AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

Vlad Voiculescu, să-l jupuim, să-l facem drapel!

In jos

Vlad Voiculescu, să-l jupuim, să-l facem drapel! Empty Vlad Voiculescu, să-l jupuim, să-l facem drapel!

Mesaj Scris de Admin Mier Apr 14, 2021 8:25 am

Vlad Voiculescu, să-l jupuim, să-l facem drapel!
Retrospectiv, din 1992 încoace, dezbinarea internă a subminat toate coalițiile anti-PSD, iar PNL a fost invariabil un protagonist al destructurării CDR și D.A. De fapt, a fost o coadă de topor a PSD.
 
Hotărât lucru, de când ne bucurăm de guvernul Cîțu, lupta politică bate lupta cu pandemia. De fapt, PNL și premierul său instrumentalizează politic pandemia pentru a-și ataca adversarul politic, care nu este PSD, ci USR PLUS. Războiul politic pornit pentru eliminarea ministrului sănătății Vlad Voiculescu amintește prin vehemență de tentativa din 2012 a USL, condusă de tandemul Ponta-Antonescu, de suspendare a președintelui Băsescu.
De ce nu credem că PNL este preocupat exclusiv de binele patriei și nu de distrugerea partenerului de coaliție? Pentru că toată campania de linșare mediatică a lui Vlad Voiculescu se bazează pe manipulări propagate de televiziunile care și-au pierdut subvențiile guvernamentale în urma insistențelor miniștrilor USR PLUS. Psihoza anti-Voiculescu și anti-USR PLUS este susținută nu doar de PSD și AUR, ai căror agitatori au făcut scandal vineri-seară la Spitalul Foișor, ci și de liberali, inclusiv de declarațiile și acțiunile ostile ale premierului Cîțu, care - gest de neimaginat într-o coaliție - a sesizat Parchetul în urma verificării realizate de Corpul de Control la Ministerul Sănătății, în ciuda explicațiilor consilierului onorific al ministrului Voiculescu. Nici măcar nu este clar despre ce delict ar fi vorba sau ce atingere a fost adusă securității naționale, pentru că accesarea unei baze de date publice de către un consilier ministerial nu poate fi în sine un motiv de anchetă și de plângere penală. Poate fi însă un demers declanșator de crize politice, ceea ce a devenit limpede vineri-seară, cu prilejul evacuării problematice, e drept, a Spitalului Foișor.
Deși se știa că spitalul aparținea de Primăria Capitalei, iar MS nu avea autoritate asupra managerului său, declarația ministrului Voiculescu de duminică, în care preciza exact acest fapt, a fost bagatelizată, iar pe Nicușor Dan nu l-a atins nimeni mici măcar cu o floare! În schimb, premierul a cerut demisii „de onoare”, fiind limpede că se referea la ministrul sănătății, cu care, nu-i așa, „are legătură orice pacient”.
Fără îndoială, este de datoria premierului să penalizeze deficiențele miniștrilor, doar că trebuie să o facă pentru toți, nu doar pentru unul. Or, intransigența afișată de premierul Cîțu a lipsit de pildă față de ministrul de interne, Lucian Bode, captiv și el, ca și predecesorul său Marcel Vela, al rețelelor de tip mafiot din MAI. Cum de nu i-a cerut premierul demisia de onoare după catastrofele de la Onești și de la Constanța, după ce jandarmii au tolerat dezordinea din fața Spitalului Foișor sau după ce ministrul Bode însuși a refuzat să facă ordine la metrou în ziua încercării de puci a lui Ion Rădoi? Nu putea să o facă, desigur, după ce executase el însuși ordinele lui Rădoi cât timp a fost ministru al transporturilor. Totodată, cum de nu are premierul nimic de zis despre haosul din Educație sau despre ministrul muncii, Raluca Turcan, vizibil depășită de complexitatea problematicii pe care evident nu o poate rezolva?
Este clar că premierul Cîțu este mumă pentru liberali, orice ar face, și ciumă pentru usr-iști, tocmai pentru că încearcă, poate uneori inabil, să schimbe practicile mafiote ale guvernării de până acum. De fapt, o analiză a performanței guvernamentale ar trebui de fapt să înceapă cu incoerența discursului premierului însuși: ba nu contează certificatul de vaccinare în deplasările turiștilor, ba trebuie să ne vaccinăm cu toții ca să poată fi relaxate restricțiile; ba avem o situație dramatică și lipsesc paturile la ATI, ba stăm bine și revenim la normal la 1 iunie, deși niciun specialist în sănătate publică nu susține un asemenea optimism.
Există cel puțin o tabără a conducerii PNL care presează pentru demiterea lui Vlad Voiculescu. Este vorba de oastea lui Ludovic Orban - Ben Oni Ardelean, Florin Roman, Nelu Tătaru, rămas neafectat de incendiul spitalului din Piatra Neamț. Ei ar fi bucuroși probabil să forțeze ieșirea USR PLUS din coaliție. Ne amintim că Ludovic Orban a insistat ca PNL să guverneze singur, acuzând USR PLUS că ar fi refuzat să se implice, deși Dan Barna afirmase disponibilitatea partidului său de a intra în guvern.
De fapt, liberalii nu știu și nu vor să guverneze în coaliție. Au demonstrat-o și pe vremea guvernului Tăriceanu, când au rupt Alianța D.A. - din cauza intransigenței Monicăi Macovei - și au preferat să guverneze cu sprijinul parlamentar al PSD. Reiterarea acestei situații le-ar permite acum să arunce la gunoi reformele pe care USR PLUS le promovează, chiar dacă imperfect, dar care lor nu le convin, cum ar fi desființarea SIIJ. Nu este greu de văzut că PNL și UDMR se simt mai confortabil cu PSD decât cu USR PLUS, iar USR PLUS nu a fost pregătită să pareze asaltul acestei „monstruoase coaliții”. Nu ar fi trebuit să accepte compromisul privind superimunitatea magistraților pentru promovarea legii de desființare a SIIJ și ar fi trebuit să se opună la timp deciziilor guvernamentale privind crearea unor centre speciale de vaccinare și includerea unui număr exagerat de categorii de „esențiali” în etapa a doua de vaccinare. Nu a făcut-o, de dragul păcii în coaliție, și acum plătește prețul compromisului cu niște parteneri care nu le-au fost niciodată loiali. Măcar acum USR PLUS pare dispusă să nu cedeze.
Retrospectiv, din 1992 încoace, dezbinarea internă a subminat toate coalițiile anti-PSD, iar PNL a fost invariabil un protagonist al destructurării CDR și D.A. De fapt, a fost o coadă de topor a PSD. //
Admin
Admin
Admin

Mesaje : 10767
Data de înscriere : 05/11/2012

https://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum