Simptomele destructurarii morale ale unei natiuni. Decadenta agonizanta a Romaniei

Scris de **Admin** Dum Oct 01, 2017 7:00 am

Cand stii ca neamul tau se apropie periculos de un prag critic, dupa care urmaza in mod sigur disolutia?

https://arhivelesecuritatii.blogspot.ro/2017/09/simptomele-destructurarii-morale-ale.html

Simptomele destructurarii morale ale unei natiuni. Decadenta agonizanta a Romaniei 112

Cand cei saraci ii urasc si dispretuiesc pe bogati, intrucat stiu ca toata averea lor este bazata pe furt si inselaciune, dar in cel mai intim ungher al inimii lor ii admira, invidiaza si ar accepta pe loc sa faca un transfer de biografie si destin.
Cand dialogul dintre semeni este saracit pana la epuizare de esenta, de formule de politete si bunavointa, iar ochii emana raceala unui peste mort, cand frazele cursive si expresive devin doar monosilabe rostite agresiv.
Lumea nu mai priveste cerul, ci bombane acru, cu privirea in pamant, cand trece lipsita de orice simtire pe langa suferinta semenilor, e grabita si agresiva, egoista si compulsiva.
Cand masa critica a populatiei nu mai are repere spirituale, morale cand fidelitatea, onoare si patriotsmul devin motive de bascalie.
Cand in politica, ideologia este inlocuita cu flexibilitatea, cand dogma religioasa devine subiect de bancuri iar consecventa este ironizata ca fiind apanajul boului.
Atunci cand se constata moartea celui mai profund sentiment omenesc: rusinea, in fata lui Dumnezeu si a aproapelui nostru, cand sexualitatea si imbogatirea sunt mai presus de buna cuviinta.
Cand mostenirea inaintasilor este aruncata in derizoriu, cand valorile sunt batjocorite iar impostura, obedienta si incompetenta devin calitatile indispensabile ale functionarilor publici.
Cand nu mai exista nici un respect pentru Natura si pentru toate fiintele lasate de Dumnezeu pe Pamant.
Cand preotii nu mai au har, religia nu ii mai invata pe copii reperele morale, iar Biserica devine o corporatie ca ori care alta.
Cand creierele cele mai luminate ale natiunii aleg exilul, pribegia, iar talharii si criminalii intra in partidele politice care ajung pana la urma la guvernare.
Atunci cand banul e mai important decat rudenia, prietenia, apartenenta la Adevarul Spiritual, cand oamenii isi vand trupurile si constiintele si isi tradeaza visele.
Cand majoritatea covarsitoare viseaza la imbogatire rapida, fara munca, fara pricepere si fara etica si mai ales cand conducatorii natiunii privesc tara doar ca pe o vaca buna de muls.
Cand faradelegea este iertata in instante, iar corectitudinea este taxata drept prostie.
Educatia, cultura, sanatatea natiunii au ajuns pe ultimul loc al preocuparii generale.
Cand familia, care este celula oricarei societati este corupta si atacata chiar in esenta ei.
Cand manipularea, desinformarea, minciuna ordinara inlocuiesc dreptul fundamental al omului la informare corecta.
Atunci cand pe oameni nu-i mai sensibilizeaza sau socheaza nimic, cand speranta este inlocuita doar de satisfacerea imediata a interesului propriu, cand solidarizarea si prietenia sunt doar de vanzare.

Simptomele destructurarii morale ale unei natiuni. Decadenta agonizanta a Romaniei 1

Si acum sa trecem de la general la particular, privind onest in oglinda sufletului romanesc. Iata un fragment de text tulburator, semnat de Alin Fumrescu, un roman care a plecat în SUA în urmă cu 15 ani, şi-a luat doctoratul acolo. Acum este profesor la Universitatea din Houston şi are lucrări publicate în cele mai importante jurnale de specialitate.:

"Vei resimţi cu o acuitate dureroasă dezagregarea, disoluţia, absenţa oricărei strategii a poporului roman, pentru poporul român. Cine sîntem? Cine vrem să fim? Dacă îţi pui asemenea întrebări, dacă te interesează ce cerem noi de la noi înşine ca neam şi ca stat, unde anume avem de gînd să ne poziţionăm în matricea naţiunilor, din punct de vedere cultural, politic, economic, social unde ne vedem peste zece ani şi ce întreprindem, concret, pentru asta, mă îndoiesc că vei afla în ţară un răspuns.

Oamenii nu mai cred, nu mai speră, nu îi mai motivează nimic decît interesul propriu, chinurile şi frustrarea acumulată, dar zac inerţi civic, vociferînd inutil în faţa televizorului sau pur şi simplu epuizaţi, preferînd să se lase conduşi. Direct în stîlp sau în şanţ sau in cea mai mare prapastie abisala. Pare că nu-i mai şochează nimic, nu-i mai oripilează nimic, nimic nu li se mai pare strigător la cer.

Patria e enclavizată. Căci da, singurele care mai trăiesc, care mai respiră cît de cît normal, care mai ţintesc către ceva, care nu au fost carbonizate încă în acest război civil mocnit, dar generalizat sînt cîteva discrete enclave de dreaptă judecată, de deschidere, de iniţiativă, de profesionalism, de activitate creatoare, de revoltă şi construcţie, de demnitate, de mărturisire, de creştinism autentic, de delicateţe revigorantă, de dăruire şi bunătate, de gîndire pe termen lung, de convingere în nişte valori perene, clare şi nenegociabile.

În faţa acestor oameni, care se încăpăţînează să dea ce au mai bun din ei în aceste condiţii (pe care tu abia reuşeşti să le suporţi în trecere), îţi vei pleca fruntea şi te vei simţi inferior. Unii zic că enclavele sînt majoritare şi probabil că e adevărat. Dar nemaiputînd comunica între ele, neputîndu-se uni şi acţiona în front comun, sînt, practic, anihilate de mocirla sociala a imoralitatii. Urletul ubicuu al imposturii îi ascunde, vrînd să îi facă muţi şi invizibili. Caută să le discrediteze eforturile, îi bruiază şi descurajează sistematic, ca într-un plan perfid menit să convingă că verticalitatea aici e imposibilitate şi povară. Uneori reuşeşte. Enclavele bine-crescute îşi acceptă marginalitatea, efectuînd mişcări retractile către forul interior al propriei fiinţe, refugiindu-se în anonimat ca să se salveze măcar pe sine. Înţelepciunea lor proaspătă, răbdarea lor purificatoare se transmite ca alchimia numai pe filiere de iniţiaţi, iar copiii lor vor suferi precum ciudaţii şi inadaptaţii societăţii."

Acestea fiind spuse si intelese, cand ai de gand romane sa te trezesti din somnul cel de moarte?