No, gata? No, hai!

Scris de **Admin** Sam Noi 06, 2021 10:25 pm

Epic, scenariu de film. Caractere nobile și ticăloșenie împărătească, eroism și decadență. Drama ardeleana - revoluția maghiară a avut idealuri nobile dar nu a mers cu libertațile și spre români, moții au rezistat eroic dar au fost parte din contra revoluția imperiala. doar pentru a fi tradați batjocoriți și de austrieci. Avram Iancu a murit ca un boschetar nebun și bețiv, ne-bun ca Eminescu, uitat de ai lui la fel cum au fost trădați Horea, Cloșca și Crișan. Josef Bem a ajuns pașă în Alep, Siria.

În poză, un "ciudat" cu haine ponosite și jerpelite, cu părul neîngrijit, cu un fluier în mâini, privește resemnat spre obiectivul aparatului de fotografiat. Se lasă fotografiat la cererea fotografului, pentru băutură. Ultimul voia să se amuze pe seama “ciudatului”, pentru că nu avea ocazia prea des, ca fotograf ambulant, să dea peste un astfel de om... În poză este Avram Iancu la 48 ani, cel mai mare erou al românilor din Transilvania. Este ultima lui poză, făcută în anul 1872.

Cu puțin timp înainte ieșise de la spitalul din Baia de Criș, având probleme la plămâni. Răcise rău, pentru că în ultimii ani dormea pe unde apuca, de foarte multe ori prin păduri, colindând cu mintea împrăștiată prin cătunele Munților Apuseni. “Ieșise” din spital e mult spus, dat afară e mai corect, pentru că spitalul se plătea și Iancu nu mai avea nimic în afară de fluier.
Administarorul spitalului, un ungur, l-a primit inițial pentru că era bolnav și l-a recunoscut, deși trecuseră deja 24 ani de când se terminase Revoluția în Transilvania. Când Iancu a început să își revină a fost invitat politicos să plece, pentru că spitalul nu putea fi un adăpost pentru săraci. Iancu era acum singur, fusese părăsit treptat de neamuri, de prieteni, care îl considerau bețiv și nebun, în general de românii transilvaneni, care încă nu-și vindecaseră rănile din suflet după morții de la Revoluție, ca să se mai gândească la el.
Drama lui Iancu a început cu 5 ani înainte, în 1867, când Transilvania a fost dată Ungariei, în cadrul Imperiului austro-ungar. Ultima speranță a lui Iancu s-a năruit atunci. Revoluția românilor transilvaneni conduși de el avea în 1848 în centrul ei impiedicarea guvernului revoluționar maghiar să anexeze Transilvania și chiar a reușit, revoluționarii maghiarii fiind înfrânți și Transilvania rămânând cum a fost înainte, adică principat în cadrul Imperiului austriac.
Numai că, după 19 ani, Imperiul austriac se transformă în Imperiul austro-ungar, prin asocierea Austriei cu Ungaria, iar Impăratul Franz Joseph oferă pe tavă Principatul Transilvanei Ungariei. Atunci Iancu și-a pierdut mințile de de tristete. Pentru a înțelege mai bine lucrurile trebuie să ne întoarcem în timp 24 ani.
In anul 1848 ideile de drepturi și libertăți pentru toți oamenii au dus la izbucnirea revoluției în Europa. Imperiul austriac, condus de habsburgi, imperiu în componența căruia se aflau, printre multe altele și Serbia, Croația, Ungaria și Principatul Transilvaniei a fost cuprins și el de revolutie.

Revoluționarii austrieci, având sprijinul unor înaltți ofițeri imperiali, ocupă Viena și pun pe goană Curtea imperială. Succesul revoluționarilor la Viena face ca peste tot în Imperiu austriac popoarele asuprite să declanșeze revoluții. Este valabil și pentru Ungaria și principatul Transilvaniei. Impăratul Austriei, juniorul (18 ani) Franz Joseph își revine din soc, mobilizează armata imperială și recucerește Viena, executând liderii revoluționari - scapă doar un general austriac, Josef Bem, de origine poloneză. Numai că, dacă Franz Joseph a reușit să “normalizeze” situația la Viena a întâmpinat mari dificultăți în restul imperiului, în special în Ungaria, unde revoluționarii maghiari, după ce au ocupat Budapesta, au declarat Ungaria stat independent, au trecut la punerea în practică a programului revoluționar (drepturi și libertăți pentru toți cetățenii maghiari) ceea ce le-a adus un imens sprijin popular și și-au constituit rapid o armată profesionistă puternică, bazată de ungurii dezertori din armata imperială, la conducerea ei fiind numit generalul Josef Bem, fugarul din Viena.
Mai mult, guvernul revoluționar maghiar de la Budapesta, sigur de puterea sa, cerea alipirea principatului Transilvaniei la Ungaria, iar Dieta de la Cluj a Principatului Transilvaniei, compusă doar din reprezentanții celor 3 natiuni (unguri, secui, sași) voteaza unirea cu Ungaria, lucru ce a permis intrarea imediată a armatei revoluționare maghiare pe teritoriu Principatului Transilvaniei, la care s-au alăturat și garzile maghiare din Transilvania.
Acest vot al Dietei de la Cluj a indigant pe românii majoritari în Principatul Transilvaniei, care nici măcar nu erau recunoscuți ca nație distinctă, așa că au respins unirea cu Ungaria, s-au organizat și ei în miliții naționale și, prin moții conduși de Avram Iancu, au oprit intrarea armatei revoluționare maghiare în Munții Apuseni, împiedicând astfel ocuparea întregii Transilvanii de către armata revoluționară maghiară. Franz Joseph a speculat imediat conflictul dintre armata revoluționară maghiară aflată în Principatul Transilvaniei și a milițiilor naționale române, alcătuite din moții lui Avram Iancu și pentru a lovi în revoluția maghiară, dar mai ales pentru a preveni o posibilă viitoare înțelegere între revoluționarii maghiari și români, care aveau cam același programe de drepturi și libertăți, a anunțat imediat că îi recunoaste pe romanii transilvăneni ca națiune distinctă în cadrul Principatului Transilvaniei și nu acceptă o unire a Principatului Transilvaniei cu Ungaria, lucru care a încurajat efectiv rezistența românească.
Toate încercările armatei revoluționare maghiare, armată profesionistă, de a intra în Munții Apuseni au eșuat în fața tacticii de gherilă a milițiilor naționale române, a moților lui Avram Iancu. Când coloanele de 1.000 oameni din armata revoluționară maghiară urcau cărările de munte, buciumele fiecărui cătun anunțau sosirea lor și, din zecile de cătune, pe cărări scurte știute numai de moți, aceștia se concentrau rapid pe direcția de înaintare a armatei maghiare, având întotdeauna o superioritate numerică de cel puțin 5 la 1 și îi așteptau la poduri și trecători, cu furci, coase, lănci, topoare. Când armata revoluționară maghiară și-a schimbat și ea tactica și a intrat în munți cu efective sporite de peste 4.000 de oameni era prea târziu, pentru că armata imperială austriacă trimisese puști și tunuri moților. Intre timp, a sosit și armata țaristă în Transilvania, în sprijinul Împăratului și armata revoluționară maghiară a fost înfrantă. Generalul Josef Bem iar a scăpat, a fugit în Imperiul otoman, a trecut la islamism și a devenit ... pașă și guvernator în Alep, Siria... asta e istoria. După înfrângerea revoluției maghiare, Franz Joseph cere dezarmarea și desființarea milițiilor române, fără a acorda niciunul din drepturile și libertățile cerute de revolutionarii transilvăneni. Până și recunoașterea românilor ca națiune distinctă țn Transilvania, promisă de împarătul Franz Josef in 1848, nu s-a putut obține până în anul 1863. Iancu nu mai poate face nimic, armata imperială austriacă, ajutată de cea țaristă, învinsese toate revoluțiile din Imperiul austriac, o continuare a rezisenței în Munții Apuseni, contra unui nou inamic, armata austriacă și țaristă, înseamnă sinucidere curată. 40.000 români morți a fost costul revoluției din Transilvania, mai precis a rezistenței din Munții Apuseni, dar s-a reușit totuși ceva - Ungaria nu a putut lua Transilvania! Asta însă numai până în anul 1867, când Franz Josef oferă Ungariei principatul Transilvaniei.
In 2 audiențe la Împărat, Iancu încearcă să îl convingă pe Franz Josef să ofere drepturile și libertățile cerute de români. In zadar, Împăratul nici nu voia să audă de așa ceva, nu numai pentru români, dar pentru nimeni alții din Imperiu. Ii oferă spre consolare lui Iancu o decorație importantă “Crucea de aur pentru merite și Coroana ”pentru implicarea lui în lupta împotriva revoluționarilor maghiari". Iancu refuză demn decorația. Nu venise pentru recompensarea lui la Împărat, ci pentru drepturile românilor!
Infrant, Iancu iese din viața politică în anul 1852.

Revenim acum la momentul anului 1872, an când Iancu era privit și tratat ca un boschetar de azi. Incă nevindecat deplin și cu mintea zdruncinată, dar fără a lăsa din mănă fluierul și traista, Iancu pleacă din nou prin cătune. Revine după câteva zile din nou la Baia de Criș. Vrea să se interneze din nou la spital, dar este alungat. Se oprește atunci la casa unui cunoscut, Ioan Stupina, fost luptător în legiunea de moți, acum un pașnic brutar. Sosirea “ciudatului” îl cam încurca pe Ioan Stupina, deoarece coincidea cu pregătirile finale pentru logodna fiicei lui cu un subofițer ungur. Nu îl alungă imediat ce-l vede, dar îl ține la distanță. Îi dă să mănânce și îi oferă adăpost de o noapte pe prispa casei.
Luna septembrie în Muntii Apuseni aduce nopți reci, temperatura scade până la 10 C. In dimineața de 10 septembrie 1872 Iancu este găsit mort pe prispă. In traista lui de sub cap se găsește un prosop și o scrisoare mototolită, datată 1867 și adresată Împăratului. Ii spunea Împăratului despre starea lui grea și îi cerea ajutor.
A scris-o probabil într-un moment de depresie. Dar nu a trimis scrisoarea niciodată, nu voia să se umilească atât, așa că a mototolit-o, dar de păstrat a păstrat-o asupra lui. Se întamplă acum, după moartea lui, niște lucruri ciudate, care spun despre noi românii cât de nerecunoscatori putem fi câteodată față de binefăcătorii noștri.
Ioan Stupina, românul luptător în munți, refuză să se ocupe de înmormântare, pe motiv că înmormântarea costă. Atunci, o înmormântare costa cam cât 6 oi.
Este anunțat despre deces fratele lui Iancu, Alexandru, întâmplător preot ortodox. Refuză categoric să se implice în înmormantare, cu motivare că Iancu a renuntat la religia ortodoxă, trecând la religia greco-catolica și el nu îngroapă “rătăciți”. Un ticălos... știa că Iancu se declarase de religie greco-catolică formal, ca să poată urma dreptul, unde nu erau admiși decât excepțional români și numai dacă erau de religie greco-catolică.
In realitate, fratele preot ortodox îl declarase cu ani în urmă nebun pe Iancu, ca să îi poată prelua partea de moștenire, așa se face că Iancu nu mai avea în ultimii ani de viață ca avere proprie decât...fluierul. Cum nimeni nu se grăbea să preia sarcina îngropării, Ioan Stupina anunta primăria, care este nevoită să suportea ea cheltuiala cu îngroparea, căci nu putea fi lăsat un om neîngropat.
Se trag clopotele și lumea află că mortul e Avram Iancu. A doua zi, scriu și gazetele. Vestea circulă cu rapiditate în toata zona: a murit Avram Iancu.
O emoție izbucneste pretutindeni în Apuseni; toți găsesc acum timp să se gândească din nou la el și la faptele lui și, în număr mare se îndrepată spre locul de înmormântare. Prilej de reclamă și pentru biserică, greco-catolicii trimițând 32 de preoți; alți 4 preoți ortodocși vin pe cont propriu și ei la înmormântare.
Singura prezență sinceră la înmormântare a fost a celor ce au luptat alături de Iancu și mai ales a copiilor lor, crescuți cu povești despre Iancu. Aceștia erau mii. Moartea lui Iancu îi redeștepta pe românii transilvăneni, care din acel moment nu l-au mai uitat și îl comemorează anual!
XXXXX
Și totuși, ce are așa de special Iancu de românii merg la Țebea în fiecare an, cu zecile de mii, de 166 de ani? Ca avocat, Iancu nu a câștigat niciun proces. Ca și comandant militar pregătirea lui militară era zero, singura lui comanda miliară a fost “ No, gata ? No, hai ! “ (ănsă cu el în frunte)
Ca și orator nu s-a făcut remarcat. Nu veți găsi vreun discurs al lui, deși avocații, de regulă, sunt buni de gură, Iancu nu era vorbăreț. Spunea într-o singură propoziție ce alții spun în 10 fraze.
Iancu a rămas în conștiința românilor de 166 de ani pentru că a fost SINGURUL POLITICIAN ROMAN care nu a mințit și nu a furat, care ȘI-A IUBIT NEAMUL MAI MULT CA PE EL INSUȘI, lăsându-i prin Testamentul din 1850 chiar și casa părintească. Aceasta-i mostenirea pe care ne-o lasă Avram Iancu, exemplul lui personal. Si peste alti 166 de ani, românii vor fi prezenți la Țebea, dar cu siguranță că nimeni din cei ce vor fi acolo nu își vor aminti de mizeriile de politicieni de azi (parlamentari, miniștri, președinti).
PS. La cam o lună după moartea lui Avram Iancu, doi moți se prezintă la Primarie și, cerând să li se respecte anonimatul, plătesc ei Primariei costul înmormăntării.
Iancu a plecat la Cer fără a fi dator cuiva!