Pe cine aţi prefera, la o adică, dintre Iosif şi Adolf? (sau cum au ratat doi sirieni petrecerea de 1 Mai) Micul Pentagon. Casa de nebuni (50)

Scris de **Admin** Vin Mai 03, 2019 12:56 am

https://www.gandul.info/puterea-gandului/pe-cine-ati-prefera-la-o-adica-dintre-iosif-si-adolf-sau-cum-au-ratat-doi-sirieni-petrecerea-de-1-mai-18108499

În timp ce alte spitale din Europa erau conduse după un tipar neocomunist, şefii Micului Pentagon fuseseră acuzaţi de apucături neonaziste. Mulţi îl comparau pe preşedintele Liviu cu dictatorul Benito, care virase spectaculos de la doctrina marxistă la propaganda fascistă. Fiind izolat între pereţii spitalului, îmi era greu să discern care dintre ideologii reprezenta un pericol mai mare pentru viitorul omenirii. În definitiv, ambele făcuseră milioane de victime.Paradoxal, spitalul din Berlin ieşise din carantină după ani întregi de contaminare cu virusul nazist şi acum părea să încerce un alt soi de dictatură, mai soft şi mai perversă, cu rădăcini marxist-leniniste.Aşa-numitul progresism (sau liberalism de tip american) avea sprijinul necondiţionat şi direct interesat al reţelei globale de firme multinaţionale şi ONG-uri răsărite ca ciupercile după ploaie. Progresiştii de la Berlin, în consens cu cei de la Paris şi Bruxelles promiteau o Europă unită în jurul principiului diversităţii, a egalitarismului indiferent de merite şi aptitudini, cu pacienţi fericiţi, de toate rasele şi înclinaţiile sexuale, cu un spital puternic, laic, în care religia să nu-şi bage coada. Poate la fel de ciudat, după zeci de ani de carantină datorată contaminării cu virusul comunist, spitalul din Moscova sărise în cealaltă extremă, îmbrăţişase în ultima vreme doctrina naţionalist-populistă cu accente de dreapta. Biserica îşi păstrase rolul central, iar preşedintele Vladimir pretindea superioritatea pacienţilor autohtoni în raport cu cei proveniţi din alte spitale. Doctrina „Rusia înainte de toate” primise un nesperat imbold după ce „America first” îi cucerise pe adepţii preşedintelui Donald. Scăpate de coşmarul comunist, spitalele din Varşovia, Budapesta şi Bucureşti manifestau simpatie faţă de schimbările de la Washington şi mari reţineri în raport cu progresiştii lui Jean-Claude. Italienii îşi aminteau cu nostalgie de Benito, francezii se îmbrăcau din ce în ce mai des în galben, iar nemţii, cu toată ruşinea trecutului, reciteau pe sub plapumă pasaje din Main Kampf. Din ce în ce mai mulţi preferau naţionalismul populist de extracţie nazistă în locul progresismului liberal cu damf comunist. Cele două ideologii grupate generic în STÂNGA şi DREAPTA (sau democraţi şi republicani), se ciocneau de multă vreme într-un război al iniţiaţilor, în spatele uşilor închise, departe de ochii pacienţilor. Doar că după schimbarea spectaculoasă de la spitalul din Washington războiul devenise unul fără menajamente, pe viaţă şi pe moarte. Loviturile la picioare, pe sub masă, fuseseră înlocuite cu pumni şi palme, iar încăierările se difuzau în direct, la ore de maximă audienţă. Ceea ce altădată era interzis, imoral sau ilegal, acum devenise rutină de zi cu zi. Donald împreună cu mişcarea naţionalistă din Europa (cu sprijinul Moscovei) riscau să încetinească sau chiar să distrugă planul global al internaţionalei socialiste (care din motive propagandistice îşi schimbase denumirea din „socialistă” în „progresistă”).Din nefericire, pacienţii erau puşi în faţa unei mari dileme. Fuseseră întrebaţi într-un sondaj de uz intern pe cine apreciau mai mult, prin reducere la absurd, dintre dictatorii Iosif şi Adolf. Creştinii practicanţi şi cei care suferiseră în comunism tindeau să-i dea credit lui Adolf, în timp ce minoritarii de orice fel îl luau în braţe pe Iosif. La fel şi tinerii care visau la o societate deschisă, fără oprelişti, cu joint-uri la liber, fără proprietari, asupriţi şi asupritori.Ziua Internaţională a Muncii, altădată sărbătorită cu mare fast la iniţiativa conducerii spitalului, ar fi trecut neobservată dacă progresiştii nu ar fi întins grătarele în curte încă de dimineaţă. Pe la orele prânzului, Dan, Dacian şi Cosette începură să împartă caserole cu doi mici, o chiflă, muştar şi un pliant cu preşedintele Liviu (desenat în chip de dictator nazist). Tradiţionala muzică populară fusese înlocuită cu muzica electronică, mult mai potrivită pentru pacienţii care trăgeau muştarul direct pe nas.În lipsa altor activităţi recreative, am rămas în curtea spitalului până spre seară, când s-a dat alarma. Zeci de gardieni au năvălit peste noi şi petrecerea de 1 Mai s-a spart cu o bătaie demnă de filmele western. A doua zi aveam să aflu şi motivul descinderii în forţă: în spital se infiltraseră doi pacienţi sirieni. Ca de obicei în astfel de situaţii, urma să se decidă soarta intruşilor în cadrul unui pseudo-proces prezidat de preşedintele Liviu.Îmbrăcaţi în pijamale albe cu dungi roşii, sirienii Omar şi Ahmad fură chestionaţi în legătură cu scopul prezenţei lor în spital. Omar, care studiase în anii 90 la Facultatea de Construcţii din Iaşi, încercă să explice situaţia într-o română aproape perfectă:

― Din cauza la preşedintele Bashar, care ne bagă pe gât medicamente ruseşti împotriva la erecţiile spontane, eu fugit cu Ahmad de la spital din Damasc. Vorbit la telefon cu prietenul Dorel, din Paşcani, care promis la noi că facem 1 Mai la Mamaia. Cerut la el femei blonde, ieftine şi frumoase. Ce căutăm la spital la Bucureşti?! Noi luat ţeapă! Ăsta nu este spital la Mamaia, măi Ahmad, măi! Este spital de nebuni!Doctorul Codrin îi răspunse tăios, uitându-se spre grupul de simpatizanţi ai Statului paralel:

― Prietene, îi avem chiar aici, în sală, pe teroriştii noştri în frunte cu Klaus. Nu ne mai trebuie şi alţii... Va trebui să vă expulzăm, sorry.Vizată de intervenţia doctorului, Cosette îşi îndreptă breteaua de la sutien înainte de a răbufni― Huooo, nazistule! Huooo! Un cor de huiduieli la adresa lui Codrin îi făcură pe cei doi sirieni să spere într-o soluţie favorabilă. În fond, încă puteau ajunge la Mamaia până spre miezul nopţii. Publicul părea a fi de partea lor, progresiştii dominau sala de judecată, erau mult mai vocali.

Cineva urcă la prezidiu şi-i strecură un bileţel preşedintelui Liviu. Bărbatul se încruntă şi îşi netezi mustaţa.

― Tocmai am primit informaţii că în iunie 2016 aţi fost expulzaţi din spitalul de la Berlin pentru contrabandă cu şaorme explozive. Ce aveţi de spus în apărarea voastră?Cei doi sirieni se consultară din priviri. Omar ridică din umeri, aproape resemnat.

― OK, am înţeles. Nu ne vreţi... Măcar gustaţi şaorma noastră, să vedeţi ce prost lucrează serviciile secrete care informează greşit la voi. Serviciile face jocuri la interese oculte.Scoase şaorma din pantalonii de pijama şi i-o întinse lui Liviu. La rândul său, temător, acesta i-o dădu lui Codrin cu mâna tremurândă. Doctorul muşcă din ea după câteva ezitări, pe urmă căzu secerat. Din sală se auziră strigăte de indignare.

Omar se uită cu reproş la colegul său. Îi şopti la ureche:

― Ţi-am spus că-i prea iute, măi Ahmad... S-a dus dracului vacanţa noastră la Club Loft... Adio paraşute la 10 euro bucata... Şi asta din cauza lui porcu' de Dorel. Cică România este condusă de comunişti... Un căcat comunişti! Nişte populişti ordinari!

(va urma)