AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

CRIZA POLITICĂ NU ȚINE DE FOAME

In jos

CRIZA POLITICĂ NU ȚINE DE FOAME Empty CRIZA POLITICĂ NU ȚINE DE FOAME

Mesaj Scris de Admin Vin Sept 03, 2021 3:43 am

CRIZA POLITICĂ NU ȚINE DE FOAME

 

Nici circ fără pâine, nici pâine fără circ. Singura formulă prin care populația poate fi înșelată cu un succes relativ este ca cei aflați la putere să-i ofere atât circ, cât și pâine. În caz contrar, criza guvernamentală și criza din coaliție se amplifică și se transformă în criză politică. Suntem într-o situație de acest fel. Lucrurile au evoluat chiar mai repede din momentul în care am prognozat o schimbare majoră în Guvern. Ce ne poate aduce nou ziua de azi?

Într-o dispută colegială cu Bogdan Chirieac, desfășurată ieri, pe platoul unei televiziuni de știri, analistul a afirmat că nu se va rupe coaliția. Pentru că, insista el, „câinele nu pleacă de la măcelărie”. Măcelăria fiind guvernarea, iar câinele, în accepțiunea sa, USR-PLUS. Eu am susținut teza contrară. Pornind de la constatarea faptului că numărul plăcilor tectonice care se mișcă în prezent la vârful clasei politice a crescut, iar mișcarea lor este din ce în ce mai dezordonată. Și, prin urmare, devine incontrolabilă. Inevitabilul s-a produs la doar câteva ore distanță. Cîțu, premier al PNL, susținut fiind și de UDMR, l-a demis pe Stelian Ion de la USR-PLUS din poziția extrem de importantă de ministrul al Justiției. Iar USR-PLUS s-a întrunit de urgență într-un Birou Național și a decis susținerea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Câțu. Un Guvern din care încă fac parte mai mulți miniștri USR-PLUS. Fac parte pentru că nu au demisionat. Nu e ceva nou. Să ne aducem aminte că nu cu multă vreme în urmă și PSD și-a demis tot prin moțiune de cenzură două guverne. Motiv pentru care a aterizat mai târziu în Opoziție.

Peste câteva ore va avea loc o ședință convocată și ea de urgență a Biroului Național Permanent al PNL. Vor fi luate contra-măsuri. Iar eu presupun că războiul se va amplifica. Dar cum s-a ajuns aici?

Florin Cîțu susține că Stelian Ion, încurajat de USR-PLUS, s-a pus de-a curmezișul reformei. În interiorul unui guvern reformist. Și în ce constă această reformă? Într-un proiect PNL lansat la apă ad-hoc fără acordul partenerilor din Coaliție, intitulat „Anghel Saligny”. Concret, proiectul, dacă se va realiza, vizeză realizarea lucrărilor de infrastructură mică în comunitățile locale. Răspunde în principiu solicitărilor insistente în special ale primarilor PNL care au făcut coadă la ușa Guvernului garantându-i la schimb lui Florin Cîțu susținere în competiția sa internă cu Ludovic Orban. O a doua reformă la care, conform celor invocate, se împotrivește Stelian Ion este controversata decizie politică de desființare a SIIJ. Adică a acelei Secții Speciale subordonată în prezent Parchetului General care ar trebui să sancționeze, dar nu prea sancționează ilegalitățile săvârșite de procurori și judecători. Coincidența face ca în zilele următoare, conform graficului stabilit, să urmeze desemnarea unor importante poziții de conducere de la PICCJ, DNA și DIICOT unor noi procurori. Această operațiune, conform graficului stabilit, trebuie să se încheie la 15 septembrie. Pentru cei care doresc să-i subordoneze pe procurori, miza este uriașă și prezintă un grad ridicat de urgență. Ori este o stranie coincidență, ori aceste schimbări de la vârf precipită lucrurile și transformă tensiunea în criză.
„Astăzi câștigăm big time”, a afirmat pe Facebook în cursul dimineții Florin Cîțu. Cine ce câștigă? Cine împotriva cui câștigă? Este o întrebare al cărui răspuns cred că îl așteaptă o întreagă populație care în acest moment, departe de a fi inertă, clocotește și nu este departe de a ieși în stradă pentru a da peste cap toate combinațiile politice care se fac și se desfac peste capul ei. În plină criză pandemică și economică scumpirile cresc exponențial, firește și inflația, iar coșul zilnic al cetățeanului e tot mai gol. Românii sunt la modul cel mai serios amenințați cu o sărăcire abruptă. În prag de iarnă. În timp ce jucătorii politici susținuți de Klaus Iohannis se dau cu cercul. Sau, cum inspirat a remarcat un lider UDMR, se dau cu trotineta și cu bicicleta. În raport cu starea de lucruri din România, prestația Guvernului Cîțu va conduce desigur la un succes „Big Time”. Împotriva românilor. Dar și împotriva României, care, cu atât de multe datorii care în curând nu vor mai putea fi rostogolite, se va vinde pe bucăți. Atunci când fondurile de investiții vor decide să ne cumpere datoriile suverane. Până atunci ni se oferă cu generozitate circ dar, nu și pâine. (Sorin Roșca Stănescu)

Admin
Admin
Admin

Mesaje : 10860
Data de înscriere : 05/11/2012

https://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum