AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

Johannis – primar penal sau președinte penal?

In jos

Johannis – primar penal sau președinte penal? Empty Johannis – primar penal sau președinte penal?

Mesaj Scris de Admin Joi Feb 22, 2018 7:05 am

Scrisoare deschisă adresată președintelui României, Klaus Iohannis

                                            Domnule președinte,

Vă scriu în calitate de cetățean român și de cetățean european care își respectă obligațiile față de statul de drept, din dorința de a trăi în siguranță, într-o lume în care justiția este înfăptuită corect, în spiritul și în litera legii. Și, în consecință, solicit ca instituțiile statului de drept să își respecte cu aceeași strictețe obligațiile față de mine, ca și față de orice alt cetățean român.
Vă scriu acum, când sunteți în plin exercițiu al demnității de șef al statului român, despre acțiunile domnului Klaus Iohannis, în dublă calitate de Primar al Municipiului Sibiu și de Președinte al Forumului Democrat al Germanilor din România, pe care sper să le vedeți într-o altă lumină de la înălțimea funcției de Președinte al României. Al cărui rol fundamental este de a apăra interesele statului și ale cetățenilor români mai presus de orice. Prin mecanismele fundamentale ale democrației, garantând independența justiției, așa cum ați declarat și susținut în repetate rânduri.
Vă scriu pentru a vă informa că mecanismele statului de drept au fost grav alterate când FDGR, cu președinte Klaus Iohannis, a dat în judecată Primăria Municipiului Sibiu, reprezentată de primarul Klaus Iohannis, cu scopul de a solicita calitatea de „succesor al titlului de Grup Etnic German” a FDGR și, ulterior, restituirea patrimoniului acestei organizații dizolvate pentru caracterul său prohitlerist, la solicitarea expresă a Puterilor Aliate, prin tratatele de pace la care România este parte.
În același timp, doresc să menționez că afirmația de mai sus nu este doar opinia mea personală, ci o concluzie impecabil argumentată în termenii dreptului public, de specialiști internaționali cu o excelentă reputație în acest domeniu de expertiză.
Aceeași concluzie este împărtășită de Ministerul Public, pe care dumneavoastră îl apărați și susțineți acum, acordându-i girul de încredere al instituției prezidențiale, care a atacat în 2010 decizia prin care instanța a acordat FDGR calitatea de succesor în toate drepturile al GEG, argumentând că (citez) „instituțiile statului pârâte în cauză (Municipiul Sibiu și Consiliul  Local al Municipiului Sibiu) au fost apărate cu rea-credință în cursul judecării cauzei, fiind reprezentate de aceeași persoană, Klaus Werner lohannis, Primarul Municipiului Sibiu, care are și calitatea de președinte al FDGR”.
Mai mult decât atât, Ministerul Public a constatat că statul român, pe care îl reprezentați acum la cel mai înalt nivel, nu a fost apărat în cursul judecării cauzei, când această sarcină îi revenea primarului Klaus Iohannis.
Și mai grav decât atât, Ministerul Public a arătat că sentința atacată este criticabilă și pentru faptul că a fost dată cu încălcarea Convenției de Armistițiu încheiată în 1944, între România pe de o parte și Puterile Aliate, cu ocazia încheierii războiului.
Prin această convenție, menționează chiar procurorii, Statul Român se obliga la art. 15 să dizolve imediat toate organizațiile pro-hitleriste de tip fascist aflate pe teritoriul românesc, GEG fiind desființat ca efect direct al Convenției.  Prin urmare, se arată în cererea de revizuire, „FDGS nu ar putea fi declarat continuatorul unei organizații pro-hitleriste de tip fascist, desființată în mod legal, fără a se încălca actele normative menționate mai sus și aflate și în prezent în vigoare”.
La acel moment, stimate domnule președinte al României, ați solicitat, în dubla calitate de reprezentant al statului român, ca primar al Sibiului, și de președinte al FDGR, respingerea cererii de revizuire înaintată de Parchet, invocând excepția tardivității și excepția inadmisibilității, respectiv respingerea acțiunii ca nefondată.
Instanța v-a dat satisfacție, închizând ochii la toate argumentele Parchetului. Care ar fi spulberat excepția tardivității în orice stat de drept din lume. Pentru că, într-un stat de drept în care justiția este independentă, instanța nu ar fi acceptat excepția tardivității într-o chestiune juridică ce ține de încălcarea tratatelor de pace (în vigoare) la care România este parte.
V-am comunicat toate aceste lucruri cu speranța că acum, din perspectiva de șef al statului român, veți avea o cu totul altă poziție în calitate de apărător al statului de drept decât din calitatea de reprezentant al statului ca primar al Sibiului sau din calitatea de reprezentant al FDGR. Și că veți găsi o soluție mult mai viabilă pentru a apăra în mod egal interesele cetățenilor români, indiferent de etnie, cu respectarea tratatelor de pace și a obligațiilor externe pe care România și le-a asumat prin acestea.
                                                                                                       Cu deosebit respect,
                                                                                                       Radu-Eugen Golban
Admin
Admin
Admin

Mesaje : 10860
Data de înscriere : 05/11/2012

https://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum