“CINE UITĂ NU MERITĂ”. DACĂ E NOIEMBRIE..., E BUCOVINA!

Scris de **Admin** Joi Noi 14, 2019 2:27 am

http://www.cuvantul-liber.ro/news/113971/61/CINE-UITa-NU-MERITa-DACa-E-NOIEMBRIE-E-BUCOVINA

Motto: “Unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu Regatul României.”

În urmă cu 101 ani, la 28 Noiembrie 1918, a avut loc proclamarea Unirii Bucovinei cu România, moment istoric de excepțională importanță în procesul făuririi Statului național unitar român, alături de unirea anterioară, a Basarabiei - la 27 Martie - și de unirea ulterioară, a Transilvaniei - la 1 Decembrie 1918.

Să ne reamintim: Bucovina (în germană, Buchenland =Țara fagilor) a făcut parte din Principatul Moldovei; în 1774, 10.442 km2 din partea de nord-vest a Moldovei sunt anexați de către Imperiul Habsburgic.

Denumirea de Bucovina este adoptată oficial în cadrul administrării habsburgice, dar se va impune treptat, o vreme fiind utilizate, în paralel, denumiri mai vechi: Țara de Sus/Țara Moldovei, Plonina, Cordon/Cordun și Arboroasa. Acest ultim apelativ va fi preluat și reafirmat de superbul grup de studenți români de la Cernăuți; Ciprian Porumbescu, Zaharia Voronca, Constantin Morariu, prin societatea cu același nume, înființată în 1875.

Devine Ducatul Bucovinei, în 1849, unindu-se ulterior cu România la 15/28 noiembrie 1918, pentru ca, pe 28 iunie 1940, urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov, partea sa de nord, împreună cu Basarabia și Ținutul Herța, să fie ocupate de U.R.S.S. În 1991, după destrămarea U.R.S.S., nordul Bucovinei și Ținutul Herța devin parte a Ucrainei (regiunea Cernăuți).

Este regiunea istorică incluzând zona orașelor Rădăuți, Suceava, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Siret și Vicovu de Sus, în România, precum și zona Cernăuți, Cozmeni, Zastavna, Vășcăuți pe Ceremuș, Vijnița, Sadagura și Storojineț, în Ucraina.

Revenind la subiectul propus, ne aflăm în anul 1918, într-o Bucovină aflată “la intersecția zonelor de interese austriece, ucrainene și rusești. Imperiul Habsburgic pregătea anexarea ei la Galiția, iar tânărul stat ucrainean căuta să anexeze cât mai mult din teritoriile Imperiului, amenințând cu intervenția militară.

În vara anului 1917, deputații ucraineni din Parlamentul de la Viena au susținut încorporarea Galiției, Bucovinei și Rusiei subcarpatice într-o provincie autonomă, în cadrul unui stat federal. Alte forțe pro-ruse căutau înființarea Carpatorusiei, care ar fi urmat să cuprindă și o parte importantă din Bucovina. Mai mult, circulau voci filoruse care revendicau Moldova întreagă. La tratativele de la Brest-Litovsk din noiembrie 1917, Rada ucraineană a cerut Galiția, Bucovina și Carpatorusia, care să fie unite în Ucraina de vest. Printr-un tratat secret, Puterile Centrale au făcut importante concesii Ucrainei, în schimbul furnizării unor cantități uriașe de grâu și alte alimente. Din acest motiv s-a spus că «Bucovina a fost vândută de Austria pe mâncare», după ce fusese cumpărată de la otomani în 1775. Mai mult decât atât, prin Pacea de la București, Ținutul Hotinului intra oficial în componența Bucovinei, împreună cu o parte din județul Dorohoi și Dornele românești, până la Broșteni. Naționaliștii ucrainieni și revoluționarii bolșevici au creat o stare de haos și anarhie.

La 3/16 octombrie, împăratul proclamă federalizarea Imperiului, însă fără să recunoască și drepturile românilor. În replică, Adunarea românilor emigrați din Austro-Ungaria se reunește la Iași și adoptă o rezoluție prin care respinge federalizarea și declară hotărârea românilor de a lupta pentru întregirea neamului într-un singur stat unitar.

La 19 octombrie 1918, la Liov, Ucraina își proclamă independența. Noul stat național includea și Bucovina nord-estică, orașele Cernăuți, Storojineț și Siret.

Proclamația de la Liov produce îngrijorare în rândurile românilor bucovineni. Eforturile lor unioniste trebuiau intensificate, altfel riscând să intre în componența Ucrainei. La 22 octombrie apare, la Cernăuți, ziarul “Glasul Bucovinei”, sub conducerea lui Sextil Pușcariu, în care fruntașii bucovineni publică editorialul «Ce vrem?», veritabil document programatic.”

În acest timp, haosul și anarhia încep să cucerească teren. Soldații întorși de pe front terorizau populația, iar în mai multe centre din Bucovina se formaseră grupuri militare ale legiunii ucrainene. În aceste condiții, Consiliul Național a decis să ceară intervenția Armatei Române. Guvernul român a trimis Divizia a 8-a, sub comanda generalului Iacob Zadic. Aceasta a trecut în Bucovina și, la 11 noiembrie 1918, a intrat în Cernăuți, restabilind ordinea și zădărnicind manevrele militare ale Republicii Populare a Ucrainei Occidentale.

“La 11 Noiembrie 1918 a avut loc un schimb de telegrame între Consiliul Național și Regele Ferdinand, privind eliberarea Bucovinei. A doua zi, Consiliul votează «Legea fundamentală din 12 Noiembrie 1918, asupra puterilor Țării Bucovina», prin care își asumă întreaga putere în Bucovina.

Consiliul Național, completat cu 12 fruntași dintre refugiații bucovineni, hotărăște convocarea, la 28 Noiembrie 1918, a Congresului General al Bucovinei pentru «stabilirea raportului politic al Bucovinei față de Regatul Român. La Congres au fost invitați și reprezentanții germanilor, polonezilor, ucranienilor și evreilor, dar n-au dat curs invitației decât germanii și polonezii».

Consiliul Național al Bucovinei (C.N.B.), întrunit la 28 Noiembrie 1918, a hotărât, în majoritate, Unirea cu România. Voturile majoritare au venit din partea românilor, germanilor, evreilor și polonezilor, iar cele împotrivă doar din partea minorității ucrainene.

“La 28 Noiembrie 1918, în sala de marmoră a Mitropoliei Ortodoxe din Cernăuți, 74 membri ai Consiliului Național au început lucrările Congresului, alături de 7 delegați germani, 6 polonezi și 13 din comunele ucrainene. Erau de față și reprezentanții Basarabiei, în frunte cu Pan Halippa. Cu o seară înainte, Tricolorul românesc fusese arborat și pe clădirea Universității locale. Președintele Consiliului Național, Dionisie Bejan, a rostit cuvântul de salut, din care cităm:

«Întruniți astăzi în acest măreț locaș, care este și trebuie să rămână simbolul unirii în credință în Dumnezeu și în neamul nostru, salut cu nețărmurită dragoste pe reprezentanții vitezei Armate Române, care, la ordinul M.S. Regelui Ferdinand I, ne-a întins mâna de ajutor în clipele de cea mai grea cumpănă. Salut cu aceeași dragoste pe reprezentanții fraților noștri din Basarabia, Transilvania și Ungaria. Vă salut pe voi, fruntașii neamului românesc din Bucovina, care ați venit cu inima însuflețită din tuspatru unghiuri ale țării, ca să așezați piatra fundamentală care să clădească trainic și neclintit România Mare. Implor harul ceresc și binecuvântarea dumnezeiască asupra hotărârilor ce veți lua».

Șeful Guvernului, Iancu Flondor, dădu apoi citire DECLARAȚIEI DE UNIRE, care preciza că «De la fundarea Principatelor Române, Bucovina, care cuprinde vechile ținuturi ale Sucevei și Cernăuților, a făcut parte din Moldova, care în jurul ei s-a închegat ca stat; că în cuprinsul hotarelor acestei țări se găsesc vechiul scaun de domnie de la Suceava, gropnițele domnești de la Rădăuți, Putna și Sucevița, precum și multe alte urme și amintiri scumpe din trecutul Moldovei; că fiii acestei țări () au apărat de-a lungul secolelor ființa neamului lor împotriva tuturor încălcărilor din afară și a cotropirii păgâne; că 144 de ani poporul bucovinean a îndurat opresiunile unei ocârmuiri străine care îi nesocotea drepturile naționale; că în 1774, prin vicleșug, Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei și cu de-a sila alipită coroanei habsburgice; că 144 de ani bucovinenii au luptat ca niște mucenici, pe toate câmpurile de bătaie din Europa, sub steag străin, pentru gloria Austriei; că a sosit ceasul ca Țările Române dintre Nistru și Tisa să formeze un singur stat unitar (), hotărâm unirea necondiționată și pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu Regatul României».

Congresul a ales o delegație de 15 persoane care, a doua zi, 29 Noiembrie, a prezentat, la Iași, Regelui Ferdinand Actul Unirii. Duminică, 1 Decembrie 1918, suveranii români au dat o masă de gală la Palatul Regal din București, în timpul căreia a sosit și telegrama de la Alba Iulia vestind unirea Transilvaniei cu România. Entuziasmul acestor zile sfinte din istoria României a întrecut orice așteptare. Apoi, actul Unirii Bucovinei cu Țara a fost adus la cunoștința guvernelor din Iași, Paris, Londra, Roma și Washington.”

Unirea Bucovinei cu România a fost recunoscută oficial, în 1919, prin Tratatul de pace de la Saint Germain, încheiat cu Austria, la data de 10 septembrie 1919.

Privirile românimii se îndreptau acum către Alba Iulia, unde, la 1 Decembrie 1918, avea să fie desăvârșit actul definitoriu, și atât de dorit, al desăvârșirii României Mari.

“Munților cu creasta rară/ Nu lăsați straja să piară./ // Dacă piere straja voastră/ Va pieri și țara noastră./ De trăiește straja voastră / Va trăi și țara noastră.”

(Surse: Ion Nistor, “Istoria Bucovinei”, Editura Humanitas, București, 1991, Enciclopedia României)