O sărbătoare națională cu români înstrăinați

Scris de **Admin** Mar Dec 01, 2015 12:35 am

http://www.ziuaveche.ro/opinie/o-sarbatoare-nationala-cu-romani-instrainati-273494.html/

Cu aproape o sută de ani în urmă, fără telegrafie modernă, fără curse aeriene, fără autobuze și trenuri rapide, fără celulare, fără televiziuni digitale, ci doar cu condeie și condeieri împătimiți, cu fotografi ambulanți fără de hodină, cu Tricolorul purtat în inimi înflăcărate, cu istoria lor milenară în suflet, pe jos, călare, în căruțe pline și animați de un uriaș avânt unionist, românii risipiți de veacuri prin alte zări străine s-au adunat la Alba Iulia, cerând, într-un singur glas, un lucru firesc: Vrem să ne unim cu țara!

Această reușită politică unică și extraordinară din istoria românilor s-a datorat unui puternic instinct național de reunire a tuturor fiilor patriei, instinct cultivat, secole de-a rândul, de către toți dascălii neamului, de către oameni de cultură, de către preoți ardeleni patrioți, care, cu toții dimpreună, au reușit să transforme visul de veacuri al românilor într-un cămin al lor reîntregit.

La distanță de aproape un veac, strănepoții României Reîntregite s-au strâns sub faldurile triclore la Chișinăul aflat, sper vremelnic, sub administrație muscalo-română, ca să-și exprime o aceiași dorință istorică: de a fi cu toții reîntregiți sub acoperământul aceleiași Țări Mumă, și să fie primiți acasă la București. Românii, „rătăciți” în istorie și de istorie, s-au pornit într-un marș de proporții să ceară re, re întregirea Neamului. Tinerii români și basarabeni frumoși și fanatici, arzând de dorința reunificării s-au pus în mars forțat, parcurgând fără odihnă cei o sută de kilometrii care despart orașul capitală de malurile Prutului, pe care l-au trecut într-o clipită.

Deși zeci de mii de români basarabeni au votat în capitala statului artificial moldav apelul pentru re, re întregirea neamului, semnalul reunirii s-a transmis, firav, de către presă, în general, și aproape deloc de către cea oficială. Diriguitorii de la București, fie au fost ocupați, fie dezinteresați de acest elan unionist, care venea să le tulbure liniștea lor politică, pentru că fanarioții noștri moderni nu au catadicsit să-i primească și să împlinească ruga lor. În cele două capitale românești, lașitatea de necuprins i-a învăluit, cu o negură deasă, pe toți mai marii noștri aleși și numiți, plictisiți să vină în sprijinul micii „armade civile a reîntregiri”. Unii, puțini la număr, au grăit ceva pe ici pe colo, pe la vreun microfon rătăcit, așa cît să se audă doar ei în scop electoral, îngăimând, cu emfază, ofuri patriotice.

Românii de peste Prut care cer Unirea surzilor de la București, cine să-i mai asculte? Despre această mare dorință istorică de aducere la vatra străbună a tuturor românilor nu se vorbeste decât în taină și pe la colțuri, ca și cum ar fi o mare ticăloșie să repari ceeea ce vemurile tulburi a stricat în moștenirea neamului nostru. În timp ce tinerii basarabeni cereau de la Chișinău Țării Mamă să-i asculte, la București politicienii taceau, presa năimită la fel, televiziunile si radioul național au tăcut mâlc, Patriarhia nici atât, poporul ignorant, lipsit de adevărații păstori, sa complăcut în prosternare și rugi fără efect. Constat că sunt mai importante femeile ușoare de noapte, făcând prostituție, în direct, pe televizor, este mai importantă bălăcăreala politică de la miezul nopții între aleșii analfabeți, este mai importantă criza de autoritate europeană, sunt mai atractive arestările ticăloșilor care au devalizat finanțele țării.

Cărturarii țării, vegetând, etern, sub cupola Academiei Române, n-au mișcat nici un deget, nu s-au constituit într-o voce uriașă și legitimă care să-i trezească pe români la reunire, uitând de ce își cară spinările încovoiate de ani pe culoarele luxoase ale istoricei instituții pe unde altădată, patrioții României Mari, făceau, prin cuvântările lor, să vibreze istoria în fiecare casă de român.

Sărbătorim încă un Întâi Decembrie, friguros și trist, sub semnul puterii tehnocrate, putere care vrea să reseteze democrația nu prin vot, ci prin vocea manipulată a străzii. Ne bucurăm pe jumătate, deoarece nu toți românii sunt la ei acasă, iar ținuturi întregi, istorice, se găsesc, din păcate, sub alte ocârmuiri. În sufletele celor aplecați către clipele astrale ale istoriei noastre naționale se amestecă iluziile cu entuziasmul clipei. De fiecare dată, la debut de decembrie, zbuciumul pentru nedreptățile făcute acestui popor muncitor, cuminte și blând, ne trimite într-o suferință rece, cumplită și tăcută. Din nenorocire, nu avem bărbați de stat și nici politicieni care să facă ce au făcut înaintașii la 2 noiembrie 1918, când Moldova de Sus – Bucovina, prin Sfatul ei național, proclamă Unirea necondiționată cu România, când la 1 Decembrie 1918 Adunarea de la Alba Iulia hotăra, la rându-i, alipirea Ardealului, Banatului, a Crișanei și a Maramureșului, când în vremurile grele ale lui 27 marte 1918 avusese loc unirea cu Basarabia dintre Prut și Nistru. Orbii și asurziții prezentului nu cunosc faptul că printr-o cumplită jertfă de sânge, toate ținuturile locuite de români se întruneau laolaltă, alcătuiau un singur stat numit România Mare.

Puțini români de azi, cățărați în funcții înalte, știu că Actul unirii a fost tulburat de atacul banditesc al ungurilor bolșevizați sub comanda cominternistul Béla Kun, în contra României Reîntregite, crezând că ar fi putut opri, via Moscova, acest proces istoric al Reîntregirii. Trupele române din Ardeal au zvârlit peste Tisa această hoardă roșie și au ocupat Budapesta pentru patru luni – 04 august-16 noiembrie 1919. Tricolorul românesc flutura pe Parlamentul de la Buda alături de una pereche de opinci, neaoșe, românești, atârnate acolo din ordinului generalului Traian Moșoiu. Câți tineri îl cunosc pe acest brav oștean? A fost singura capitală din Europa Centrală, ocupată prin luptă. După ce Puterile Aliate au recunoscut Unirea dintre Prut și Nistru și Tratatele au fost semnate, elita conducătoare avea să treacă, grabnic, la vindecarea rănilor de război, la refacerea țării și la consolidarea statului național. Prioritățile momentului au fost Armata, reglarea finanțelor țării, culturalizarea maselor, menținerea conștiinței naționale la un grad ridicat de simțire și cultivarea instinctului statal la clasa politică.

Toate acestea nu sunt prea cunoscute de popor pentru că n-are cine să le spună adevărul și pentru că istoria neamului a fost pusă, de la o vreme, la index, pentru că adevărații păstori ai neamului au fost făcuți dispăruți din cărțile de istorie de către veneticii aciuați pe aici și ale căror rădăcini duc în capitala țarilor roșii.

Sun ferm convins că fericirea adevărată a fiilor înstrăinați de pe ambele maluri ale înlăcrimatului Prut, acum la 1 Decembrie 2015, s-a instalat în marile capitale și orașe europene unde milioane de români și sute de mii de basarabeni băjenari, se vor afla împreuna pentru a sărbători ziua lor națională. Nimeni nu-i va putea opri să se prindă într-o imensă horă magică românească – Hora Unirii. Ce minunat!

Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 a însemnat momentul divin al tuturor românilor de a reveni la vatra lor străbună, de a se reuni sub o singură voință, sub un singur drapel, sub o singură administrație, sub un singur rege. Această clipă astrală a fost posibilă doar prin jertfa zecilor de mii de soldați români care au pus dragostea de neam și țară mai presus de viața lor. Voi privi cu drag la bravii ostași ai Armiei Române, care vor defila mândri și cu fală, în fața națiunii lor, acum la început de decembrie înfrigurat, Armata Română, fiiind singura instituție considerată păstrătoare și apărătoare a statalității, precum și garant al democrației, hărăzită să țină ridicat moralul unei întregi nații, să mențină viu spiritul românismului și al reunirii tuturor teritorilor românești de pretutindeni.

Sus inima români!

La Mulți Ani România !

Trăiască Armia Română!