Arbitrul care s-a surprins în ofsaid : Lăzăroiu ,bizonul de la CCR

Realizez că majoritatea românilor nu sunt interesați de detaliile unui subiect atât de particular, plicticos și tehnic cum e situația unui judecător de la Curtea Constituțională. Mai ales zilele astea, când e vară și campionat mondial de fotbal. Pot presupune că majoritatea publicului a înregistrat vag că dl Lăzăroiu ar putea avea o problemă cu postul pe care-l ocupă, și cam atât. În aceste condiții, încerc să deslușesc episodul printr-o comparație de sezon. Știți cazul unui anume jucător care obține goluri din penalti pentru echipa sa speculând atacul mai mult sau mai puțin regulamentar al unui jucător advers? Ei bine, judecătorul nostru a executat același procedeu, dar complet pe dos. Dl Lăzăroiu a început prin a înscrie un gol deosebit de spectaculos în propria poartă: a semnat o decizie a Curții care i-a declarat neconstituțional propriul mandat. Ultierior, când a realizat ce-a făcut, a plonjat cu capul înainte în zona de penalitate, adică la Antena 3, și a început să se tăvălească acolo de unul singur, acuzând presiuni și fault.Sigur, nu e nici pe departe singurul caz(*) și singurul protagonist din echipa CCR care dă dovadă de suceală radicală și inexplicabilă. Curtea însăși, așa cum arătam articolul precedent, pare mai nou să funcționeze după un tipic marxist. Varianta Groucho, comicul, creditat cu o afirmație care ar trebui probabil înscripționată cu litere aurite pe frontispiciul instituției: „Acestea sunt principiile mele, și dacă nu vă plac atunci am altele”. Dl Dorneanu a impus anul trecut cenzura opiniilor minoritare, dacă ar fi avut ceva mai mult cap ar fi trebuit să cenzureze o bună parte din celelalte, cele majoritare. (Sau măcar să dea dovadă, și el, de obligația de rezervă și pe bancă și înafara ei; altfel spus, să nu mai rateze ocazii excelente să tacă.) Cum spuneam, nu vreau să intru în detalii ce țin de lege pe acest subiect. De spus doar că, în această privință, situația stă cam așa: mandatul dlui Lăzăroiu poate fi apărat cu un set de argumente cât se poate de temeinice, fiecare dintre ele invalidat categoric de decizii ale Curții Constituționale. Decizii luate chiar în componența actuală; decizii, inclusiv cea citată în primul paragraf, luate chiar de către dl Lăzăroiu și dl Dorneanu, sau fostul judecător constituțional Toader, că veni vorba. Da, Curtea n-ar trebui să extindă controlul de constituționalitate asupra altor dispoziții decât cele asupra cărora a fost sesizată, dar a tot făcut-o, de exemplu în decizia de mai sus. Da, Curtea ar trebui în general să se țină strict în limitele sesizării, doar că e lovită punctual de amnezie când vine vorba de asta. Da, dacă nu respectă limitele sesizării atunci ar putea cel puțin să nu pretindă caracter obligatoriu decât pentru considerentele care sprijină dispozitivul, decizia în sine, dar o majoritate compusă (și) din dnii Lăzăroiu și Dorneanu a explicat clar și răspicat că tot ce scriu, absolut tot se bucură de aceeași autoritate de lucru judecat și are caracter obligatoriu. Adică și considerentul ce a declarat înafara constituției prevederea legală la baza actului administrativ de numire a dlui Lăzăroiu în mandatul pe care-l exercită și acum. Dacă ăsta e argumentul dlui judecător și apărătorilor săi de ocazie, că la o adică decizii ale Curții Constituționale a României pot fi liniștit ignorate atunci când în mod evident își dau cu stângul în măreția dreptului, atunci s-o spună măcar pe față, nu s-o sucească și în privința asta. Nu păcălesc pe nimeni.Orișicât, până la urmă pe undeva nivelul legal și formal contează mai puțin. Până la urmă contează mai puțin dacă legea zice că dl Lăzăroiu trebuie să-și piardă mandatul și dacă există vreo cale sau vreo instituție care să-l poată obliga să facă asta. Contează în schimb că dl Lăzăroiu însuși, în capacitate oficială, a spus că trebuie să plece, iar acum refuză s-o facă cu scandal și perdele de fum. Contează că o majoritate care-l include a statuat că nimeni nu poate fi judecător constituțional mai mult de nouă ani, iar el este acolo din 2008. Contează pasajul acesta, referitor la situația unui judecător căruia i s-a înnoit mandatul:

Dl Toader se înșală, evident. Există o autoritate a statului român care are un istoric recent și absolut remarcabil în direcția asta. Există o instituție care demonstrează, între altele, o flagrantă și virulentă lipsă de respect față de numeroase decizii ale Curții Constituționale. Care nu se consideră obligată câtuși de puțin de ele, care le ignoră fără vreun obstacol sau opoziție, și fără ca decidenții de acolo să poată fi trași la răspundere în orice fel pentru lipsa de respect astfel demonstrată și pusă în practică.La cine mă refer? La Curtea Constituțională însăși, desigur.Nu aceeași instituție a decis, repetat, că sistemul tripartit de numire și revocare a conducerii parchetelor din legea 303/2004 este în deplin acord cu constituția, cu rolul și atribuțiile șefului statului și ale CSM, cu principiul separației și echilibrului puterilor în stat? Decizii făcute toate praf, întâi în februarie anul curent, și apoi în cea de ieri? Nu Curtea Constituțională, în fix aceeași componență, a decis în 2017, citând alte decizii precedente, că atribuția sa se referă exclusiv la conflictele născute direct din textul Constituției, nu dintr-o lege? Decizie de care aceiași judecători și-au bătut joc ieri, când au admis un conflict privind revocarea unui procuror șef, conflict care nu poate să provină de altundeva decât din lege? Nu a statuat într-o decizie din 2013 că „atribuţia Curţii Constituţionale de soluţionare a conflictelor juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice nu a fost concepută de legiuitorul constituant ca o a treia cale distinctă de examinare a constituţionalităţii actelor normative” ? Or, ce anume a făcut ieri altceva decât să dea o decizie de interpretare a art. 54 (4) din legea 303/2004, ca și cum ar fi admis o excepție de neconstituționalitate asupra lui? Nu cumva Curtea Constituțională a insistat în mai multe decizii decât îmi pot aminti că nu se poate transforma în legiuitor pozitiv, doar ca să impună (și) ieri o soluție legislativă particulară? În fine, că veni vorba, nu cumva foștii colegi i-au explicat într-o decizie de anul trecut chiar ministrului Toader că se înșală asupra consecințelor deciziei CCR 405/2016 la care acesta din urmă participase? Și exemple recente ar fi, destule.Să ne înțelegem, deciziile unei Curți Constituționale se pot schimba în timp, inclusiv în condițiile în care legea fundamentală rămâne aceeași. Vorbim de o evoluție, e normal, e benefic, se întâmplă în democrații autentice, și nu e deloc cazul nostru. Chiar deloc. Spun asta fără să mă refer exclusiv la decizia de ieri, unde avem, nu o evoluție, ci o restaurație. O spun fără să mă limitez la faptul că actuala Curte arată lipsă de respect față de decizii luate de aceiași judecători, și datând cu doar câteva luni în urmă. Sau că le întoarce cu 180 de grade, și ce până mai ieri era alb devine negru. Mă refer în principal la faptul că procedează astfel fără să aibă dorința sau capacitatea să producă un minim de argumentație. Majoritatea din jurul dlui Dorneanu nu vrea sau nu poate să explice de ce consideră că deciziile precedente ale Curții nu (mai) sunt temeinice. Cel mai adesea nu poate sau nu vrea nici măcar să înregistreze faptul, ca atare. Astfel, temeiul deciziilor de acest gen pare să fi fost enunțat succint de Codrin Ștefănescu, acel strălucit izvor de drept constituțional: „facem asta pentru că putem!” Or, dacă ăsta e modul în care se arată respect față de deciziile Curții, nu vreau să știu cum arată lipsa lui.Pe de altă parte e adevărat, chiar pot face asta, deciziile anterioare nu îi obligă în niciun fel. Dar… posiblitatea merge în ambele direcții temporale. Așa cum Curtea dlui Dorneanu întoarce acum jurisprudența constituțională, cu impunitate și cu imunitate, nu doar la orice argument, ci și la ridicol, pe viitor aceste decizii vor putea fi întoarse la loc, atunci când dl Dorneanu nu va mai reprezenta majoritatea acolo. Doi dintre membrii Curții care au votat decizia de ieri, judecătorii Lăzăroiu și Teodoroiu, își încheie mandatul anul viitor, de exemplu.