Scurt tratat de viol in grup la adresa valorilor sexy

Scris de ana morosana Lun Sept 21, 2015 11:26 am

http://sov.ro/2015/09/21/capitolul-26-scurt-tratat-de-viol-in-grup-la-adresa-valorilor-sexy/

(Supra)Motto:

“Trei fatalai / Se lamentau / Pe o panza de paianjen.”

Partea I

Motto:

“Iar’ stergandu-s’ barba Goleman

Sudui de mama pe croncan.”

(Ion Budai-Deleanu – Tiganiada)

La formarea personalitatii mele au contribuit in mod decisiv urmatorii factori:

1. Maica-mea si taica-miu de-al doilea.

2. Un tigan al carui nume l-am uitat.

3. Alt tigan al carui nume era Neagu Nebunu’.

4. Un derbedeu pe nume Mirel Udila.

5. Un mare pokerist, Viorel Balaioru.

6. Patru romane

a) William Golding – Imparatul mustelor

b) Joseph Kessel – Calaretii

c) Mircea Eliade – Maitreyi

d) Vintila Corbul – Dinastia Sunderland-Beauclair

Va voi explica pe scurt de ce simt nevoia sa va povestesc despre aceste lucruri si de ce sunt convins ca va vor fi de folos.

Parintii

La un an si patru luni, m-am imbolnavit de poliomielita intr-o forma extrem de severa: nu vedeam, nu auzeam, nu vorbeam si toate membrele, cu exceptia mainii drepte, imi erau paralizate. Tatal meu biologic a incercat sa ma plaseze intr-un orfelinat. Dupa certuri interminabile, mama m-a luat in spate si a plecat la o prietena. In fiecare zi iesea cu mine in brate, patruland pe strazile pe unde trecea de obicei coloana de masini care il insotea pe Gheorghe Gheorghiu-Dej, pana intr-o zi cand a reusit sa se arunce in fata masinii acestuia, implorandu-l sa ma trimita in Cehoslovacia, acolo unde, in muntii Tatra, se afla un sanatoriu specializat in recuperarea celor atinsi de aceasta boala. Dupa aproape un an si jumatate, in urma tratamentelor, mi-am recuperat vazul, auzul si vocea. Cand mi s-a relatat povestea aveam vreo zece ani. Fara sa stiu de ce, mi-a fost jena in saptamanile care au urmat sa ma uit in ochii ei. Multi ani mai tarziu, mi-am dat seama ca-mi fusese rusine de umilinta la care s-a expus, dar si ca asta a pus bazele simtului responsabilitatii, al tenacitatii si al abnegatiei mele.

La intoarcerea din Cehoslovacia, s-a dus in Iasi, la locuinta mamei sale, sa-i ceara acesteia ajutorul. Bunica-mea, la fel ca si tatal meu biologic, a conditionat acest ajutor de plasarea mea intr-un camin de handicapati. Respingand ideea, a fost data afara din casa si cu mine in brate, pe un viscol de sa nu dai nici cainii afara, s-a tarat cativa kilometri, din Sarariei pana la gara, unde s-a prabusit pe o banca si a inceput sa planga. Asa l-a cunoscut pe tatal meu de-al doilea, un tigan chipes cu mustata rasucita in sus, acoperit cu o haina lunga din piele de sub care ieseau niste pantaloni bufanti si o pereche de cizme rusesti. Vazand-o plangand, s-a asezat langa ea si din vorba in vorba, dupa ce a aflat intreaga poveste, tiganul a decis sa ne ia la el acasa, locuinta lui aflandu-se in mahalaua tiganeasca din orasul Roman. Nu numai ca ne-a luat la el acasa, dar a mai infiat alti doi copii, un baiat si o fata, in ideea ca voi avea nevoie de un frate care sa ma apere de batai si de o sora care sa ma spele si sa-mi faca de mancare. Chiar daca lucrurile au stat exact pe dos, eu fiind cel care mi-am aparat fratele mai mic si le-am asigurat amandurora cele trebuincioase traiului, gestul, dincolo de latura imorala in ceea ce-i priveste pe fratii mei, a generat o familie autentica, fara nicio discriminare, familie care l-a facut pe tata sa se angajeze ca muncitor necalificat (o mare rusine pentru statutul de smecher pe care il avea in mahala) si sa creasca trei copii, niciunul nefiind al lui. De la el am invatat ce inseamna compasiunea, iar pentru tot ceea ce a facut, il respect si il iubesc cum doar pe mama am respectat-o si am iubit-o.

Tiganul fara nume

Facusem deja cinci ani cand l-am cunoscut. Pe vremea aceea, comunistii pornisera la nivel national un amplu program de alfabetizare si culturalizare a maselor. Printre altele, in satele, comunele si mahalalele oraselor infiintasera biblioteci volante deservite de voluntari care tineau cartile la ei acasa si care mergeau din casa in casa, incercand sa convinga mai ales copiii sa citeasca. Asa se face ca intr-o zi ne intra pe usa un tigan tinerel cu niste carti sub brat si ne intreaba daca suntem interesati sa citim ceva frumos. Mama ma invatase deja sa citesc, asa ca tiganasul m-a gasit imediat de client si mi-a lasat doua brosuri cu un continut extras, sub forma de povestioare de sine statatoare, din “Mizerabilii” a lui Victor Hugo – “Cosette si Gavroche”. Au urmat apoi fratii Grimm, Petre Ispirescu, 1001 de nopti, Oscar Wilde si multe altele. De doua ori pe saptamana ma lua la el acasa sa ascult piese de teatru si povesti pentru copii, el fiind singurul din mahala care avea un aparat de radio. Pana pe la varsta de opt ani cred ca am parcurs astfel aproape toata dramaturgia si proza romana si straina pentru copii disponibile pe atunci. Baiatul ala mi-a deschis mintea si sufletul pentru cultura in general si beletristica in special, contribuind major la formarea mea umanistica de mai tarziu.

Neagu Nebunu’

I se spunea asa pentru ca era dus cu capul, la propriu. Locuia intr-o casuta din chirpici, asa cum erau toate din mahala, cu o singura camera, extrem de curata, si era complet inofensiv. Cand il apucau pandaliile, se arunca pe jos si incepea sa racaie cu degetele in tarana, incercand sa scoata ceva de acolo. Tiganii mai batrani spuneau ca asta i se trage de pe front de la niste bombardamente. L-am cunoscut la o roata la barbut, unde tata ma lua, ma tinea intre picioare si datorita norocului colosal pe care il aveam, ma punea sa dau cu zarul, el rostiind formulele magice: para-ndarat, Braila-n coada, dai tu… Seara ne trezim cu el in casa, avand in mana niste carje din lemn.

– Mai Titi – asa il cheama pe tata –, i-am cioplit copchilului o pereche de carje sa nu se mai taraie pi cur.

Le lasa pe pat si, fara ca macar sa spuna buna seara, se intoarce pe calcaie si pleaca. Habar n-aveam ce-s alea si la ce folosesc. Incepand de a doua zi, tata m-a luat, mi-a pus carjele sub brat si a inceput sa ma invete cum sa merg. Timp de o saptamana, a mers in spatele meu, ridicandu-ma ori de cate ori cadeam si avand grija sa nu ma dau batut atunci cand ma prabuseam. Dupa saptamana aceea, am inceput sa merg fara ajutor si fara sa cad. Am inceput sa vad lumea si altfel decat de la nivelul colbului din curte. Ma simteam in randul lumii, atat de in rand incat la prima bataie cu bate, cutite si topoare dintre zavragii din deal si noi, ursarii din vale, am iesit si eu la poarta cu o secure si, sprijinit de gard, asteptam sa-i crap capul vreunui zavragiu. Norocos cum tocmai v-am spus ca eram, nu m-a bagat nimeni in seama. Singura problema pe care am avut-o a fost cu mama care, atunci cand a auzit ce am facut, mi-a tras o asemenea bataie ca nici azi nu pot sa vad o secure fara sa ma apuce tremuratul. Revenind, de la Neagu Nebunu’ am invatat sa ajut fara tam-tam si fara sa cersesc recunostinta.

* * *

Am decis sa impart acest material in doua din respect pentru timpul vostru, urmand ca peste o saptamana sa public si restul si sa va explic de ce am decis sa va spun toate astea.