Capitolul 26 bis – Scurt tratat de viol in grup la adresa valorilor sexy – partea a II-a

Scris de **Admin** Mier Oct 07, 2015 12:19 pm

Partea a II-a

Un bibliotecar pe nume Tutea Toma

Din pricina unei erori de editare, acest domn nu a aparut in enumerarea din prima parte.

La matematica, fizica si chimie eram un dezastru, de aceea am optat in liceu pentru sectia umanistica. Vedetele liceului erau cei de la sectia reala. Inteligenti, frumosi si aroganti peste masura, ne priveau cu un dispret nedisimulat, considerandu-ne prostii satului. Nenorocirea face ca antipaticii aia aveau dreptate. Nu numai ca eram prosti, eram si urati ca dracu’ si obraznici. Interesul nostru pentru invatatura era atat de scazut incat profesorii se chinuiau din greu sa-si mascheze lehamitea din timpul predarii materiilor lor. Cred ca a fost una dintre cele mai tampite perioade din viata mea. Ma luptam cu doua complexe in acelasi timp, cel fizic si cel intelectual. Cu toate ca reusisem demult sa scap de carje si ma deplasam cu relativa usurinta, mersul imi ramasese suficient de dizgratios incat sa-mi blocheze accesul la cel mai inalt deziderat al majoritatii baietilor de varsta mea: femeia.

In plan intelectual incercam sa-mi depasesc complexele citind foarte mult. Din pacate, consumam timpul cu tot felul de carti aflate la periferia literaturii, de la beletristica ieftina la romane politiste si SF-uri. Intr-o zi decid sa fac un raid si la biblioteca liceului, unde auzisem ca s-ar gasi o carte de sah pe care o cautam de ceva timp – “300 partide alese ale lui Alehin”. Eram in clasa a zecea si castigasem cateva turnee importante, dar imi lipseau cunostintele de teorie si de tehnica sahista. Ajung in biblioteca, ma invart pe acolo vreo 30 de minute citind tot felul de titluri, si in final vad si cartea mult cautata, asezata pe un raft de jos, printre alte carti de profil. Ma asigur ca nu ma vede nimeni, iau cartea si, cu chiu, cu vai, reusesc sa mi-o bag in pantaloni, la spate. Cartea fiind foarte groasa a trebuit sa imi desfac de tot cureaua pantalonilor ca sa-i fac loc. M-am chinuit de pomana. Bibliotecarul, printr-o deschizatura dintre carti, observase in tacere tot chinul prin care trecusem in incercarea de a fura acea carte. In loc sa ma dea pe mana conducerii liceului, m-a poftit sa ma asez pe un scaun si m-a descusut cu rabdare si abilitate, afland de la mine care imi sunt pasiunile, temerile, nemultumirile, dorintele. Incepand din ziua aceea m-am ales cu un mentor. Pana la terminarea liceului mi-a structurat cu multa atentie lecturile, trecandu-ma prin psihologie, filozofie, arta si, bineinteles, prin marile romane si autori ai lumii. Imi amintesc si abilitatea extraordinara de care a dat dovada, castigandu-mi increderea inca din prima saptamana. Mi-a dat doua istorii ale artei scrise de doi autori diferiti – Elie Faure si Alpatov. Cand i le-am returnat, m-a intrebat care mi-a placut mai mult.

– Elie Faure, raspund.

– De ce?

– Nu stiu. Probabil ca m-a facut sa inteleg si sa retin mai bine decat a reusit cealalta.

– Nu. Pentru ca ea este o opera de arta in sine, imi spune bibliotecarul. Si ti le-am dat pe amandoua ca sa te ajut sa-ti dezvolti propriul aparat critic.

De la Tutea Toma am invatat importanta studiului sistemic si al propriului aparat critic.

Un derbedeu pe nume Mirel Udila

Pe plan intelectual initiasem solutia corecta pentru a scapa de complexul pe care il aveam vizavi de antipaticii de la reala. Mai ramanea sa gasesc solutia si pentru cel fizic. In mintea mea de atunci acest lucru se putea rezolva doar printr-o atitudine de baiat rau, asa ca m-am apucat de fumat, de baut si de jucat poker si, prin niste cunostinte mai vechi din tiganie, m-am lipit de o gasca de cartier extrem de violenta. In scurt timp, urmare a violentei mele excesive, in ciuda faptului ca mancam aproape de fiecare data bataie, am castigat respectul gastilor din targ si mi-am construit o solida reputatie de derbedeu. Ajunsesm in clasa a unsprezecea cand bunica-mea ne-a vizitat pentru prima oara. Cu toate ca de ani buni maica-mea a reusit sa ne scoata din mahala, obtinand un apartament la bloc intr-un cartier frecventabil, pe motiv ca s-a maritat cu un tigan, a refuzat sa ne viziteze pana atunci. A stat la noi o saptamana, timp in care, pentru a-i face placere mamei, toti din casa am incercat sa parem altceva decat eram in realitate, tata fiind campion absolut in tentativa sa de a imita comportamentul unui “domn”. Era atat de caraghios incat luni de zile ne bufnea pe toti rasul cand ne aminteam faze cu el din acea perioada. Cand a plecat, ne-am adunat toti in sufragerie sa ne luam ramas bun, mimand fara succes regretul despartirii. La fel de fara succes, compunandu-si si o mina ingrijorata si suferinda, babatia o atentioneaza pe mama in ceea ce ma priveste.

- Mai Cuta, ai grija cu Sorin! Cat am stat aici n-a pus mana pe carte, a venit de vreo doua ori beat si are o privire de criminal. Copchilul asta ori omoara pe cineva, ori il omoara altul pe el.

Mesajul era clar. “Vezi? Ti-am spus eu sa-l dai la orfelinat.” Fara sa aiba intentia, baba mi-a facut un bine real. In targ isi disputau titlul de smecher suprem doi lupi singuratici. Nu apartineau de vreo gasca, nu umblau insotiti de nimeni, nu bagau in seama pe nimeni: Mirel Udila si Aurel Giosalu, ambii in jur de 25 de ani si fara ocupatie. Mirel era subtire, smead, fibros si cu un mers incredibil de elegant. Se imbraca numai in negru si-ti vorbea in permanenta extrem de politicos. Nu cauta scandal, dar nici nu refuza vreunul. Luand in serios avertismentele babei, ai mei l-au invitat intr-o zi acasa si, fara ca eu sa stiu, l-au rugat sa aiba grija de mine. Asa se face ca intr-o seara, fiind intr-o carciuma cu vreo doi tipi din gasca, ma pomenesc ca celebrul Mirel vine la masa noastra si imi spune sa ies pana afara, ca avem ceva de vorbit. Eram convins ca, fara sa stiu, l-am suparat cu vreo chestie si ca urma sa o patesc rau de tot. Tovarasii mei erau aproape sub masa, asa ca, luandu-mi gandul de la vreun ajutor, incercam sa ma imbarbatez cu ideea ca a manca bataie de la Mirel Udila nu este deloc rusinos, iar daca apuc sa-i trag si eu un pumn, as avea cu ce sa ma laud o viata intreaga. Cand am ajuns afara, spre surprinderea mea, in loc sa inceapa chelfaneala, ma trezesc cu rugamintea de a-l invata sah.

– Am auzit ca esti mare jucator de sah. Ma inveti si pe mine? Am o gagica si vreau sa o impresionez. In schimb, eu te apar cand ai probleme. Ce zici?

Asa a inceput prietenia mea cu Mirel Udila. M-a extras din gasca, m-a lecuit de bautura pentru tot restul vietii, m-a ajutat sa scap de complexul de inferioritate fizica si, mai presus de toate, m-a ajutat sa inteleg sensul cuvantului demnitate. De bautura m-am lecuit in momentul in care mi-a spus pe un ton dur, nespecific lui, ca unul care are problemele mele la picior arata penibil cand se balangane si de la bautura. De atunci am mai baut o singura data, in delta.

Complexul de inferioritate mi-a disparut dupa ce am facut prima data dragoste cu o femeie. Am curtat-o mai bine de o luna pana mi-a cedat, iar cand a facut-o a reusit sa-mi induca iluzia ca e indragostita pana peste cap de mine, ca am reusit sa-i cuceresc nu doar trupul, ci si inima. Mult timp dupa aceea am aflat ca femeia respectiva era de fapt o curva platita de Mirel, curva care avea sarcina sa ma faca sa ma simt un om normal. Cel mai important moment al relatiei mele de prietenie cu acest om a fost acela cand un militian beat a tabarat pe el si l-a luat la bataie. Sub ploaia de pumni si picioare, Mirel a stat drept, fara sa se clinteasca sau sa-si mute privirea. Atunci am inteles ce inseamna demnitatea: un bun al tau pe care nu ti-l poate lua nimeni fara voia ta.

Despre Viorel Balaioru si cele patru romane voi povesti in postarea urmatoare.

http://sov.ro/2015/10/01/capitolul-27-scurt-tratat-de-viol-in-grup-la-adresa-valorilor-sexy-ii/