Scurt tratat de viol in grup la adresa valorilor sexy – ultima parte

Scris de **Admin** Sam Oct 10, 2015 11:59 am

http://sov.ro/2015/10/09/capitolul-26-ter-scurt-tratat-de-viol-in-grup-la-adresa-valorilor-sexy-ultima-parte/

Ultima parte

Un pokerist pe nume Viorel Balaioru

Pe la sfarsitul clasei a unsprezecea, una dintre marile mele pasiuni era pokerul. Ajunsesem sa castig 10-15 lei zilnic, sume imense la vremea aceea, cand cu 15 lei mama hranea toata familia vreo doua zile si-si permitea chiar luxul de a adauga in meniul obisnuit, alcatuit din fasole sau cartofi, si cateva bucatele de carne sau niste oua. Idolii mei erau doi pusti mai mari decat mine, diametral opusi atat fizic cat si comportamental – Camil Butnaru si Liviu Andrisei.

Primul era micut, bucalat, atat la par, cat si la fata, manifestand un sictir total fata de toti si toate. Juca poker cu o dezinvoltura dezarmanta, castigand mai tot timpul. Era unul dintre cei mai buni la invatatura si cu un succes monstru la gagici. Galgaiam de invidie si de admiratie la adresa lui, ofticandu-ma maxim ca ma trata cu acelasi sictir ca pe toti ceilalti.

Cel de-al doilea era inalt, masiv, cu o figura bonoma si zeflemitoare in acelasi timp. Stralucea la aproape toate sporturile, incepand cu fotbalul si terminand cu tenisul de masa, fara sa-si doreasca a se perfectiona in vreunul dintre ele si fara sa-si dea seama de uriasul potential pe care il avea. Poker juca doar ca moft si foarte rar, dar atunci cand o facea era o poezie. Ma lasa sa stau in spatele lui, tratandu-ma cu oarecare simpatie, si uneori imi dadea cate un leu sau doi din castigul lui pentru a avea bani de joaca cu cei din categoria mea.

Niciunul dintre cei doi nu aveau de unde sti ca au fost factorul declansator pentru ceea ce a urmat. Nu dorinta de castig, ci dorinta de a-i depasi pe cei doi pusti mai mari mi-a generat hotararea de a invata sa joc poker, macar la nivelul la care jucam sah, unde ajunsesem sa am doua note de candidat de maestru.

Singura modalitate pe care am gasit-o atunci a fost sa incerc sa-l gasesc pe celebrul pokerist Viorel Balaioru si sa-l determin sa ma invete jocul. Printre liceenii jucatori de poker de la “Roman-Voda”, liceu absolvit de Viorel Balaioru, acesta era o legenda. Se spunea ca a facut o avere imensa la cazinourile de pe Coasta de Azur in perioada interbelica si ca odata intors in tara s-a stabilit in Constanta, oras in care continua sa traiasca, asigurandu-si venituri comfortabile din partidele saptamanale de poker organizate la el acasa, partide la care participau jucatori veniti din toata tara. Va dati seama ca imaginatia mea o luase razna cu totul la ideea ca as putea fi scolit intr-ale pokerului de un asemenea jucator si-mi construiam in minte zeci de scenarii prin care l-as fi putut convinge sa o faca. În prima zi de vacanta, i-am spus maica-mii ce vreau sa fac si mai ales de ce.

– Bine, imi zice mama, stii unde sta?

– Un asemenea tip e cunoscut in tot orasul, ii spun.

– Constanta nu-i Romanul, unde ne stim toti intre noi, e un oras mare.

– Mama, fii convinsa ca o sa-l gasesc.

Ma cunostea, stia ca nimeni si nimic nu m-ar fi putut convinge sa renunt, asa ca a doua zi s-a dus pe la vecini si s-a intors cu 400 de lei.

– Uite, mama, am imprumutat banii de care ai nevoie. Biletul pana acolo te costa 150 de lei, ai si de dus, si de intors, si-ti mai raman 100 pentru mancare si autobuz.

In aceeasi seara eram in tren, iar a doua zi dimineata, dupa ce schimbasem trenul in Bucuresti, eram in gara din Constanta. Pana seara la 22 am colindat tot orasul. Imi pierdusem speranta de a-l gasi, mai mult chiar, incepeam sa am serioase dubii ca acest individ a existat vreodata. Intrebasem pe la restaurante, baruri, soferi de taxi, pe la spital si cinematografe. Nimeni nu auzise de el. Ora 22 ma prinsese in cartierul Tomis Nord, pe o banca in fata unui bloc unde doi tipi jucau table la lumina unui bec de pe casa scarii. Ma opresc in dreptul lor si ii intreb daca stiu vreun tip cu numele Viorel Balaioru.

– Da, raspunde unul dintre ei. Un tip prezentabil si in varsta?

– Da, raspund, imaginandu-mi ca asa ar trebui sa arate legenda.

– I-am reparat acum vreo doua zile o conducta. Stai putin.

Se ridica de pe banca, intra in bloc si dupa cateva minute se intoarce cu o bucata de hartie pe care scrisese adresa batranului.

– Am gasit-o in carnetelul meu, imi spune el, si ti-am notat acolo si telefonul meu, in caz ca ai vreodata nevoie de un instalator.

In circa 15 minute am ajuns in fata portii casei lui Balaioru. Sun si, dupa cateva momente, in cadrul portii apare un barbat imbracat intr-un halat de casa care ma intreaba ce doresc.

– Ma numesc Sorin Vintu, sunt din Roman si am venit sa va rog sa ma invatati sa joc poker.

Eram atat de obosit incat toate scenariile de abordare imi zburasera din cap. Practic, in momentul acela nu mai voiam altceva decat sa dorm, asa ca am fost de-a dreptul bucuros cand mi-a inchis poarta in nas fara sa scoata vreo vorba. M-am asezat sprijinit cu spatele de gardul lui sa ma odihnesc putin inainte de a pleca in cautarea unui loc unde sa dorm. Nu m-am asezat bine, ca m-a si luat somnul, cu toata racoarea de afara, si am dormit pana a doua zi pe la vreo 8 dimineata, cand un domn imbracat cu un sacou si un pantalon albe si cu un barbison de aceeasi culoare m-a zgaltait usor de umar si m-a poftit in casa.

Primul lucru pe care l-a intrebat a fost daca parintii mei stiu unde sunt. Dupa ce i-am raspuns ca da, a inceput una dintre cele mai profitabile perioade din viata mea, prin acumularea unor cunostinte pe care nu le-as fi putut gasi niciunde altundeva. Am stat la el circa doua luni si jumatate fara sa ies un minut din casa, nesimtind nici un moment nevoia de a o face. In prima saptamana mi-a vorbit despre barbati si relatia lor cu banii.

– Baiatule, la poker nu joci cartea pe care o ai, ci omul din fata ta. In prima ora de joc trebuie sa-ti citesti adversarii si sa-ti asumi pierderea unor bani in timpul asta.

M-a invatat sa fiu atent la orice amanunt. De la felul in care se imbraca cineva pana la felul in care rosteste cuvintele. De la felul in care paseste pana la tinuta in scaun. De la felul in care priveste pana la felul in care isi tine mainile. Cum fumeaza, cum bea si care este opinia lui in legatura cu femeile.

– Toate astea te vor ajuta sa vezi cum gandeste adversarul, iar dupa ce il intelegi iti va fi foarte usor sa stii valoarea cartilor pe care le are in mana.

In fiecare sambata avea loc o partida de poker cu tipi veniti din toate colturile tarii. Incepea la 9 seara si se termina la 6 dimineata. Dupa ce ne trezeam, imi explica deciziile pe care le-a luat la mainile mai importante in functie de jucatorii de la masa. In ultima luna ma lasa sa joc in locul lui circa o ora, iar a doua zi ma punea sa-i explic deciziile pe care le luasem, dar nu inainte de a-i descrie modul in care gandeau jucatorii din seara precedenta. M-a invatat, de asemenea, toate modalitatile de a trisa, de la grandarea cartilor la tunderea lor, de la volte la talpi, de la plasarea asilor sau a popilor pana la facerea lor in coada de randunica.

– Pokerul este un joc de domni, nu de golani. Te invat toate trucurile astea nu sa le faci tu, ci sa te feresti de cei care le fac. Unii joaca poker din lacomie, altii pentru adrenalina. Periculosi sunt cei din urma.

Acest domn m-a invatat sa descifrez caractere, sa anticipez actiunile oamenilor in functie de modul lor de a gandi, astfel incat nu am fost luat prin surprindere decat o singura data in viata, in rest fiindu-mi extrem de usor sa manipulez masele mari de canalii care au gravitat de-a lungul timpului prin preajma mea. Acest domn m-a invatat practic ce inseamna valoarea cunoasterii.

Cele patru carti

Daca prin experiente si observatii personale am decelat o serie de valori si am achiesat la ele, lecturile mi-au completat tabela axiologica si le-au slefuit pe cele deja asumate. Nu voi sta acum sa va povestesc cele patru romane. Cu exceptia “Imparatului mustelor”, celelalte sunt scrieri marginale, scrieri care insa au contribuit decisiv la modul meu de a fi.

Cei care au citit sau vor citi “Imparatul mustelor” vor intelege de ce sustin si promovez ideea de republica prezidentiala. Cei care au citit sau vor citi “Dinastia Sunderland-Beauclair” vor intelege de ce sustin necesitatea existentei unui solid capital autohton. Cat despre celelalte doua, ele tin de niste resorturi prea intime pentru a fi expuse aici.

Epilog

Bai, generatie, sunt convins ca ti-ai dat seama de natura demersului pe care l-am facut in aceste povestioare! Sunt convins ca ti-ai dat seama ca subiectul principal nu sunt eu, ci valorile care stau la baza formarii noastre ca oameni, in primul rand, si ca natie, in al doilea rand. Sunt valori care stau la temelia constructiei europene. Atitudinea unui grup de state, printre care se afla, din nefericire, si tara noastra, vis-a-vis de refugiatii musulmani, nu reprezinta altceva decat un viol in grup asupra acestor valori.