and politics, writing in an August 7, 2015 article, titled “The Iran deal is the Israel lobby’s Armageddon,” that the Iran nuclear agreement represents the overall defeat of the Israel lobby and the concomitant elimination of its stranglehold over American Middle East policy. He jubilantly exclaimed: “The bottom line of all this is: if the deal goes through Congress unscathed, the Cheney coup will have been defeated. Our Israel-centric policy of fighting wars on Israel’s behalf will be over: the tail will no longer be wagging the dog. Once we defeat the Israeli-directed attempt to derail the deal in Congress we can safely go out into the streets declaiming: Free at last! Free at last! Thank God almighty, we’re free at last!”

In my mind, Raimondo’s joy is hyperbolic. Even if Congress cannot prevent the agreement from going through, the Israel lobby will remain influential enough to cause the U.S. to continue to treat Iran as an enemy and take various hostile actions against it and its ally Syria. Every effort will be made to claim that Iran is violating the treaty and working on a nuclear bomb. Acts of terrorism in the Middle East and throughout the world, especially the United States, will be attributed to the hand of Iran. And it is not inconceivable that Israeli agents might even engage in false flag and black operations to make it appear that Iran is the culprit.

Since this latter reference deals with an ultra-sensitive matter that is apt to be shrugged off as anti-Semitic conspiracy mongering, this essay will expand on it with a little detail. For years stories have circulated that Israeli agents — especially those of Israel’s foreign intelligence agency, the Mossad — have infiltrated Arab terrorist networks and have sometimes actually involved themselves in deceptive terrorist activities designed to appear as the work of Arabs. Observers, for example, allege that the Mossad thoroughly infiltrated the nefarious terrorist group Abu Nidal and turned some of its terrorist activities to Israel’s benefit. And then there is the notorious Lavon Affair in which even mainstream writers have acknowledged that bombings of Western property in Egypt in 1954, initially assumed to be the work of Arab nationalists, and contributing to the attack on Egypt by Britain and France (and Israel) in 1956, were actually carried out by Egyptian Jews in the service of Israel.

The possibility that Israel might engage in such deceptive terrorism against the United States was touched on in a study by the Army’s School of Advanced Military Studies (SAMS), which dealt with the difficulties an international peacekeeping force would face if it were used to maintain an Israeli-Palestine peace. A reference to this study appeared, poignantly, in a front-page article in the Washington Times on September 10, 2001 — one day before the terror attacks of 9/11. According to the article, “Of the Mossad, the Israeli intelligence service, the SAMS officers say: ‘Wildcard. Ruthless and cunning. Has capability to target U.S. forces and make it look like a Palestinian/Arab act.'”

Anti-Iran propaganda could persuade a significant portion of the American public that Iran has violated the nuclear agreement and/or that it is engaging in serious terrorist activities. (Specious propaganda obviously works with the American public, as recent history shows.) That Iran would be seen as double-crossing the United States after making a solemn deal would make the public more hostile than ever toward Iran. Ultimately, the United States might scuttle the agreement and not simply reinstate sanctions but initiate some form of military action. In short, although Israel and its American myrmidons have lost a battle of considerable significance, they are still far from having lost the war for the control of American Middle East policy.

Posted in Zionist Threat

« Ex-NATO Chief Leads Push by Retired Military Brass to Kill Iran Deal

Scris de **Admin** Sam Aug 29, 2015 1:48 am

Atacul asupra Deal nucleară, factorul Israel, și sperie Iran Pace

Stephen J. Sniegoski

Criticii americani vor tot afară să deraieze acord nuclear președintelui Obama cu Iranul, care implică atât de celelalte patru membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU - Marea Britanie, Franța, China, și Rusia - plus Germania. (Acest grup este denumit de la drept "P5 + 1", în care SUA a preluat conducerea în negocierea cu Iranul.) Acordul urmărește să împiedice Iranul de la dezvoltarea unui program de arme nucleare în schimbul ridicarea treptată a sancțiunilor economice, dar criticii încearcă să prezinte pactul propus ca având doar efectul opus Acordul va duce în final, au aver, la un Iran înarmat nuclear vrea să domine Orientul Mijlociu a făcut și a devenit o amenințare majoră la adresa securității americane.

La 5 august, într-un discurs important de la Universitatea Americana din Washington, Obama a întins o apărare puternică împotriva criticii și chiar Cunoscut ceea ce a fost până acum subiecte tabu, care sunt acum atât de mult în aer liber thatthey nu poate fi ascuns. Obama a făcut referire la rolul lui Israel în opune acordului și a subliniat, Dass mor avocaților din SUA, care a împins pentru războiul din Irak, cu un pro-Force "mentalitate", sunt acum în avangarda opoziției la tratatul cu Iranul. Ceea ce nu a făcut ceea ce a face o legătură între Israel și gruparea "mentalitate"-Force PRO, sau de a folosi termenul de "neoconservator" pentru a distinge mai bine grupul din urmă. Dar el a luat cu siguranta punctul de peste pentru cei care sunt la curent. Așa cum Pavel Pilonul, un fost analist de top CIA, subliniază, Obama nu ar putea însemna adevărul intreg, in care problemele menționate mai sus ar fi doar o parte, pentru că are nevoie "pentru a menține suficient de corectitudinea politică despre Iran (și aproximativ Israel) la obține acordul nuclear prin provocarea Congresului și peste linia de sosire. "

Acest eseu inevitabil repetă o parte din apărare a administrației Obama a acordului, în scopul de a merge dincolo de ceea ce a spus și să facă în cazul a făcut efectul final al critica afacere, fie că sunt realizate de criticii americani particulare sau nu, este de a proteja interesele lui Israel, ca și cele interese sunt percepute de dreapta israelian, și thatthis are puțin de a face cu orice presupusa dezvoltare iranian de arme nucleare, ci mai degrabă reflectă teama israelian a Iranului Atingerea statutul de membru al vertical comunitatea mondială ca un urmare a acestui acord.

Deși nu există dovezi ferme făcut Există Iran avut vreodată un program de arme nucleare, acordul pune țara a făcut în cel mai dur tip de inspecții în istoria de Neproliferare Nucleară. Iranul va fi necesară pentru a plasa limite ce se poate face în domeniul nuclear care depășesc cu mult cerințele Tratatului de neproliferare a armelor nucleare (TNP), de care este semnatar. Pentru exampwe, acesta trebuie să renunțe la 98 la suta din uraniu îmbogățit sale, toate de plutoniu Producerea capacitatea sa (care ar putea fi folosit pentru armele nucleare), și două treimi din centrifuge sale (care sunt utilizate pentru a îmbogăți uraniu).

Ce Iranul nu va trebuie să faceți este renunțe la un program nuclear a făcut include îmbogățire a uraniului.Totuși, Iranul va fi permisă numai pentru a îmbogăți uraniu într-o măsură foarte limitată, nu mai mult de 3,67 la sută, ceea ce este suficient doar pentru energia nucleară. Acest lucru va împiedica nu numai de la curs de dezvoltare de arme, dar acest lucru din diverse activități civile, căutând ca unele aplicații medicale. Criticii, însă, se opun vehement de a permite Iranului să se angajeze în îmbogățirea nuclear cu totul, cerând a fi demontate capacitatea sa de îmbogățire nucleare existente. Acest lucru ar împiedica Iranul de a avea un program de pașnic cu drepturi depline energiei nucleare și ar face dependentă de surse externe de combustibil nuclear, care ar putea fi blocate.

Poziția criticilor, însă, ar părea să intre în conflict serios cu poziția TNP, care prevede la articolul IV au Semnatarii au "dreptul inalienabil. . . de a dezvolta cercetarea, producția și utilizarea energiei nucleare în scopuri pașnice. "Dreptul la utilizarea în scopuri pașnice a energiei nucleare este considerat unul dintre cele" trei piloni "ai TNP, celelalte două fiind de neproliferare și dezarmare nucleară. TNP obligă puteri nucleare pentru a ajuta de fapt țări de a dezvolta energia nucleară în scopuri pașnice, care este un motiv important a țărilor fără arme nucleare se vor alătura tratatului. În timp ce SUA are țări, uneori cu succes sub presiune să nu se angajeze în îmbogățirea nuclear (Taiwan fiind un exemplu), nu face nimic pentru a încerca să oprească membrilor TNP Germania, Japonia, Brazilia, și din a face acest lucru.

Criticii, însă, implică a făcut astfel de drept este condiționată de Iran nu are nici un infracțiuni anterioare ale TNP, dar acest lucru nu este parte a legii, și reflectă înclinația de persoane din Statele-și Regatul uneori, guvernul SUA își asumă dreptul de a interpreta în mod unilateral legile internaționale și să aplice aceste interpretări în alte țări, care ar putea servi chiar să justifice atacurile din Statele Unite. AȘA, criticii acordului au susținut că Statele Unite s-ar putea găsi că este necesar să atace instalațiile nucleare iraniene, sau să sprijine un atac israelian comparabile, chiar dacă Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) -cu Agenția Internațională câine de pază însărcinate cu verificarea respectării nu a avut a descoperit nici un efort iranian de a dezvolta arme nucleare. În mod evident, această abordare Reprezintă o respingere completă a dreptului internațional și imparțial presupune a stabilit puternic ceea ce este drept în virtutea puterii lor.

Criticii susțin Iran vrea Inevitabil a insela, deoarece willhave site-uri clandestine implicate în dezvoltarea arme nucleare. Totuși, cu supraveghere high-tech se pare a fi imposibil de ascuns site-uri practic suspecte. Și acordul va permite inspectorilor AIEA la a inspecta pentru orice site-uri (nu doar site-uri programul nuclear recunoscute ale Iranului) Inclusiv baze militare, suspectate de a fi implicate în activități nucleare. Încălcări ale Iranului acestui acord ar putea însemna dass die a ridicat sancțiunile economice s-ar "utilitarul de completare snap înapoi" în poziție.

Ce șina Criticii aici este făcut în ceea ce privește site-urile suspecte, nedeclarate, inspectorii nu ar avea "oricând, oriunde" de acces, ci, mai degrabă, pentru inspecții să aibă loc, ar putea exista o întârziere de până la 24 de zile pentru a permite soluționarea litigiilor și cu doar "a reușit acces." Cu toate acestea, de permis inspecții de site-uri suspecte tezei willstill fi mult mai robust și intruziv decât procedurile TNP curente. NPT a "Protocolul adițional", care a fost deschis suspecte site-uri nedeclarate la inspecție, nu stabilește nici o limită de timp la o întârziere la fel o țară poate preveni în mod legitim de acces la site-urile sale nedeclarate prin implicarea în negocieri interminabile.

"Acces Managed" este o abordare de control care este destinat pentru a proteja secretele militare și industriale legitime ale unei țări în timp ce nu limitează capacitatea AIEA de a desfășura activități de verificare. Efectuarea de orice site suspect considerat complet deschis pentru inspecție ar putea dezvălui secrete teoretic de securitate națională au nimic de-a face cu un program de arme nucleare clandestine, și chiar facilita eforturile de inamici pentru a ataca făcut țara. Statele Unite ale Americii susține "acces reușit" alongwith un "excludere securitate națională" pentru a limita inspecție AIEA site-urile sale.

Fără îndoială, în cazul în care orice țară are nevoie pentru a preveni inamicii de la descoperirea secretele sale de securitate națională, ar fi Iranul. Agențiile americane și israeliene de informații s-au angajat în spionaj sabotaj, (care, în cyber-sabotaj ivi mare), și eforturile de asasinat Dedicată Iran. Atât liderii israelieni și americani vorbesc liniștit despre utilizarea unui "opțiune militară" împotriva ei. Având cunoștințe mai clară a Iranului de Securitate Națională Secretele ar putea facilita atacuri, făcându-i mai probabil să apară. Și a tezei Atacuri Ar putea fi pe obiective care au nimic de-a face cu orice programul nuclear clandestin Deoarece aceste americani si israelieni ostile față de Iran Vrei pentru a reduce militare generală a țării și puterea economică.

În timp ce criticii susțin a Iranului ar putea curăța de căutare site-uri suspecte, eliminând toate urmele de activitate nucleară, a fost subliniat faptul că ar fi practic imposibil să se elimine toate urmele de radioactivitate, de fapt timeperiod limitat. Mai mult, orice întârziere ar alerta Statele Unite și restul lumii a făcut site-ul suspect nevoie de o privire mai atentă și agențiile lor de spionaj ar completa activitatea AIEA.

Deci, ca acordul care a semnat "Problema Iranului contabilitate pentru presupusa activitatea sa trecut a apărut ca un punct de aprindere în dezbaterea între Congres și Casa Albă." Nu par să Criticii vreau doar o explicatie iranian pentru activități nucleare din trecut , ci mai degrabă o mărturisire a vinovăției, deoarece explicațiile iraniene actuale sunt inacceptabile pentru ei. Administrația a recunoscut de fapt o mărturisire de a avea un program de arme nucleare secrete este puțin probabil, dar a căuta o mărturisire care nu esențial în verificarea acțiunile Iranului în viitor. Top Administratie Oficialii au subliniat acordul nuclear cu Iranul fapt se bazează pe investigații meticulos, nu pe încredere Iranului. Dacă Iranul au fost considerate ca fiind complet de încredere, nu ar mai fi nevoie de această afacere mai stricte și Iran ar fi de așteptat pur și simplu să respecte TNP existente.

Totuși, pentru a face față problemei istoric, acuzații au Iranul este pe punctul de a fi arme nucleare havebeen făcut de zeci de ani, dar dezvoltarea reală a armamentului nuclear nu produce. Pe scurt, s-ar părea evident că Iranul a ales să nu dezvolte arme nucleare, și este chiar mai puțin probabil să facă acest lucru în cadrul unui regim mai robust inspecții.

Ideea a făcut Statele Unite ale Americii are nevoie de mult mai multe garanții referitoare la Iran decât orice altă țară implicată vreodată în neproliferare a armelor nucleare este greu de înțeles Având în vedere acordurile sale cu Uniunea Sovietică în timpul Războiului Rece. După cum subliniază Graham în Alliston The Atlantic: "Uniunea Sovietică ceea ce nu cunoscut pentru integritatea în relațiile internaționale. Conform codului operațional lui Lenin, el ce datoria liderului sovietic a înșela capitaliști și le dejuca planurile. Adevărat la caracter, Moscova înșelat, de exemplu, în plasarea radar în locuri interzise prin Tratatul privind rachetele antibalistice. Dar, în revizuirea istoria, este greu de a scăpa de concluzia făcut înșelăciune său ceea ce marginal, nu materiale. "

Înșelăciune Uniunii Sovietice poate havebeen "marginal", dar pericol potențial în Statele Unite, care, cel puțin teoretic, mult mai mare decât orice reprezentată de Iran. Ca hard-garnituri, inclusiv neoconservatorii, la acel moment a susținut, înșelăciune sovietice ar putea da superioritate semnificativă arme nucleare asupra Statelor Unite. În căutarea de situație, au avertizat, Statele Unite ale Americii ar putea fi dispus să facă concesii majore în Uniunea Sovietică, care a continuat în timp ar ajunge ca o predare "de facto" în faptul Uniunea Sovietică s-ar putea crede că ar putea s-au ridicat în mod eficient decima Statele Unite ale Americii într-o primă grevă fără a suferi daune ireparabile de orice represalii.

În schimb, Statele Unite ale Americii se confruntă cu nici un risc comparabil în actualul acord cu Iranul.Inspecțiile mult mai intruzive, îmbunătățirea largă de dispozitive de supraveghere peste thosethat A existat în timpul Războiului Rece, și dimensiunea mult mai mic de Iran Comparativ cu Uniunea Sovietică, ar părea să facă probabilitatea de Iran înșelăciune cu succes mult mai mică decât cea a Uniunea Sovietică. Mai mult, chiar și în foarte puțin probabil eveniment (nimic nu ilogic fiind posibil) că Iranul ar dezvolta ilicit o armă nucleară, nu ar părea să fie nici un motiv a făcut-o ar fi, sau chiar Ne, ataca Statele Unite ale Americii, care ar putea-l decima cu ușurință .

Dar ce despre Israel? Oficialii iranieni au vorbit de eliminarea sionismului, ceea ce înseamnă controlul sionist al statului. Acest lucru a fost trâmbițată de critici din Iran în sensul anihilarea nucleară a teritoriului controlat de Israel și uciderea în masă a evreilor esență. Mike Huckabee (fost guvernator al Arkansas), care caută nominalizarea Republican pentru presedinte, a declarat că acord lui Obama cu Iranul ar "lua israelienii și le marș la ușa cuptorului." (Aceasta este probabil o analogie Holocaustului deși distribuie cu camere de gazare, care, în conturile convenționale, au fost utilizate ca instrument principal de ucidere.)

Chiar și în retorica sa, Iranul a declarat că va ataca militar has not Israel, în ciuda Western comentariu mass-media în sens contrar. Eliminarea sionismul Ar trebui să fie asimilată cu scopul de a elimina american trecut comunismului, care nu implica exterminare ruși sau chiar ataca Uniunea Sovietică. Mai mult, cu privire la orice comparație cu Holocaustul, trebuie să se constate că, în afara Israelului, Iranul are cea mai mare comunitate evreiască din Orientul Mijlociu, care locuiește în siguranță relativă.

Chiar dacă Iranul ar trebui să înceapă rapid un program privind armele nucleare (o dezvoltare a va servi acordul pentru a preveni), cu câteva bombe nucleare a făcut-o ar putea dezvolta în viitorul apropiat, orice atac asupra Israelului ar aduce un represalii nucleare masiv. Mai mult, Israel este de remarcat ca fiind dezvoltat una dintre cele mai avansate sistemul de apărare antirachetă, care ar putea oferi foarte probabil o protecție suficientă împotriva atacului nuclear foarte limitat a Iranului ar putea monta. Și chiar și în cazul extrem de improbabil (din nou, nu nimic ilogic nu este imposibil) a făcut Iran, la o dată ulterioară, au fost capabili să infirm Israel Efectiv, Israelul are submarine nucleare-armate care ar fi practic imposibil pentru Iran pentru a contracara. Astfel, în timp capacitatea Iranului de a scoate din Israel ar fi extrem de improbabil represalii nucleare, israelian ar fi, în toate probabilitățile garanta incinerarea toate orasele iraniene astfel -și ucide cele mai multe din restul populației prin radiație și esență aduce distrugerea Stat Islamice Iran.

Anti-Iran vaietele propagandă a făcut liderii Iranului sunt apt de a lansa un atac sinucigaș asupra Israelului indiferent de consecințe, deoarece acestea sunt fanatici religioși indiferenți la moarte, o atitudine care rezultă din credința lor pretinsa fermă în viața de după moarte, în care ar fi răsplătiți pentru disponibilitatea de pentru a lansa un jihad nuclear împotriva necredincioșilor sioniste. Dar nu există nici o dovadă reală, în ceea ce privește fie Teologic au totalizat sau comportament trecut, acest lucru ar fi cazul într-adevăr. De exemplu, Iranului conducătorul suprem, ayatollahul Khamenei Declarată arme nucleare să fie interzisă ca o încălcare a principiilor islamice, așa cum a făcut predecesorul său De asemenea, Ayatollah Khomeini. Mai mult, în angajarea în orice tip de acțiuni războinice, Iranul sa mutat cu mare precauție, bazându-se aproape întotdeauna pe propagandă și ajutor pentru aliați. Nu există nici o dovadă că conducerea iraniană ar fi dispus să-și sacrifice țara lor, sau viețile lor proprii (nota thatthey au tendinta de a ajunge la o vârstă înaintată, evitând multe oportunități pentru a obține martiriu posibile), ceea ce ar fi cazul într-un război nuclear.

Deci, trebuie subliniat făcut intrare Israel la conducere opinie politică americană împotriva programului nuclear al Iranului, a subliniat de adresa prim-ministrului Netanyahu a Congresului SUA la trei/03/2015 ajunge la înălțimi de ironie, deoarece statul evreu nu este nici măcar un semnatar al NPT și nu permite nici un fel de inspecții de top secret programul de arme nucleare. Mai mult, Israelul a fost în încălcare a Rezoluției Consiliului de Securitate al ONU 487, care SPECIFIC cerut Israelului să pună propriile instalațiilor nucleare sub garanțiile AIEA. Această rezoluție care a trecut de Consiliul de Securitate al ONU, în iunie 1981, cu nici o țară și se opune sau abținerea, iar acest lucru a inclus Statele Unite ale Americii (în timpul administrației Reagan). Inutil să mai spunem, această rezoluție nu este niciodată menționat de masă mass-media americane sau stabilirea politică, care au prezentat rezoluții internaționale împotriva Siriei, Iran, Irak (atunci când condus de Saddam) și alți dușmani desemnate ale SUA și / sau Israel ca virtual echivalent de Sfintelor Scripturi.

Desigur aici, în SUA este o abettor lui Israel. Deși Departamentul de Stat al SUA mărturisește că "Statele Unite rămâne ferm angajat la obiectivul de fără arme de distrugere în masă un Orientul Mijlociu", nu face nimic pentru a face presiuni Israel să respecte TNP și face toate eforturile pentru a preveni alte națiuni de la încearcă să facă presiuni asupra Israelului pentru a face acest lucru.

SUA nu recunoaște nici oficial că Israelul are arme nucleare în ciuda faptului că atât de cunoscut de ani de zile.Când târziu Helen Thomas, apoi Considerat decanul presei corpului Casa Albă, a îndrăznit să interogare Barack Obama cu privire la acest aspect tabu în 2009, președintele, după unele bobbing verbale si tesut, a răspuns: "În ceea ce privește armele nucleare, știi , nu vreau să speculez. "Au fost într-adevăr adevărat a unui președinte american nu a făcut tot posibilul pentru a afla ce țări din lume au avut arsenalelor nucleare, cu atât mai puțin nu de a se angaja chiar și în speculații cu privire la acest subiect vital, s-ar Gândiți-vă că ceea ce priveste securitatea căutare letargie Americii ar duce la cereri de punere sub acuzare imediată și eliberarea din funcție. Dar culcat pe spate mass-media mainstream americană, cum ar fi proverbiale trei maimuțe-Ascultați No Evil, Vorbește No Evil, se vedea No Evil -played alongwith dorințele lui Israel și Thomas criticat pentru intrebarea. Și adepți lui Israel au fost, desigur, înfuriat. Un lucru a dus la altul, culminând cu o înregistrare video cu un rabin pro-sionist a unora dintre ei remarci off-the-manșetă despre evrei sioniști au făcut-o să apară ca antisemite (oameni foarte in varsta, ca ceea ce 89 an ei vechi Thomas, de multe ori au tendința de a fi lipsit de circumspecție), și cariera dată notabile ceea ce a adus la la sfârșitul rușinos, cel puțin din punct de vedere de masă.

Statele Unite ale Americii acțiune, sau a lipsei de acțiune, ceea ce program de arme nucleare Israelului ar putea încălca TNP fapt. Există dovezi considerabile a făcut Israel bazat pe materiale și tehnologie de la Statele Unite ale Americii, în scopul de a dezvolta arsenal de arme nucleare. După ce a studiat declasificate documente guvernamentale americane cu privire la programul nuclear arme Israelului, Grant Smith, reporter de investigație și autor care conduce Institutul de Cercetare: Orientul Mijlociu Politica, a arătat într-adevăr Spies israeliene Inclusiv Netanyahu au furat materialul din Statele Unite ale Americii pentru evrei program de arme nucleare de stat. Smith a declarat în continuare că "mișcarea clandestină în curs de materiale și tehnologie din SUA poate însemna Americii a încălcat articolul 1 din NNPT [nucleare Tratatul de neproliferare], deoarece .Potrivit GAO acesta nu a luat aparent eforturile de succes pentru a stopa flux. "

Ar trebui să fie adăugate a făcut guvernul Statelor Unite în relațiile sale cu Israelul, astfel Incalca sa dreptului intern În ceea ce privește problema armelor nucleare. Actul asistența externă din 1961, modificată de Symington Amendamentul din 1976 și Glenn Amendamentul din 1977 din SUA Interzice asistență militară pentru țările a dobândi sau transfer de tehnologie de reprocesare nucleara atunci când nu respectă regulile AIEA și inspecții de autorizare. Este nevoie de o derogare specială de a oferi ajutor în cazuri de căutare, iar această abordare a fost utilizată pentru Pakistan, un alt non-semnatar al TNP cu arme nucleare. Dar, în conformitate cu dorințele lui Israel, guvernul Statelor Unite nu vrea să recunoască public arme nucleare ale Israelului, și evită Astfel, această abordare aici. Prin urmare, încalcă direct Legea federală în comisie sa de ajutor pentru Israel, în primul rând militară Americii, care este beneficiar de ajutor.

Efectul evident al poziției Americii privind armele nucleare în Orientul Mijlociu nu este de a promova, astfel, o zonă fără arme nucleare, dar pentru a garanta un monopol de arme nucleare pentru Israel. În timp ce acest lucru pare perfect corect să mulți americani, este de înțeles de ce Statele Unite nu este văzută ca un broker onest în Orientul Mijlociu și în mare parte din restul lumii. Dintr-un punct de vedere obiectiv, acest lucru ar fi la o analiză adecvată, deoarece SUA Aplică un standard diferit pentru Israel decât în alte țări din regiune a făcut.

Desigur, criticii de afacere nucleare cerere fapta în timp ce Iranul nu poate fi de încredere pentru a avea chiar un program nuclear pașnic, Israel nu s-ar folosi arme nucleare, cu excepția pentru a proteja supraviețuirea efectivă a acestuia oameni, de obicei, se topping off cu "de la un alt Holocaust "în scopul de a consolida justificarea morală pentru posesie de arme tezei. Desigur, întrebarea este cât de devreme în orice conflict Israel ar pretinde amenințarea unei alte Holocaustului. Aceasta ar putea fi teoretic utilizat într-un atac preventiv, ceea ce unii critici că ar trebui să fie luate împotriva Iranului acum. Ultra-agresivă neoconservatori Daniel Pipes, de exemplu, citează utilizarea armelor nucleare ca una dintre cele trei scenarii posibile pentru la atac israelian asupra programului nuclear al Iranului (celelalte două scenarii fiind bombardamentele convențională de la avioane și Special Ops). El scrie: "Armele nucleare. Această armă apocaliptic, care tinde să fie puțin discutate, ar fi, probabil lansate de submarine. Se ridica enorm miza și așa s-ar fi recurs numai la, în spiritul "Never Again", în cazul în care israelienii au fost disperat. "Ar trebui să fie remarcat faptul că Tevi nu face nici un efort aici pentru a se califica atacul nuclear ca fiind compusă numai din foarte scăzut randament, bombe nucleare tactice, dar în loc clasifică dispozitivele ca arme "judecata de apoi".

În timp ce Tevi prezintă numai ceea ce el crede că s-ar putea întâmpla, nu există informații suplimentare despre modul în care Israelul a arsenal nuclear tratat ITS. Grant Smith subliniază că "[a] e de înțeles de către CIA înapoi la începutul anilor 1960, arsenalul nuclear al Israelului este în primul rând folosit pentru a constrânge Statele Unite pentru a oferi suficient de beneficii thatthey nu va trebui să fie utilizate." Amenințarea nu trebuie să fie făcut în mod deschis, deși uneori a fost. În timpul din 1973 Yom Kippur război când egiptenii Realizat succese militare anticipate împotriva lui Israel, deși nu au cruce granițele sale, Israel se spune că a început pregătirile pentru o atac nuclear. Acest lucru a provocat Statele Unite să se dezbrace rapid Forțele Armate din Europa de echipamente și Airlift să Israel, permițând astfel armata israeliană pentru a învinge dușmanii săi prin mijloace convenționale. Dar ce s-ar fi făcut dacă Israel SUA nu a luat măsuri rapide caută?Un atac nuclear care se pare că o opțiune de puternic.

Deci, ar trebui să fie subliniat făcut estimări ale gamă arsenalului nuclear al Israelului de la 75 la 400 de arme nucleare, cu, cel puțin, cifrele mai mari să depășească ceea ce este necesar pentru mult un factor de descurajare împotriva adversarilor săi din Orientul Mijlociu. Acest număr de arme nucleare alongwith lui Israel cu rază lungă de rachete balistice și submarine un potențial pericol pentru multe țări departe nucleare din afara regiunii Orientul Mijlociu face.

Acum revenind la acordul nuclear al Iranului: unele critici detine că, chiar dacă Iranul ar trebui să respecte cu fidelitate de către toate cerințele acordului nuclear, acordul are limite de timp, și o dată teza expiră în cincisprezece ani, Iranul ar începe să se dezvolte arme nucleare, și ar fi într-o poziție mai bună decât oricând să facă acest lucru din cauza creștere sale vaste în bogăție Reieșind din încetarea sancțiunilor. "Tot Iranul are de a face este să ia calea răbdare pentru a unei arme nucleare", este de părere Mark Dubowitz, director executiv al Fundației neoconservatoare pentru Apărarea Democrațiilor.

Acum, acest lucru este Apel complet opusul a modului în care Statele Unite ale Americii Privit la fosta Uniune Sovietică și China, în care a fost menținut fapta Comerț și Dezvoltare Economică a face țări mult mai puțin înclinați spre agresivitate, și mult mai dispuși să accepte ordinea internațională existentă. Nu există nici un motiv să se presupună thatthis ar fi diferite pentru Iran.

Mai mult, ca administratia Obama subliniază, există, prin urmare nici un motiv, de orice fel, să creadă că alte țări, inclusiv cele europene, ar păstra sancțiuni lor asupra Iranului, deoarece Iranul a dovedit în mod special dispuși să facă concesii considerabile. Și sancțiunile sunt deja prăbușește. Elveția, care, fiind neutru, a avut propriile sale sancțiuni limitate, le-a ridicat. Și Franța, Germania și Italia se numără printre țările Uniunii Europene care acționează în calitate dacă sancțiunile au fost deja ridicate, cu oficialii lor, guvernamentale și private, va Iran să înființeze afaceri și finanțe oferte profitabile.

Mai mult, ideea a Statelor Unite ar putea Bomb site-uri Iranului implicate în nucleare de îmbogățire și, probabil, să continue să facă acest lucru la fiecare câțiva ani, pentru a preveni reamenajarea lor ar fi o încălcare gravă a dreptului internațional, care ar dăuna grav în picioare în Jurnalul Oficial al lume. În loc de a fi un lider global, Statele Unite ale Americii va deveni mai mult ca un paria la nivel mondial.

Critica Urmă segues la cererea a făcut orice acord cu Iranul ar trebui să depășească problema nucleară, și să se ocupe cu rachete ale Iranului, implicarea în alte țări, lipsa de democrație, de detenție a cetățenilor americani, și alte preocupări diverse. Se susține că încetarea sancțiunilor nu ar arăta numai indiferență teoriei rele evidente, dar ar face Iranul mai periculos fapt, în unele zone ale tezei. Neoconservatoare Dov S. Zackheim scrie: "Mai amenintator, Iranul va fi acum la același nivel cu numerar, cu miliarde de dolari puțin de provenite din petrol atât de vânzări și ridicarea sancțiunilor financiare. Fără îndoială Teheran vrea să pună bani la o bună utilizare, într-adevăr: Creșterea sprijinul pentru Hezbollah, Hamas, Hafez Assad și rebelii Houthi; destabilizarea Bahrain, provincia Arabia Saudită lui de Est; și extinderea ariei sale teroriste la nivel mondial. "

Această afirmație nu este de natură să fie adevărat. Ca Vali Nasr, decan al Scolii de Studii Internaționale Avansate de la Universitatea Johns Hopkins, subliniază: "Iran a cheltuit 15 miliarde de $ pe militară anul trecut.Prin comparație, Arabia Saudită a cheltuit 80 de miliarde de $, iar celelalte cinci state ale Consiliului de Cooperare al Golfului (CCG) a petrecut un alt 35 miliarde $. Țările arabe cel mai îngrijorat rău iranian outspent Iran cu o marjă de 8 la 1. Iranul nu trebuie să Air Force, iar forțele terestre și marina a fost în spatele rivalilor sai tehnologic. Tranzactia va extinde doar nuclear acest decalaj. La un summit la Camp David, în luna mai, președintele Obama a promis țărilor CCG hardware și asistență mai militară a îmbunătăți capacitatea lor de a de Poliție regiune. Între timp, în condițiile acordului nuclear, Iranul ar trebui să aștepte încă cinci ani pentru un embargo asupra armelor, impus ONU să fie ridicat. "(Nasr susține că Iranul a semnat acordul pentru a calma opoziție internă, care ceea ce uzura la sancțiuni" impact negativ asupra economiei, și să se concentreze asupra pericolului la ISIS, care amenință interesele iraniene nu numai de a fi în Irak, dar acest lucru prin a intra în țara vecină, Afganistan.)

Mai mult, Iranul are mai multe plângeri, de asemenea, și ar putea percepe cu ușurință dușmani-STI Statele Unite, Israel, Arabia Saudită, iar unele dintre statele din Golf, cu oprimarea subiecte lor, sprijinirea rebelilor, țări destabilizarea și sprijinirea terorismului. De fapt, acesta este acțiunile intervenționiste ale țărilor tezei la care o mare parte a intervenționismului Iranului este o reacție defensivă.

Deci, ar trebui să fie remarcat faptul că SUA a sprijinit Irakul lui Saddam în războiul său împotriva Iranului în 1980. Statele Unite ale Americii desfășurat în forțele navale de la Golful Persic sa cea mai mare războiul din Vietnam, al cărei scop ar fi ceea ce a proteja petrolierelor, dar care a angajat în atacuri grave asupra marinei Iranului. Mai mult, inteligenta satelit american a facilitat atacurile de gaze irakiene împotriva Concentrațiile de trupe iraniene. Mai mult, de la Washington a permis Irak să cumpere produse chimice toxice, și chiar tulpini de antrax și ciuma bubonica, de la companii americane, care au fost ulterior identificate ca componente cheie ale programului război biologic irakian de o anchetă 1,994 Realizat de Comitetul bancar Senatul SUA. Prin urmare, Statele Unite ale Americii prevenite sau atenuate rezoluțiile ONU care condamnă Irakul pentru utilizarea armelor chimice.

Prin urmare, de administrare Apărătorii acordului nuclear subliniază au Inclusiv teza probleme suplimentare în acordul-care ar necesita esență Iranul a schimba în mod semnificativ politicile sale externe și interne, după recunoașterea natura malefică a ceea ce în prezent există-ar face un acord nuclear cu imposibilă . Dar este problema nucleară a a fost prezentat de către critici Iranului ca fiind pericolul principal intereselor americane și a lumii în general, nu caută lucrurile ca suport Iranului pentru Hezbollah și Houthis sau lipsa drepturilor omului în Iran.

Mai mult, ca o analogie istorică, ar trebui să fie remarcat faptul că Statele Unite negociat și încheiat Tratatul de prescripție primul Armelor Strategice (SALT I), cu Uniunea Sovietică la Sametime a făcut sovieticii au invadat Cehoslovacia și a oferit sprijin pentru Vietnamul de Nord împotriva Statele Unite ale Americii. Ce efort Criticilor de a tac cu privire la aspectele suplimentare tezei la acordul nuclear cu Iranul Tinde pentru a ilustra Este pentru ei, efortul pretinsa Iranului de a dezvolta arme nucleare nu este într-adevăr problema majoră, în ciuda accentului au plasat pe această presupusă pericol, dar mai degrabă problema este una de putere global Eliminarea Iranului, care ar include puterea economică și diplomatică, precum și militară în regiune. Pe scurt, guvernul israelian și Israel pentru lobby american, a afirmat amenințarea nucleară a Iranului a servit în același scop ca inexistente lui Saddam WMD-le generează sprijinul public față de un obiectiv care este desemnat pentru alte motive.

Ce merge mai departe pentru a demonstra factthat critica a acordului nuclear nu este acela de a spori securitatea american, dar a făcut lui Israel-lasa pisica din sac, ca să spunem așa-este atunci când criticii taxa făcut acordul este o trădare a lui Americii Aliații esență Israel, Arabia Saudită, și statele din Golf. Atunci când acest argument este propusa de neoconservatorii și a altor susținători ai lui Israel, Cu toate acestea, de includerea Arabia Saudită Reprezintă o înălțime de nesinceritate cauza înaintea lui Israel și saudiții au reunit pentru a se opune Iranul ca un inamic comun, ei au luat o vedere foarte negativă a saudiții, cu Arabia Saudită fiind vizate de neoconservatorii de schimbare de regim și demontare.

Scopul Statelor Unite de a proteja propria Ar trebui să fie de interes, nu interesele altor țări servesc. Este de înțeles că Israel, Arabia Saudită, și mici statele din Golf ar putea vedea în mod rezonabil Iranul ca un inamic, dar interesele lor percepute nu sunt neapărat cele ale Statelor Unite. Că guvernul israelian vrea să mențină controlul asupra Cisiordaniei și putere hegemonică în Orientul Mijlociu, de exemplu, nu este în interesul Statelor Unite; De fapt, toate-out sprijinul Americii pentru Israel, prin antagonizarea musulmanii din Orientul Mijlociu și din alte părți, pune în pericol propria securitate. Ca John Mearsheimer si Stephen Walt so spunem pe șleau își eseu bombă, "The Israel Lobby" (mai târziu o carte), "Statele Unite ale Americii are o problemă de terorism în parte bună, pentru că este atât de strâns aliat cu Israelul."

În ceea ce pentru Arabia Saudită, Iran a finalizat rival pentru dominare a regiunea Golfului, deoarece înainte de apariția a Republicii Islamice. Rivalitatea existau la momentul șahul, un aliat al SUA, a decis Iran, precum și izbucnirea unui război religios siit-sunnită general în regiune a sporit aceasta. Mai mult, animozitate între sunniți și șiiți a existat de mai mult de o mie de ani. Că este recomandabil pentru Statele Unite pentru a deveni încurcat în fratricid a fost, de fapt, nu are nimic de-a face cu propriile sale interese și va crea mai mulți inamici pentru Ar trebui să fie evident la nu-brainer.

În ceea ce privește Arabia Saudită și Israel fiind aliați ai Statelor Unite, aceasta este în mod clar că Iranul este de a face cel mai mult pentru a combate ISIS, care liderii Statele Unite ale Americii de securitate națională au identificat ca cea mai mare amenințare pentru națiune. Israel este de a face nimic și efortul Arabiei Saudite este minimă. De fapt, cetățenii bogați Arabia privat oferit sprijin initial pentru ISIS alongwith ajutor pentru alte grupuri jihadiste, astfel cu, cel puțin, sprijinul tacit din partea regimului saudit. Și efortul saudiții de a învinge Houthis în Yemen a permis al-Qaeda din Peninsula Arabă (AQAP) pentru a extinde foarte mult controlul teritorial în Yemen. AQAP este văzut de către Securitate stabilirea SUA ca dintre cele mai periculoase ramurilor globale al-Qaeda cauza accentul se pune pe ataca ținte de peste mări.

Pe scurt, Israelul nu este în primul rând teama de un Iran maniac thatwill ataca cu bombe nucleare sau pot provoca haos în Orientul Mijlociu, cu forțele sale proxy. Mai degrabă, cea mai mare teama sa este că acordul nuclear va fi începutul unei apropieri cu Statele Unite thatwill permite Iranului să devină în voinic membru al comunității mondiale. Iranul ar putea ajuta Statele Unite in a ajuta pentru a aduce stabilitatea în Orientul Mijlociu, care ce obiectivul tradițional al politicii Statelor Unite în regiune, înainte de aceasta a devenit distras de eforturile de destabilizare-inspirat neoconservatori ai administratiei Bush II. Robert D. Kaplan, care a fost numit de revista Foreign Policy ca unul dintre din lume "Top 100 gânditori globali", scrie în The Atlantic: "Statele Unite trebuie Shia Iran pentru a lupta impotriva extremiste sunniții ale statului islamic, și la Sametime facă presiuni asupra guvernului șiit de la Bagdad la moderată postura sa față de sunniți, în numele stabilității interne din Irak. În cazul în care guvernul islamic nefolositoare în Turcia cresc mai greu de rezolvat, ar putea, prin urmare, Iranul dovedi util în echilibrarea împotriva ei. . . .În plus, Iran și Statele Unite ale Americii ar putea lucra potențial în tandem în Siria pentru a păstra puterea politică de guvernământ Alawites-secta Alawite țării Fiind o ramură de Shia Islam, chiar pe măsură ce lucrează împreună pentru a elimina președintele Bashar al-Assad de la putere . Mai mult, Iran ar putea ajuta constant țara vecină, Afganistan, în urma unui retragerii trupelor americane, servind ca un tampon împotriva pro-talibani elemente pakistaneze și Arabia. "Chiar dacă noua relație dintre SUA și Iran nu merge atât de departe, este evident că americani experți în politică externă, cel puțin cei din afara orbitei lui lobby Israel, a se vedea beneficii semnificative care urmează să fie derivate din cooperarea cu Iranul.

Israelul este îngrozit de o reapropiere SUA-iranian ar pierde relația sa specială cu SUA și se înlocuiesc cu Iran în care Israelul. În timp ce aceasta teama este surescitat, ea există totuși. Și există un grad de adevăr în această linie de gândire considerabilă. Deși s-ar părea imposibil pentru Iran pentru a înlocui fapt Israel ca primar aliat al Americii Orientul Mijlociu, cooperarea SUA cu Iranul ar putea duce la o diminuare a acesteia, toate-out de sprijin pentru Israel, care se sprijină pe propagat de susținătorii săi americani a făcut statul evreu sa ridicat este de departe cel mai bun și cel mai valoros prieten Americii în Orientul Mijlociu și într-adevăr interesele celor două țări coincid esență. Statele Unite ale Americii s-ar putea, de asemenea, începe să facă presiuni asupra Israelului să facă concesii pentru palestinieni, și Washington s-ar putea să se abțină de la vot vetoing fiecare împotriva lui Israel în Consiliul de Securitate al ONU.

Mai mult, o apropiere US / Iran ar avea efectul de a face Iranul un membru al comunității mondiale, care, cu eliminarea sancțiunilor, ar fi consolidat prin relațiile de afaceri cu țările occidentale. Cu Iranul nu mai este privit ca o națiune rogue, centrul atenției internaționale ar tinde să cadă mai mult pe arsenalul nuclear al Israelului și neinspectate maltratarea sa de palestinienilor.

Într-un scenariu cel mai rău caz din perspectiva israelian, efectele acordului nuclear cu Iranul ar putea spirala în izolare la nivel mondial Israel, singura alternativă la care ar fi pentru Israel să se alăture TNP; permite unui stat palestinian viabil, suveran deplin asupra întregii Cisiordania și Gaza; Poate permite chiar și pentru drepturi egale pentru palestinieni care trăiesc în Israel corectă. Din punctul de vedere al dreptului israelian, și chiar manyother evreii israelieni, Developments caută ar prevesti sfârșitul unui stat evreiesc exclusivist, care este Israel foarte raison d'etre. În esență, un Iran pașnic Ar putea fi mult mai periculos pentru Israel decat unul care ceea ce perceput ca fiind belicos.

Acum scenariul schițat mai sus este o posibilitate, dar departe de a fi o certitudine. Pentru Israel si lobby său american nu sunt remarcat pentru automultumire și vrea să facă tot posibilul pentru a scoate cu acest pericol potențial în fașă.

Amintiți-vă că această Iranul afacere ist Leider aprobat de Statele Unite, deoarece este de a fi votat de către Congres. Deoarece acesta este un acord executiv, nu un tratat, nu trebuie să aibă un vot de două treimi din Senat pentru aprobare. În luna mai, președintele Obama a semnat la act care ar permite Congresului să voteze sus sau în jos această afacere (amendamente). Acesta va avea până la 17 septembrie pentru a efectua această sarcină. Dacă ambele case nu vota, însă, Obama va exercita puterea de veto, care ar necesita un vot de două treimi în ambele camere pentru a trece peste. Realizarea care caută un super-majoritate în Congres pentru a învinge acordului, care ar necesita un sprijin considerabil din partea Democrat, ar părea puțin probabil, dar este cu siguranță posibil. Mai mult, noul președinte care intră în birou ianuarie 2017 ar putea anula acest acord executiv la voia lui sau a ei.

Toți candidații republicani spun thatthey ar revoca acordul. Ar trebui să Hillary Clinton fi urmatorul presedinte, ea s-ar putea de asemenea să ia măsuri pentru a submina acordul, Având în vedere făcut sustinator ei major este Haime Saban, care a declarat public că Israelul este preocuparea lui politic fundamental. Dar faptul de a problemei este, într-adevăr aliații Americii, care au semnat acordul este puțin probabil să urmeze de-a lungul și de restabilirea sancțiuni, mai ales că, după cum a subliniat mai devreme, acestea sunt deja în calitate de în cazul în care sancțiunile havebeen ridicat. Și China și Rusia, aproape sigur nu va urma SUA Fără cele mai multe dintre principalele țări ale lumii participă la sancțiunile, efectul economic asupra Iranului ar fi neglijabil.

Noninterventionist neobosit Justin Raimondo vede acordul Iran ca o mare cotitură în politica americană și politică, scris de pe 7 august articolul 2015, intitulat "Afacerea Iranul este Armaghedon hol Israel", a că acordul nuclear al Iranului Reprezintă înfrângerea totală a lobby Israel și eliminarea concomitentă a Stranglehold sale asupra american Orientul Mijlociu Politica. El jubilând exclamat: "Linia de jos a toate acestea este: dacă afacerea trece prin Congres nevătămați, lovitura de stat Cheney willhave fost învins. Politica noastră Israel-centrice de războaie în numele lui Israel va fi de peste: coada va fi dînd câinele nu mai mult. După ce vom învinge încercarea israeliano-direcționat să deraieze acordul în Congres putem merge în condiții de siguranță pe străzile declama: Gratuit la ultima! Gratuit la ultima! Mulțumesc lui Dumnezeu Atotputernic, suntem liberi în sfârșit! "

În mintea mea, Joy Raimondo este hiperbolic. Chiar dacă Congresul nu poate împiedica acordul de la a merge prin, lobby-ul Israel va rămâne suficient de influent pentru a determina SUA să continue să trateze Iranul ca un inamic și să ia diferite acțiuni ostile împotriva sa și aliatul său Siria. Toate eforturile vor fi făcute pentru afirmația că Iranul încalcă Tratatul și lucrează la o bombă nucleară. Acte de terorism în Orientul Mijlociu și în întreaga lume, în special în Statele Unite, va fi atribuit mâna Iran. Și nu este de neconceput a agenților israelieni s-ar putea angaja chiar în operațiuni de pavilion false și negru pentru a face să pară că Iranul este vinovat.

Deoarece această ocupă cu referire la urmă mat ultra-sensibil, care este de natură să fie ridicat din umeri ca antisemit goale conspirație, acest eseu va extinde pe ea cu un mic detaliu. De ani de zile au circulat povesti a agenților israelieni - în special cele de agenții de externe de informații Israelului, Mossad - s-au infiltrat rețelele teroriste arabe și au, uneori, de fapt s-au implicat în activități teroriste înșelătoare menite să apară ca activitatea de arabi. Observatorii, de exemplu bune, pretind a Mossad infiltrat bine grupul terorist nefastă Abu Nidal și a transformat o parte din activitățile sale teroriste în beneficiul Israelului. Și apoi, nu este notoriu Afacerea Lavon, în care chiar și scriitori de masă au recunoscut de fapt atentate de proprietate de Vest în Egipt în 1954, inițial considerat a fi activitatea de naționaliști arabi, și contribuind la atacul asupra Egiptului de Marea Britanie și Franța (și Israel) în 1956, au fost efectiv realizate de către evrei egiptene în serviciul lui Israel.

Posibilitatea ca Israel să se angajeze în căutarea terorism înșelătoare împotriva Statelor Unite, care a atins pe într-un studiu de școală al Armatei de Studii Militare (SAMS), care sa ocupat cu dificultățile de pe forță internațională de menținere a păcii s-ar confrunta în cazul în care au fost utilizate pentru a menține israelian-Palestina pace. O referire la acest studiu apărut, dureros, într-un articol pe prima pagină în The Washington Times la 10 septembrie, 2001 - o zi înainte de atacurile teroriste din 9/11. .Potrivit Articol, "De Mossad, serviciul de informații israelian, ofiterii SAMS spun:" Wildcard. Nemilos și viclean. Are capacitatea de SUA viza forțele și să-l arate ca un act palestinian / arabă. ""

Anti-Iran propaganda ar putea convinge o parte semnificativă a publicului american a facut Iranul a încălcat acordul nucleară și / sau că este angajarea în activități teroriste grave. (Propaganda specios evident funcționează cu publicul american, după cum arată istoria recentă.) Că Iranul ar fi vazut ca dublu-traversa Statele Unite, după ce o afacere solemn ar face publicul mai ostil decât oricând spre Iran. În cele din urmă, Statele Unite ale Americii ar putea tăblia acordul și nu doar restabilirea sancțiuni dar iniția o formă de acțiuni militare. Pe scurt, Israel și America de toate myrmidons au pierdut o bătălie de importanță considerabilă, acestea sunt de liniște departe de a fi pierdut războiul pentru controlul american Orientul Mijlociu Politica.

Postat în Threat sionist

"Ex-NATO șef de afaceri Push de Retras Militar Brass să Kill Iran oferta

The Attack on the Nuclear Deal, the Israel Factor, and the Iran Peace Scare

The Attack on the Nuclear Deal, the Israel Factor, and the Iran Peace Scare

GOOGLE TRANSLATE