Interviu EXCLUSIV. Traian Băsescu: Erdogan preferă aliaţi care să nu-l critice

Scris de **Admin** Lun Aug 01, 2016 5:50 am

Preşedinte al României timp de zece ani, Traian Băsescu a devenit o voce autorizată în politica externă. Şi, de când şi-a încheiat mandatul în 2014, pare mult mai liber să vorbească.

Într-un interviu acordat „României libere“, fostul şef al statului explică relaţiile complicate dintre ţările de la Marea Neagră, după recentele evenimente din Turcia lui Erdogan.

Vorbiți de securitatea la Marea Neagră încă din campania prezidențială din 2004. Cum a apărut această idee în programul dvs., o idee pe care ați susținut-o constant cât ați fost președinte?

Traian Băsescu: Istoria m-a obligat să mă gândesc, aduceți-vă aminte de pierderile pe care le-a avut România pe Marea Neagră în al doilea război mondial. Este clar că, pentru noi, Marea Neagră este o vulnerabilitate, îmi era clar din 2004, îmi era clar din perioada când navigam și lucrurile acestea

s-au confirmat. Rusia a avut momente de măreție, de putere absolută în regiune, a avut momente de cădere, cum au fost cele de după destrămarea Uniunii Sovietice, dar Rusia întotdeauna revine și, pentru ea, Marea Neagră este o zonă strategică majoră. Uitați-vă numai la țările riverane la Marea Neagră: Georgia, Ucraina, Turcia, România, Bulgaria. Și mai este un lucru fundamental: cine controlează Marea Neagră poate controla gurile Dunării, o cale de acces extraordinar de importantă către centrul Europei, până în Germania, cu tot cu Lunca Dunării, care e o cale de acces strategică formidabilă, nici o armată nu o să o ia peste Carpați, ci va încerca să o ia prin Lunca Dunării. Deci, elementele astea m-au făcut să înțeleg că tot timpul Marea Neagră va fi o vulnerabilitate pentru noi.

A fost o idee pe care ați formulat-o cu ocazia campaniei electorale din 2004 sau o aveați de multă vreme?

T.B.: O aveam de multă vreme, încă de când mă instruiam în Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân“, unde dascălii ne-au explicat două lucruri fundamentale: cât de importantă e Marea Neagră din punct de vedere strategic, pe de o parte, și, pe de altă parte, în biroul profesorului Oargă, Dumnezeu să-l ierte!, pe vremea comuniștilor, era o hartă cu România mare, și ne spunea: „Voi trebuie să știți cum arată într-adevăr România, pentru că veți duce tricolorul pe toate oceanele lumii și trebuie să știți cum arată țara voastră“.

Naționalism?

T.B.: Nu, românii trebuie să-și știe istoria. Și gândiți-vă că acest lucru se spunea într-o instituție militară cu oameni care se instruiau să bată lumea. Pe mine viața m-a dus mai departe și m-a făcut să conștientizez cu valori geopolitice povestea Mării Negre.

„Gazprom e mai eficient decât Armata Roşie“

Pe 17 septembrie 2005 erați la San Francisco și ați spus că Marea Neagră este „lac rusesc“. Într-o cablogramă de pe 22 septembrie 2005, trimisă la Washington de la Ambasada SUA la București, se spunea că Marea Neagră e „lac turcesc“. E vreo legătură între cele două idei, v-ați consultat cu diplomații americani înainte să dați acea declarație la San Francisco?

T.B.: Nu, n-a existat nici o consultare cu diplomații americani, însă tuturor le-a fost foarte greu să recunoască afirmația mea la vremea respectivă, pentru că era după dezghețul relațiilor cu fosta Uniune Sovietică, era

într-o perioadă în care toți credeau că Federația Rusă și-a schimbat, vezi Doamne!, năravurile, și iată că viața mi-a dat dreptate: Federația Rusă a ocupat teritorii în Georgia, a creat un nou conflict îngheţat în estul Ucrainei şi a anexat Crimeea.

Nouă ani mai târziu față de declarația dvs.!

T.B.: Da, dar numai dacă nu știai istoria regiunii ai fi crezut că Federația Rusă va rămâne întotdeauna blândă.

De ce ați făcut acea declarație atunci, în primul an de mandat, și de ce acolo, pe teritoriul Statelor Unite?

T.B.: Pentru că era locul potrivit și se auzea cel mai bine la Casa Albă.

De la București nu s-ar fi auzit?

T.B.: Una e să o spui în America… Dar îmi aduc aminte că atunci am spus-o și în discuțiile cu președintele Statelor Unite și am mai spus-o și într-un discurs la Universitatea Stanford, numai că în acel discurs la Stanford University am dezvoltat puțin și problema energiei, făcând afirmația că, în momentul de față, Gazprom e mai eficient decât Armata Roșie în a impune decizii politice în Europa, din cauza dependenței Europei de energie. Sigur că și asta a devenit, mai târziu, o temă europeană.

Simțeați că este nevoie ca SUA să audă acest mesaj?

T.B.: Categoric, da! Și, mai ales, think-tank-urile americane aveau nevoie să audă asta la ele acasă. Și afirmația legată de problemele energetice și de dependența energetică pe care o are Europa, dar și problemele de securitate pe care le avea nu numai România, Marea Neagră nu e o problemă de securitate numai pentru România, ci pentru tot flancul estic și pentru toată Uniunea Europeană. Ca și pentru NATO, de altfel.

„Nu flota României va putea echilibra situația cu flota rusă“

Ați încercat, ca președinte, să puneți la aceeași masă România, Bulgaria, Georgia, Turcia, dar și Rusia, pentru un climat stabil de securitate la Marea Neagră. Ce rol a jucat Recep Tayyip Erdogan în aceste demersuri ale dvs.?

T.B.: Un rol pozitiv. Și turcii și-au dorit întotdeauna o Mare Neagră sigură, fără agresivități. Din două motive: în primul rând, pentru că Turcia este extrem de dependentă de resurse energetice rusești, deci aveau nevoie de o relație bună continuă; în al doilea rând, pentru că Turcia are resursa navală strategică poziționată în Marea Mediterană și ar fi fost prea costisitor să încerce o echilibrare a forțelor, dacă se declanșa o cursă regională pentru supremație, să-și distribuie resursele și pentru Marea Neagră. Categoric am avut o relație pozitivă și cu premierul Erdogan, și cu președintele Gül. De altfel, la fiecare întâlnire cu președintele Abdullah Gül mă întâlneam și cu premierul Erdogan. Îmi aduc aminte una dintre întâlnirile extrem de importante, când ne-am corelat pozițiile, a fost când Rusia a intrat în Georgia și am făcut eu un turneu regional. Îmi aduc aminte îngrijorările pe care le aveau, în mod egal, și președintele Gul, și premierul Erdogan, a fost o întâlnire cu amândoi, simultan. Relația mea a fost foarte bună cu Turcia și sper să rămânem într-o relație foarte solidă. Președintele Gül și premierul Erdogan au avut o politică unitară, iar interesele lor sunt ca la Marea Neagră să fie liniște, și nu tensiuni. Lucrurile s-au tensionat în 2008, când Rusia a ocupat Abhazia și Osetia, atunci a fost momentul în care puteam să întrevedem evoluțiile și să ne dăm seama (nu numai noi, românii, ci și celelalte state membre NATO) că Marea Neagră va deveni un punct extrem de tensionat. Și vă asigur că România a spus-o ori de câte ori a avut ocazia. Iarăși nu a crezut prea multă lume, până când nu s-a întâmplat anexarea Crimeii, când toți au înțeles că ăsta-i drumul și că Federația Rusă a avut tot timpul în vedere redobândirea influenței la Marea Neagră. Acum se fac eforturi pentru a prinde timpul din urmă și pentru a securiza regiunea. Nu-i ușor.

Considerați că eforturile dvs. ar fi avut mai mult succes dacă ați mai fi fost acum președinte, aveți vreun regret?

T.B.: Fiecăruia îi trece vremea. Eu mă bucur că măcar acum au înțeles toți ce vulnerabilitate majoră înseamnă Marea Neagră, din punctul nostru de vedere, și al Uniunii Europene, și al NATO, și că se iau măsuri pentru reechilibrarea resurselor militare. Dar lucrurile evoluează: dacă vă uitați în documentul final al Summit-ului NATO de la Varșovia, veți constata că Marea Neagră ocupă un loc central, că se au în vedere măsuri de consolidare a securității la Marea Neagră. Și mai trebuie să știm un lucru: echilibrarea nu este obligatoriu să se facă numai navă la navă militară. Se poate compensa deficitul de capacități navale militare cu aviație. Iar dacă priviți la bazele militare NATO care pot atinge Marea Neagră, veți constata că stăm destul de bine: Incirlik (Turcia), Aviano (Italia), Turda și Kogălniceanu (România). Deci există potențial de echilibrare a forțelor militare la Marea Neagră.

Nu flota României va putea echilibra situația cu flota rusă, dar, împreună, flota României, flotă turcească, flotă bulgărească, flotă ucraineană – care-i partener cu NATO și oricând dispusă să se alăture exercițiilor, manevrelor NATO în Marea Neagră –, precum și trimiterile frecvente de nave militare extrem de moderne (fie că vorbim de nave americane, italiene, franceze, britanice) în Marea Neagră sunt un semnal că intenția echilibrului există.

Considerați că americanii v-au auzit, până la urmă, din 2005 până în 2014?

T.B.: Și dacă nu m-au auzit pe mine, i-au făcut nevoile să audă realitățile de la Marea Neagră. Dar cert este că americanii realizează acum și eroarea pe care au făcut-o în 2008. În 2008, după câștigarea alegerilor de către președintele Obama, Statele Unite și-au schimbat prioritățile: de unde aveau o prioritate diplomatică în regiunea Mării Negre și în Asia Centrală, au spus că trebuie să-și mute efortul diplomatic în Pacific – Marea Chinei, probleme cu China, Coreea de Nord, de asemenea o amenințare în regiunea asiatică, problema propriilor lor baze militare din Japonia, unde începuseră oarecare tulburări ale populației împotriva prezenței militare americane, dezvoltările pe care le face China chiar în Marea Chinei. Și atunci, decizia Casei Albe a fost să se retragă și diplomatic din Asia Centrală și regiunea Mării Negre, punând efortul în Pacific. Acum este exact ceea ce am comunicat ambasadorilor americani după 2008 tot timpul: „Atenție, v-ați retras, vă va costa mult mai mult să reveniți!“.

Dar n-ați spus-o public niciodată, în mandat.

T.B.: Nu. Dar acum îmi pot permite s-o spun.

Și răspunsurile pe care le primeați atunci?

T.B.: Eu transmiteam mesaje, nu așteptam de la ambasadori neapărat un răspuns.

Dar veneau?

T.B.: Mai mult sau mai puțin. Însă acum îi costă să revină.

„Turcia este o țară extrem de dependentă de investițiile occidentale“

Există semnale că se reîncălzește relația dintre Turcia și Rusia. Cât de posibil considerați că este scenariul extrem ca Turcia să închidă Bosforul și accesul oricăror nave în Marea Neagră?

T.B.: Personal, exclud această posibilitate. În mod categoric, deși este o perioadă tulbure, tensionată, Turcia va rămâne un partener loial și de nădejde al NATO. Pentru că, e în regulă, în momentul de față Erdogan a avut celebra declarație „Trebuie să privim la regiune prin implicarea Turciei, Rusiei și Iranului“. Foarte bine, dar Turcia este o țară extrem de dependentă, în dezvoltarea ei – și e o țară de 80 de milioane de locuitori –, de investițiile occidentale. Turcia nu s-a dezvoltat cu investițiile Federației Ruse sau ale Iranului, ci cu investiții occidentale, fiind o piață foarte mare. Este adevărat, în momentul de față situaţia este neconvenabilă (n-aș spune criză), un oarecare impas al relațiilor Turcia-Occident. Erdogan a fugit unde putea să-și găsească niște parteneri care să nu-l critice. Sigur că era mult mai greu să discute cu Statele Unite legat de contralovitura de stat pe care el însuși o dă acum în Turcia, era foarte dificil să discute cu Uniunea Europeană despre relații când el dă o contralovitură de stat în propria lui țară, ca președinte ales, și atunci a preferat niște aliați sezonieri care să nu-l mai certe de dimineață până seara legat de drepturile omului, justiţie, arestări de ziarişti etc.

Citiţi partea a doua a interviului în ziarul de mâine:

Traian Băsescu: „O bună relaţie Turcia-Rusia nouă ne convine. Cum, de altfel, convine şi NATO şi UE“

Scris de **Admin** Mar Aug 02, 2016 3:34 am

http://www.romanialibera.ro/opinii/interviuri/interviu-traian-basescu--turcia-nu-are-cum-sa-devina-un-dusman-al-occidentului--ii--424427

Președinte al României timp de 10 ani, Traian Băsescu explică relaţiile complicate dintre ţările de la Marea Neagră, după recentele evenimente din Turcia lui Erdogan.

Vă prezentăm partea a doua a interviului cu Traian Băsescu. Prima parte a discuției o puteți citi aici: Traian Băsescu: Erdogan preferă aliaţi care să nu-l critice.

La un moment dat, Erdogan va trebui să ia niște decizii referitoare și la NATO, și la relația cu UE și SUA.

Traian Băsescu: Sunt convins că după ce trece momentul acesta de emoție, pentru că încă suntem într-un moment de emoție în urma unei tentative de lovitură de stat, Erdogan va avea inteligența să echilibreze lucrurile din nou. Până la urmă, să știți că o bună relație Turcia-Federația Rusă nouă ne convine (cum, de altfel, convine și NATO și UE) pentru că, în interiorul unei bune relații Turcia-Rusia, niciodată Turcia nu va deveni un dușman al nostru.

De ce sunteți așa de sigur, pe ce vă bazați?

T.B.: În primul rând, pe interesele Turciei. Turcia nu are cum să devină un dușman al Occidentului. Sunt convins de asta, cel puţin atât timp cât Erdogan nu va împinge reislamizarea Turciei până la a nega toată moștenirea lui Kemal Atatürk.

Dar România nu este Franța sau Germania.

T.B.: Da, dar știu foarte bine că turcii sunt mult mai legați de noi decât de Franța. Poate că în tot răul este și puțin bine, este o analiză pe care am făcut-o: o dezghețare a relației Turcia-Federația Rusă, care s-a produs deja și va fi întâlnirea de la Sankt Petersburg din august, între Erdogan și Putin, cu certitudine se va răsfrânge și într-o oarecare relaxare, probabil, a tensiunilor de la Marea Neagră. Pentru că este firesc să se întâmple așa. Ceea ce nu înseamnă că Rusia va deveni miel. Oricum, cred că este de reţinut și faptul că în 2011, cu ocazia vizitei pe care am făcut-o la Ankara, s-a semnat parteneriatul strategic România–Turcia, element politic important în relaţia bilaterală.

I-ați cunoscut și pe Recep Tayyip Erdogan, și pe Abdullah Gül. Considerați că Gül este un islamist mai moderat, deși ambii sunt fondatori ai AKP, partid islamist?

T.B.: Aici ați atins partea sensibilă. Gül era mai tăcut, nu pot să spun dacă era mai moderat sau nu. Nu era atât de ostentativ în susținerea unui proces de reislamizare a Turciei. Este clar că Erdogan și-a asumat mult mai mult, din acest punct de vedere, și acest lucru s-a văzut și în manifestările vizavi de Egipt, dacă vă aduceți aminte, Turcia a susținut „Frații Musulmani” care, prin alegeri, trecuseră la islamizarea Egiptului. O țară care, sub președintele Mubarak, a rămas o țară laică. Aici este clar că Erdogan va împinge lucrurile către islamizare, dar totul este unde se va opri, pentru că o Turcie islamizată, contrar la ceea ce v-am spus mai înainte, nu poate rămâne un prieten al Occidentului. Acesta ar fi riscul, dar eu cred că Erdogan nu va împinge țara dincolo de niște limite, din punct de vedere al reislamizării. Nu poți să duci o politică profundă de reislamizare și să stai în spate cu portretul părintelui Republicii Turce, Kemal Atatürk. Iar partidul lui Erdogan nu s-a dezis nicidecum de principiile lăsate de Atatürk.

Poate nu formal, dar acțiunile lor arată contrariul.

T.B.: Aici este o chestiune care va mai trebui și discutată. Turcia a fost forțată să renunțe la acel precept lăsat de Atatürk precum că Armata este garantul laicității statului. Noi, Occidentul, am presat să se modifice legislația, Armata să fie condusă de civili, să nu mai fie jandarmul establishment-
ului politic și așa mai departe. Sunt lucruri care trebuie privite echilibrat. Nu putem să spunem unui popor musulman: “Uită de Islam, chiar dacă eu ți-am cerut să renunți la instrumentul de garantare a laicității statului, care a fost Armata”.

Spuneți, practic, că Occidentul a ajutat ascensiunea islamistă a lui Erdogan, ca efect secundar?

T.B.: Nu aș spune că a ajutat-o cu bună știință, dar a dovedit, din nou, incapacitatea de a înțelege popoarele musulmane și faptul că acestor popoare nu poţi să le aplici șablonul societăţilor occidentale din ţările creștine.

Credeți că Erdogan e sincer în această tentativă de islamizare sau face, mai degrabă, un joc politic pentru putere?

T.B.: Nu, crede, crede, nu e un joc pentru putere, ci crede. El a câștigat fără să promită o islamizare profundă a Turciei, iar eu și acum încă mai cred că este suficient de inteligent să nu ducă islamizarea până la capăt, adică să ne trezim cu abordări de tip “Frații Musulmani” pe tot teritoriul Turciei. Sper că se va opri la o zonă în care lucrurile nu scapă de sub control, pentru că o Turcie islamizată, așa cum vă spuneam, nu poate rămâne prietenul Occidentului. Și, atenție, islamizarea în Turcia generează același fenomen în diaspora turcă, fie că e în Germania - și acolo-s aproape patru milioane de turci -, fie că e în Franța, fie că e în Marea Britanie, fie că e oriunde în altă parte.

Cum considerați acțiunile post-puci ale lui Erdogan?

T.B.: Mult prea dure. Este o contralovitură de stat dată, de data asta, chiar de șeful statului. A găsit prilejul să se răfuiască și cu Armata, și cu Justiția, și cu Educația, și cu presa. A închis mii de școli deja, 15 universități, interdicții pentru profesorii universitari să iasă din țară, a arestat 100 de ziariști incomozi.

Jurnaliști arestați, judecători, polițiști.

T.B.: Deci, el însuși - și asta nu-i va ierta istoria, chiar istoria Turciei, că profitând de o lovitură de stat eșuată a dat o contralovitură de stat - nu este în regulă. De asta și apelurile europene la calm și reducerea agresivității. Sigur, când e vorba de o lovitură de stat, trebuie luate și măsuri împotriva celor care au vrut să îndepărteze de la putere un președinte ales, legitim. Nu poți sta și să spui că nu s-a întâmplat nimic, dar focusează-te pe cei care au organizat lovitura de stat, și nu pe toate sistemele pe care crezi tu că ar trebui să le aduci la ascultare. Pe mine cel mai mult mă revoltă ce a făcut cu jurnaliștii, cu școlile, cu universitățile, cu judecătorii, pe care i-a scos din magistratură pur și simplu. Sigur, Armata trebuia să plătească pentru că ea a organizat lovitura de stat, dar ce ai cu soldații? Soldații aceia care au fost trimiși să blocheze podurile peste Bosfor habar n-au avut că ei sunt parte a unei lovituri de stat și asta rezultă chiar din declarațiile lor. Ei au fost trimiși acolo să închidă traficul, s-au dus și l-au închis. Cum și cei din trupele speciale care s-au dus la reședința în care fusese Erdogan au fost informați că trebuie să captureze un terorist. Trebuie discernământ. Și nu poți, ca șef de stat, după o lovitură de stat eșuată, să dai o contralovitură de stat.

Ați acordat doar două interviuri în presa turcă, unul în 2005 și al doilea în 2006, ambele pentru ziarul “Zaman”, deținut de Fethullah Gülen, aliat politic, pe atunci, al lui Erdogan. A existat un motiv anume sau, după, vreo reacție a lui Erdogan?

T.B.: Nu, nu a existat nici o reacție, habar n-am avut că era deținut ziarul de acest Gülen, pur și simplu știam că-i cel mai mare ziar din Turcia și, la recomandarea Biroului de presă, am acordat interviurile. Nu a existat nici o conspirație.

Cât timp ați fost președinte, Turcia v-a cerut ceva anume în legătură cu școlile “güleniste” din România?

T.B.: Nu, nu, niciodată. Însă, din punct de vedere al politicii, noi am fost foarte deschiși în a lăsa să funcționeze pe teritoriul României școli de limbă turcă. De ce? Turcia este aproape de noi, e un popor de 80 de milioane, avem o minoritate turco-tătară extrem de bine integrată în România și nimeni nu s-a gândit la nici un fel de restricții. Chestiuni discutabile sunt legate de moschei, dar îmi aduc aminte un incident: comunitatea turcă din București nu mai avea loc în cimitir și la ei este această problemă că, dacă moare în cursul zilei, până la apusul soarelui, musulmanul trebuie înmormântat, băgat în pământ. Şi era o situație jenantă în care trebuia să fugă cu mortul la Constanța să-l înmormânteze. Această problemă, alături de moschee, mi-a fost ridicată și de Erdogan, și de Gül, și am declanșat procedurile de achiziționare a unui teren în Domnești, pentru cimitir. Erau declanșate din perioada când eram primar, nu s-a rezolvat, și mi-a fost ridicată și în întâlnirile bilaterale și mi s-a părut firesc să fie rezolvată. Întotdeauna au vorbit despre școli, despre învățământ, despre susținerea pentru învățământul în limba turcă, am fost foarte pozitiv, mai ales că veneam din Dobrogea, unde am trăit foarte bine cu tătari și cu turci și tătari.

Ați avut vreodată semnale de la servicii sau din alte surse că în aceste instituții de învățământ s-ar încălca legea sau s-ar propovădui islamismul?

T.B.: Nu și nici nu cred că se face.

Ce credeți că ar trebui să facă statul român dacă Turcia ar solicita oficial închiderea școlilor “güleniste”?

T.B.: Nu va trebui să închidă școlile, am văzut și declarațiile administratorilor acestor școli, am văzut și declarația oficială a Ministerului Educației, sunt școli care respectă toate regulile impuse de legislația română, deci trebuie lăsate. Noi trebuie să ne ferim a dezvolta infrastructură religioasă pentru musulmanii care vin în România în ultimul timp.

Lămuriți povestea cu moscheea care ar urma să se ridice la București: vă mențineți părerea că poate crește riscul de terorism? De fapt, ce rol ați jucat dumneavoastră în toată povestea?

T.B.: Trebuie să fim foarte corecți: tot timpul am spus da, cu condiția ca și României să i se acorde un teren la Istanbul pe care să construiască un lăcaș ortodox de cult echivalent. Întotdeauna noi am fi fost pregătiți - sigur, niciodată nu s-a discutat de o mare moschee, ci despre o moschee, iar noi vorbeam de o biserică la Istanbul.

Și când a devenit moscheea o mare moschee?

T.B.: Când s-a dus Victor Ponta, că tot timpul discuția a fost despre o moschee la București contra o biserică ortodoxă la Istanbul. De ce mi s-a părut mie extrem de important? Pentru că, într-o perioadă a mandatului meu, patriarhul ortodox de la Constantinopole era extrem de izolat de autoritățile turce și am simțit nevoia să fiu extrem de tranșant legat de acordarea unui teren pentru o moschee la București contra unui teren pentru o biserică ortodoxă la Istanbul.

Care a fost răspunsul părții turce?

T.B.: Au spus da, dar niciodată nu au pus terenul la dispoziție, ceea ce a însemnat că niciodată noi n-aveam obligația să dăm terenul pentru construcția unei moschei.

Așadar, în toate întâlnirile cu președintele Gül și cu premierul Erdogan, discuția revenea, dar Turcia niciodată nu găsea teren la Istanbul.

T.B.: Numai cu Erdogan aveam discuția asta despre moschee, Gül n-a ridicat problema asta niciodată, ci problema cimitirului. Dar în discuțiile cu Erdogan, tot timpul subiectul moscheii revenea și tot timpul răspunsul era “Da, dați-ne teren în Istanbul”. Mai ales că știu că o dată îi argumentam “Păi, ai fost primarul Istanbulului, trebuie să știi unde este un teren pe care să se poată construi o biserică ortodoxă”. Recunosc, recunosc că-mi dădeam seama că nu-i convenea, dar trebuia să fie făcută contraponderea.

Se juca diplomatic, deci.

T.B.: Da, adică nimeni nu refuza pe nimeni, dar nici nu făcea cineva ceva.

Totuși, Victor Ponta a găsit o soluție. Considerați că partea turcă și-a ținut promisiunea?

T.B.: Nu, nu și-a ținut-o.

Totuși, Turcia a oferit un teren pentru un cămin de pelerini și o capelă.

T.B.: Aici nu discutăm despre capelă, discutăm despre simbolistica fundamentală a celor două culte. Gândiți-vă cât de important ar fi pentru România să aibă o biserică ortodoxă sub patronajul Bisericii Ortodoxe Române în Istanbulul în care Brâncoveanu a fost tras între două cămile pentru că nu s-a lepădat de credința lui. Sau să ai o biserică ortodoxă românească nu foarte departe de Sfânta Sofia sau Biserica Albastră. E o anume simbolistică, deci aici nu discutăm de capacități de cazare, facem și noi de un hotel, un loc de pelerinaj, nu, discutăm de simbolistică la nivel de state.

Victor Ponta nu a avut o problemă.

T.B.: Probabil i-a scăpat acest aspect. I-au scăpat simbolistica și profunzimea analizei. Trebuie să fiu foarte deschis: nu mi-a plăcut nici poziția Bisericii Ortodoxe, care a spus “ei, să ne dea un loc de pelerinaj, punem și noi de un hotel la Istanbul”. Aici discutăm de o simbolistică extrem de importantă.

Se va face moscheea la București, considerați în continuare că prezintă un risc?

T.B.: Da! Și nu trebuie să se facă. Ăsta-i punctul meu de vedere.

Conform unor cablograme trimise de la Ambasada SUA de la București la Washington, publicate de WikiLeaks, ambasadorul turc din 2006 îi spunea celui american că are informații că în comunitățile turcești din România sunt infiltrați extremiști. Ați primit informații asemănătoare de la servicii?

T.B.: Categoric, discuții am avut cu serviciile secrete tot timpul despre riscurile legate de lăcașele de cult musulmane și vă asigur că acest proces este în deplin control al statului român. Nu s-or fi ocupat ei de ANRP, dar de evoluțiile teroriste sigur se ocupă. După cum vedeți, apar din când în când expulzări. Ei, asta înseamnă, că lucrurile sunt sub control.

Situația, chiar și controlată, poate exploda la un moment dat?

T.B.: Categoric da. Și eu vă spun că statele pot să controleze rețele, dar lupi singuratici care iau în spate un rucsăcel cu trotil să-l detoneze într-un loc aglomerat este foarte greu să fie controlați.

Ați avut vreo informare de la servicii că este posibil așa ceva în România?

T.B.: Nu. Nu.

Considerați că a crescut acest risc?

T.B.: Da, da. Există riscul ca atunci când vor constata că măsurile sunt tot mai severe în țări ca Franța, Germania, Marea Britanie, Spania, să-și spună că e bine să lovească și în România. De aceea eu sunt un adept al unei prudențe crescute în declarațiile oficiale că nu există risc terorist în România. Eu zic că există.

Credeți că aceste tipuri de atentate sunt mai posibile din partea unor cetățeni deja aflați în România sau din partea unora care să vină acum în România?

T.B.: Greu de spus. Dacă plecăm de la premisa că, într-adevăr, SRI controlează procesele antiteroriste de pe teritoriul României, ar trebui să nu se întâmple cu un cetățean român. Și eu cred că SRI controlează acest fenomen. Riscurile mi se pare că vin, mai degrabă, de la nou-veniți, neintegrați încă.

Cum credeți că s-a închegat o relație atât de strânsă între Ponta și Erdogan?

T.B.: Nu știu, nu am explicații, dar există acest tip de chimie. Spre exemplu, cred că eu am o astfel de relație cu George W. Bush. E o chimie care, odată declanșată, nu se mai oprește. Și acum primesc felicitări de la fostul președinte Bush, semnate alături de soție, scrise de mână, dacă ar fi distanța ca în Turcia probabil ne-am mai și vizita. Nu consider că e ceva ce nu se face. Și uitați-vă la ei, că amândoi au porniri de astea. Cred că temperamental seamănă.

Credeți că Victor Ponta are vreun avantaj din această prietenie?

T.B.: Nu, nu cred. E o chimie personală.

Credeți că deciziile lui Victor Ponta referitoare la relația turco-română au produs deservicii României?

T.B.: Nu cred că au produs deservicii majore, cred că trebuie să gestionăm aici problema moscheii și să nu o facem până la urmă. În rest, o bună relație între doi politicieni de top din două țări n-are cum să prejudicieze.

Înființarea, de către Ponta, a ONG-ului “Black Sea Regional Projects 2020” credeți că urmărește un scop strategic, politic, comercial, sau e doar un vehicul prin care Ponta să rămână în viața publică?

T.B.: Un vehicul care să-i garanteze rămânerea în viața publică. Pentru că la o asemenea fundație poți să inviți specialiști pe teme de securitate, pe teme economice la Marea Neagră, există o bancă a Mării Negre care poate fi utilizată, există Forumul Mării Negre care poate fi un partener, deci cred că și-a creat un vehicul. Victor Ponta este departe de a fi un specialist în Marea Neagră.

Care este planul parlamentar de toamnă al PMP după fuziunea cu UNPR?

T.B.: Obiectivul nostru este să avem grup parlamentar. Nu știu dacă vom reuși sau nu, pentru că fuziunea s-a produs, dar vom vedea câți dintre parlamentarii UNPR rămân după ce începe sesiunea de toamnă.

Aveți îngrijorări?

T.B.: Nu am îngrijorări, dar nici nu-mi fac iluzii majore. Însă obiectivul ar fi să avem grup parlamentar pentru un motiv simplu: am avea reprezentare în toate secțiile de votare din țară, ceea ce ar preveni foarte multe voturi anulate în timpul numărării cu a doua ștampilă. Nu ne punem problema că s-ar mai putea face politici legislative deosebite până la începerea campaniei electorale.

Deci nu credeți că ați putea juca pentru a determina o majoritate parlamentară sau alta.

T.B.: Dar nici nu avem această intenție politică, să fim balamaua care să decidă.

Vă laudă în ultima vreme Călin Popescu Tăriceanu, vă consideră un politician redutabil; până acum vă critica foarte des. Asta i-a făcut pe unii să afirme că noua guvernare va fi PSD - ALDE - PMP.

T.B.: Nu. Nu avem acest obiectiv și nici nu am aroganța să spun că noi vom decide guvernările și așa mai departe. Deocamdată, să vedem scorul pe care-l facem în alegeri și ce vă pot garanta este că decizia politică pe care o vom lua va fi una care să răspundă nevoilor politice ale momentului de după alegeri.

Este o formulare măiastră!

T.B.: Păi, nu spunea Tăriceanu că-s unul din cei mai buni politicieni? Lucru pe care-l recunosc. (râde – n.r.)

Ok, dar, în cazul în care veți putea decide guvernarea, excludeți o colaborare cu PSD?

T.B.: Deci v-am dat răspunsul. (râde – n.r.)

Sunteți primul președinte al României trimis în judecată post-mandat. Cum vă raportați la această situație?

T.B.: Mă raportez în primul rând la motivul pentru care s-a făcut: o dispută între doi politicieni a ajuns s-o tranșeze Parchetul General. Probabil că, terminând și dosarul Revoluției, și dosarul mineriadei din 13-15 iunie, Parchetul General n-a mai avut alte priorități decât să arbitreze disputele politice între politicieni. Și totuși, din câte știu, dosarul încă nu a fost trimis la instanţă. Vom vedea. Oricum, sunt pregătit să fac faţă hărţuirii prin parchete.

Îmi spuneți, deci, că acesta nu trebuia să fie un dosar penal.

T.B.: Da, asta cred eu, cred că este o exagerare, dar bucuroși le-om duce toate, de e pace, de-i război.

V-am văzut cu toții la Cotroceni, vorbindu-le unor proaspeți magistrați și spunându-le că, dacă vă vor avea vreodată în față, să-și facă treaba.

T.B.: Asta spun și eu, dar am spus eu ce să facă magistrații? Vor judeca.

Considerați că acest dosar e un eșec al mandatelor dumneavoastră, în care ați sprijinit Justiția, sau considerați că Justiția e, pur și simplu, independentă?

T.B.: Nu, aici nu-mi poate spune nimeni că acesta nu este un dosar politic. Deci vreau să luăm așa: sunt reclamat de un om politic că i-am spus ceva soțului, om politic care țipa și el pe stadioane “Băsescu la pușcărie!” și incita la astfel de ameninţări, om politic care spune “fiica președintelui a făcut un contract ilegal”, lucru care s-a dovedit a fi o minciună; iar eu, reacționând, vorbind despre soțul respectivei doamne, mă aleg cu un proces și cu un procuror care stabilește că e grav, a fost o amenințare. Asta-i viața! Și în spatele acestei reclamații se așază vreo cincizeci de parlamentari PSD, care semnează toți cât de speriată era doamna senator. La fel am și cu casa din Mihăileanu: nu este o anchetă pornită din realitățile publice ci, Dumnezeu să-l ierte, domnu’ senator Iorgovan, împreună cu doisprezece senatori PSD au făcut o plângere la parchet. Ok, hai, lămuriți-o odată, închideți-l, trimiteți-l în instanță. A fost închis, au vrut să-l redeschidă procuroarea Sutiman și cu Nițu, foarte bine, dar dați-i un rezultat. Dincolo, achiziția terenului din Băneasa: n-a fost o plângere, n-a fost o supărare, dar domnul Ciuvică a considerat că trebuie să facă o plângere. S-a închis dosarul, s-a constatat că nu există fapta, a fost redeschis. Foarte bine!

Daniel Moldoveanu, fostul șef al Comunității Naționale de Informații în mandatul dumneavoastră, ar fi prins într-unul din dosarele ANRP.

T.B.: Lamentabil dacă a fost băgat într-adevăr într-o asemenea afacere, să răspundă în fața legii.

N-ar fi trebuit să știți, ca președinte?

T.B.: Da, dacă aș fi fost informat, cu certitudine aș fi reacționat.

N-ar fi trebuit să fi fost informat?

T.B.: Ar fi trebuit să știu. Mai ales că Moldoveanu era în legătură cu toate structurile de informații ale României.

Și atunci? Sabotaj?

T.B.: Nu cred. Să vedem dacă e așa, cum o fi. Sigur, cum sunt deranjat că nu am știut nimic despre povestea cu fratele meu și cu familia Bercea, cum sunt deranjat acum că nu am știut nimic despre faptul că un consilier de stat, șeful Comunității Naționale de Informații, era amestecat în afaceri cu ANRP, cum nu am știut până mi-a spus doamna Udrea, în vara anului 2010, că sunt probleme la ANRP și abia pe urmă au început a se mișca lucrurile, sunt destule lucruri care mă deranjează. Dar, pe de altă parte, mai găsești și scuze: până la urmă, cât să poată supraveghea un serviciu de informații?

Ziceți că, poate, serviciile nu au știut. Erau ocupați cu comunitatea musulmană din România.

T.B.: Cu comunitatea musulmană. (râde – n.r.) Deși la ANRP este nepermis, este nepermis, pentru că ai contraspionajul economic care trebuia să știe, aia era cea mai mare acțiune de reîmproprietărire. Să nu o supraveghezi e greu de crezut.

Știa și presa, dar poate serviciile nu citeau presa.

T.B.: Da! (râde – n.r.)

Interviu EXCLUSIV. Traian Băsescu: Erdogan preferă aliaţi care să nu-l critice

Interviu EXCLUSIV. Traian Băsescu: Erdogan preferă aliaţi care să nu-l critice

Interviu cu Traian Băsescu: Turcia nu are cum să devină un dușman al Occidentului (II)