O POVESTE ADEVĂRATĂ... UNA PE CARE NU ȘTIE S-O SCRIE DECÎT VIAȚA

Scris de **Admin** Mier Ian 24, 2018 1:02 pm

O POVESTE ADEVĂRATĂ... UNA PE CARE NU ȘTIE S-O SCRIE DECÎT VIAȚA

POVESTEA PE CARE URMEAZA A O CITI... E UNA CU UN GUST DE GUTUIE AMARĂ! ȘI, LA FEL DE SINCER NU AM CHEF SĂ SPUN CĂ AR ”FI PUTUT FI UNA UMORISTICĂ”... NU, IAR ASTA PENTRU CĂ ESTE VORBA DE NOI, AȘTIA MULȚI. DAR ATÎT DE TĂCUȚI... E POVESTEA NOASTRĂ, A TUTUROR...

Vremea de afară pe căt de ”patriarhală”, pe atăt de îmbietoare este de povești...încă (ne) spuse, implicit (ne) scrise!

”Era iarnӑ şi fiarele nopţii, încremenite. Aerul înghiţise moartea pentru a face reverență unei vieţi. Nu putea sӑ adoarmӑ. Afară este un fel de du-te ...sau mai degrabă vino, fără de vreo stație între ele!Cu ochiul liber deja se pot zări cum se străng și pășesc prin ninsoare, de parcă drumul spre porțile RAIULUI e musai să fie străbătut pe o astfel de vreme, mulțimi de oameni de zăpadă... În biroul său, de ministru al unei așa zise Educații, cu pretenții NATIONALE stătea și încerca a-și răspunde la întrebarea...

O POVESTE ADEVĂRATĂ... UNA PE CARE NU ȘTIE S-O SCRIE DECÎT VIAȚA ANTENA%2B3

Cine suntem noi?, taman el.(încă) Ministrul. ... Iar primul răspuns, la fel ca un gest reflex, dobăndit din născare fu: Suntem oameni drăguți, frumoși, stilați și zâmbitori. Avem posibilitatea să ne răsfățăm, să obţinem tot ce dorim, nu ducem lipsă de nimic spre deosebire de celelalte generații din trecut. Dar, pe lângă toate acestea nu vedem esențialul, nu știm să ne bucurăm, să fim fericiți.

Dar, își aduse brusc aminte de ceea ce îi spuse, pe cănd era la liceu profesorul său de limba română, tatăl unui celebru ziarist de după anul1990... se numea TEODORESCU... VASILE TEODORESCU... ”Voi sunteți generația care mereu e pe fugă. Ne grăbim mereu, fugim undeva nici nu știm unde. Dorim multe, dar nu ne forţăm să obţinem nimic. Credem că merităm totul și nu e obligatoriu să oferim. Ne plac aventurile și nebuniile, dar nu știm limitele, exagerăm și devenim niște suflete goale. Suntem convinși că avem tot dreptul să ne folosim de oameni și să nu le mulțumim pentru zilele în care au fost alături.

Aruncăm mâncarea, dar nu ne gândim la cei care ar da orice pentru o bucată de pâine.

Chiulim de la ore, pentru că nu dorim să ne forțăm creierul, dar sunt o mulțime de copii care vor să învețe. Cheltuim apă în zadar, dar în timpul ăsta sunt o mulțime de oameni care mor de sete. Nu ne vizităm mama, îi răspundem urât și nu realizăm faptul că este cineva care ar face orice ca să aibă o mamă. Ne certăm, jignim și nici nu regretăm, nu ne cerem iertare pentru comportamentul nostru.

O POVESTE ADEVĂRATĂ... UNA PE CARE NU ȘTIE S-O SCRIE DECÎT VIAȚA PARLAMENTARI

Cine suntem noi?

Suntem generația care nu știe să prețuiască ceea ce are: de la omul de alături până la apa caldă din baie. Avem oameni care ne iubesc, dar suntem atât de naivi și creduli încât ne lăsăm seduși de niște cuvinte spuse într-un club sau scrise pe o rețea de socializare. Nu știm să prețuim frumosul și grija celor care ne iubesc. Credem că avem tot timpul din lume, dar nu știm ce va fi mâine cu noi, cu cei care au nevoie de atenția noastră. Privim sexul ca o plăcere carnală și tratăm pe unii doar ca niște corpuri, nimic mai mult... ” Iar toate acestea îi fuseseră spuse în secolul trecut, undeva pe la mijlocul deceniului 80....

O POVESTE ADEVĂRATĂ... UNA PE CARE NU ȘTIE S-O SCRIE DECÎT VIAȚA VIORICA

Sună telefonul și se trezi. Avea în făță un cotidian ... cu ”remaierea”... guvernului! Nu REMANIERE, stați liniștiți... La EDUCAȚIE același ”dezastru”... Liviu Pop, cu al său ”Inventar de gafe care îl trimit pe ministrul Liviu Pop direct în Istorie. De la „genunche” la greşelile se pot corecta, erorile nu”... Ori, dacă preferați o altă ”minune”: ”Ziua şi gafa lui Liviu Pop. Profesor de Matematică la bază, ministrul a arătat că stă prost şi la capitolul Aritmetică”....

O POVESTE ADEVĂRATĂ... UNA PE CARE NU ȘTIE S-O SCRIE DECÎT VIAȚA Ce%2Bvrei%2Bsa%2Bte%2Bfaci

[size=32]Mai avem, oare nevoie de o morală?[/size]

Aceștia suntem noi. Noi, generația care a devenit oarbă la extraordinarul din jur și surdă la gândurile sincere.

Noi, cei egoiști și orgolioși. Sau, mai direct spus: O poveste adevӑratӑ, una pe care nu ştie s-o scrie decât viaţa...