Mao, Tao și Dambla – ultima parte

Scris de **Admin** Dum Mar 20, 2016 11:33 pm

Am notat eșecul pe business și am continuat cu al doilea obiectiv – sănătatea. Același Ziscovici îmi aranjase la cel mai mare spital de medicină tradițională din Beijing o serie de investigații la cei mai importanți medici de acolo. După trei zile și vreun milion de doctori, nu mi s-a găsit cauza problemelor dar, pentru orice eventualitate, fiecare mi-a recomandat câte o roabă de ceaiuri din buruienile care creșteau pe tot cuprinsul Chinei. Singura excepție a fost o doctoriță, care mi-a recomandat cu o mină compasivă – “Go west mr. Vîntu!”. Toate speranțele mele de a-mi găsi boala și, evident, de a o vindeca cu ajutorul medicinei tradiționale chineze, s-au dus dracului când am auzit recomandarea femeii. Probabil că dacă l-aș fi întâlnit acolo pe Lao-Tzu, mi-ar fi făcut aceeași recomandare, fără să mai încerce să mă facă de cap cu tot felul de rețete alchimice sau diete alimentare specifice Taoismului. Așadar, cu ambele probleme bifate, mi-am petrecut următoarele câteva zile care mi-au mai rămas până la zborul de întoarcere observând situația economică și socială de acolo. Chestia cu “o țară, două sisteme” era pentru mine extrem de confuză, la fel de confuză ca Perestroika lui Gorbaciov de la vremea lui. Un experiment social la scară de 1,5 miliarde de oameni mi se părea halucinant și periculos pentru toată planeta nu doar pentru ei, cinic și total nedrept. Trecerea dirijată de la comunism la capitalism, în care Partidul Comunist Chinez decide cine să se îmbogățească și cine nu, nu are nici o legătură cu adevăratul capitalism, ea reprezentând doar o lungă listă de favorizați, generatoare de o corupție inimaginabilă și de o explozie socială care ar genera un tzunami la nivel planetar. Pe de altă parte, modul de a gândi al chinezilor este departe de a fi atât de simplist, nechibzuit și pe termene scurte. Marele zid, China Town-urile, replica unui lider chinez (nu mai știu dacă Deng Xiaoping sau Ciu Enlai) care spunea că este prea devreme să tragă o concluzie vizavi de consecințele revoluției franceze, arată cât de migălos își țes strategiile și, mai ales, cât de lungă este bătaia acestora. Starea mea de confuzie era împărtășită, se pare, de toți chinezii pe care i-am cunoscut și care îmi aminteau de perioada de dinainte de ’89 de la noi. Privirile furișate, vocea scăzută când venea vorba de partid sau folosirea unor expresii lansate în timpul lui Mao, rostite cu voce ridicată, privirea înainte și pieptul bombat de mândrie patriotică, îmi arătau nu doar importanța serviciilor de securitate chineze ci și neîncrederea în povestea cu “o țară, două sisteme”. Cu fiecare individ pe care îl cunoșteam, îmi devenea din ce în ce mai clar că nici gând ca Partidul Comunist Chinez să renunțe de bunăvoie la o parte însemnată a puterii sale, că nici gând de vreo trecere de la comunism spre capitalism, ci dimpotrivă, de o întărire a comunismului printr-o modernizare sui-generis a acestuia, pe care eu am denumit-o Comunism Corporatist. Dacă acum câteva decenii Zbigniev Brzezinski constata în teorie convergența celor două sisteme, a celui comunist cu cel capitalist, iată că P.C.C.-ul validează mare parte a acestei teorii. Nu peste mult timp națiunea chineză va fi condusă, la fel ca majoritatea națiunilor occidentale, de către TRIUMVIRATUL alcătuit din CORPORAȚII, SERVICII DE INFORMAȚII și STAT, corporația fiind în acest caz însuși P.C.C. Odată cu prăbușirea actualului sistem financiar, sub povara uriașei datorii mondiale și a presiunilor sociale, sistemul capitalist pe care îl vedeți astăzi va dispărea, lăsând locul sistemului pe care îl exersează acum China – COMUNISMUL CORPORATIST. Vă place sau nu, și România se îndreaptă către aceeași formă de organizare socială, marile corporații urmând a lua locul fostului P.C.R., dar asta nu înainte de a se face o curățenie totală în mediul politic și de business.

Acum că v-am deschis capul cu ce se întâmplă în China, este timpul să mă întorc în țară, pe aceeași rută și cu același avion pe care l-am folosit la venire. Vă amintiți probabil cum am fost întâmpinat, dar nu vă imaginați cum a fost la plecare și nici n-am să vă spun decât faptul că era să rămân fără Dambla. Când am intrat în China, în “euforia” generală, nimeni nu s-a obosit să-l înregistreze, iar la plecare nu mi-au dat voie să-l iau, spunându-mi că nu are acte. Se pare că cei care s-au ocupat de monitorizare pe timpul vizitei au hotărât să mă pedepsească pentru remarcile răutăcioase pe care le-am făcut în legătură cu hidoșenia blocurilor, cu stupiditatea dobitocului pe care mi l-au trimis la final, așa că Dambla risca să sfârșească în vreun castron pictat manual de vreo chinezoaică harnică. Pus în fața unei asemenea perspective, instinctele de bătrân contrabandist s-au trezit instant și, în circa 30 de minute, Dămblutză se gudura la picioarele mele în avionul care tocmai decolase. Mi-a rămas recunoscător până la sfârșitul vieții.

SOURCE

http://sov.ro/2016/03/07/capitolul-34-ter-mao-tao-si-dambla-ultima-parte/