Aceasta este trista noastră poveste, a societății române în ansamblu. Nu înțeleg de ce oare avem acest obicei să omagiem lichelele, dar valorile să le marginalizăm în viața publică?

Scris de **Admin** Mier Apr 25, 2018 11:35 pm

https://www.facebook.com/468508013320444/posts/856202611217647

Ieri a murit Dinu C. Giurescu, la vârsta de 91 de ani. Prietenii îl știau probabil drept ”Dinu”, alții i se adresau ”domnule academician Dinu Giurescu”, însă Securitatea îl înregistrase cu numele conspirativ ”Neculce”, ulterior schimbându-se în ”Darius”. Deși a admis că domnul Giurescu a furnizat numeroase materiale serviciilor secrete, CNSAS a conchis că, totuși, nu a fost colaborator al Securității.

De unde această plăcere morbidă de a elogia intelighenția turnătoare ieșită la pensie, de a le acorda premii, funcții și distincții acestor persoane? Lui Dinu Giurescu, care își dojenea colegii din Academia Română că nu au semnat Apelul naționalist din 2017, redactat special împotriva protestelor din Piața Victoriei și care cerea statului român să intervină cu forța.

Dinu Giurescu, care spunea că am ajuns o colonie a UE, că ni se distruge identitatea națională, ca țara este condusă de instituții de forță ca DNA, este acum plâns și ridicat în slăvi de foști președinți de stat, de canale de televiziuni și de numeroși alți purtători de mesaj. De ce promovăm încă, la aproape de 30 de ani de la revoluție, aceiași FSN-iști, foști comuniști și securiști, în loc să-i apreciem pe adevărații intelectuali de valoare, orientați spre viitor, spre apropierea de Europa.

Acum aproape trei săptămâni, pe 6 aprilie, a decedat Șerban Papacostea, membru și el al Academiei Române. Un mare istoric al românilor, o figură luminoasă în mijlocul negurii academice românești. Spre deosebire de Dinu Giurescu, Șerban Papacostea nu a colaborat și nu a fost omul Securității, a fost deportat într-un lagăr de muncă forțată la Canalul Dunăre-Marea Neagră, iar după Revoluție a condus cu dăruire, cu pricepere și cu modestie Institutul de Istorie "Nicolae Iorga" al Academiei Române. Nu a fost răsplătit cu funcții politice, nici averi și nici nu i s-au ținut momente de reculegere în Senat, pentru că nu a avut ”flexibilitatea” altor contemporani.

Cei ca Dinu Giurescu sau ca Iulian Vlad vor primi în continuare pensii indecente, funcții dezbrăcate de responsabilități și distincții absurde, iar la ”trecerea în neființă” vor fi deplânși ca mari patrioți, mari eroi. Cei ca Șerban Papacostea, se vor stinge într-o zi, după multe nedreptăți suferite în comunism și încercări de marginalizare academică a lor în anii de după, în ciuda unei vieți puse în serviciul cercetării românești, iar societatea română nici nu va ști, nici nu-i va păsa.

Aceasta este trista noastră poveste.