DESPRE EVREI, ŞI ALTFEL!

Scris de **Admin** Joi Sept 03, 2015 6:12 am

http://www.cuvantul-liber.ro/news/85708/61/Despre-evrei-si-altfel

Cu toate că evreii fac parte dintre seminţiile cele mai prezente în viaţa economică, politică şi religioasă, a omenirii, fiind, totodată naţiunea cea mai controversată, despre originea lor se pare că încă nu se ştie totul. În opinia creştinilor, antisemitismul are la origine cauze religioase, iar „pulverizarea" lor prin lume ar avea drept cauză pedeapsa divină pentru atitudinea lor faţă de Fiul lui Dumnezeu.

Studiind izvoare istorice, am aflat că în problema evreiască, lucrurile sunt mai complicate, în sensul că evreii n-ar avea o singură origine, seminţia lui David, cu cele 12 triburi, că filonul demografic al acestora a fost alimentat, pe parcursul vremii, cel puţin de o altă sursă, de origine turco-tătară, provenită nu din Palestina, ci din stepele asiatice, ca produs al migraţiilor care au avut loc în prima parte al mileniului I al erei noastre. Lucrul acesta aveam să-l aflăm din cartea scriitorului evreu de origine maghiară Arthur Koestler, născut în Budapesta, în anul 1902, cu studii la Viena, care, preocupat de propria origine, a scris o carte surpriză, care a revoluţionat cunoştinţele în domeniu: „Al treisprezecelea trib". Autorul mărturiseşte că ipotezele formulate au la bază izvoare arabe, greceşti şi israelite, conchizând că majoritatea covârşitoare a evreilor existenţi azi pe glob, şi îndeosebi cei din Rusia, Europa Centrală şi de Sud-Est, îşi au obârşia în acest trib de origine turcică, numit khazari.

Cine sunt, de fapt khazarii, şi cum au ajuns ei, din turci, evrei? Autorul ne spune că acest trib turco-tătar provine tot din stepele asiatice, pe care le-ar fi părăsit prin secolul al V-lea al erei noastre, aşezându-se, ca multe alte triburi migratoare din zonă, deasupra Mării Caspice şi a Lacului Aral, la gurile Volgăi şi în zona Crimeei, formând, împreună cu ceilalţi veniţi - huni, bulgari, maghiari şi alţi turcomani - „Federaţia Turkut", care, însă, pe la anul 650, s-a destrămat. Dintre toţi aceştia, spune autorul, khazarii s-au dovedit cei mai destoinici şi mai buni organizatori, reuşind să încropească, pe cont propriu, un regat, şi apoi un imperiu, care a rezistat, ca stat, de pe la anul 700 până în 1016. La apogeul puterii lor, ei aveau sub control sau supuneau la biruri peste 30 de naţiuni şi triburi, pe teritorii vaste, cuprinse între Munţii Caucaz, Marea Aral, Munţii Urali, oraşul Kiev şi stepele Ucrainei. Printre populaţiile supuse suzeranităţii khazare se numărau: bulgarii, burtaşii, maghiarii, coloniile gotice şi greceşti din Crimeea, triburile slave din ţinutul păduros din Nord-Vest. Până în secolul al IX-lea, khazarii n-aveau rivali în zonele amintite, ei fiind stăpâni supremi ai jumătăţii sudice a Europei răsăritene, preţ de un secol şi jumătate, astupând poarta Uralo-Caspică de trecere din Asia în Europa, ţinând în frâu invazia triburilor nomade din Răsărit. Regatul khazar, continuă autorul, Arthur Koestler, a oprit năvălirile din Est spre Vest, dar şi expansiunea islamică a Califului din Bagdad, care urmărea dominaţia politică prin religie a teritoriilor din Nordul Persiei (Iran). În cele din urmă, în anul 737, sunt înfrânţi de arabi, şi, pentru a scăpa de influenţa islamică a arabilor, dar şi de cea creştină a ruşilor, aflaţi în ascensiune, în anul 740, pledează pentru religia mozaică. În felul acesta ia fiinţă, în nordul Caucazului, primul stat ebraic, dar nu din seminţia lui David, ci dintr-o etnie turcă. Al treisprezecilea trib se alătură, astfel, prin religie, şi nu prin etnie, celorlalte 12 triburi de evrei ale Palestinei. Situat la răscrucea marilor drumuri comerciale ale lumii, imperiul khazar s-a bucurat de o prosperitate şi nivel de civilizaţie ridicate, perioada de supremaţie conferindu-le şi arta de a gestiona afacerile, care a devenit o tradiţie în rândul evreilor, superioritate care, credem, se află la originea antisemitismului contemporan. Aşa cum reiese din cartea autorului, khazarii au făcut, vreme de câteva secole, legea, în Nordul Caucazului. Ei aveau de altfel chiar capitala la gurile Volgăi, iar Marea Caspică însăşi era denumită Marea Khazarilor. De asemenea, ei au pecetluit şi destinul bulgarilor, pe care, bătându-i, i-au obligat să părăsească gurile Volgăi, o parte migrând spre izvoare, iar cealaltă ajungând în sudul Dunării. De asemenea, ei au influenţat şi destinul ungurilor, conferindu-le şi primul rege în Lebedia. Cum nimic nu este imuabil, khazarii nu mai pot face faţă invaziei ruse (Khazaria ocupa mai toată Rusia meridională), sunt învinşi şi reduşi la nivelul unui regat mic, până în secolul al XIII-lea, când imperiul lor este desfiinţat de către Gingis-Han, care şi-a stabilit centrul Hoardei de Aur chiar în capitala Khazariei. Era în anul marii invazii mongole din 1242. Aşa a început exodul evreilor khazari din zona Caucaz spre Europa şi, odată cu acesta, lungul lor şir de suferinţe. Diaspora cea mai importantă, spune autorul, a luat atunci drumul Ungariei, unde era deja o tradiţie. Şi Polonia, ca stat nou înfiinţat, a fost receptivă la acest exod, regii vremii acordând şi anumite facilităţi khazarilor stabiliţi în zonă. La fel au făcut şi lituanienii, dar şi nemţii, Europa de Est devenind, astfel, noul leagăn al khazarilor.

Epoca neagră a evreilor a început în perioada Renaşterii (secolele 12-15). În Polonia s-au îngrămădit refugiaţii scăpaţi de masacrele cazace din Ucraina. Cu acest prilej, a început o nouă undă migratoare în masă, către România, Ungaria, Boemia şi Germania, fenomenul extinzându-se pe parcursul a câtorva secole, până la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Se apreciază că în România au existat evrei semiţi încă de pe vremea dacilor, aceştia intrând odată cu trupele lui Traian, atraşi de bogăţia în aur a ţării, dar şi evrei khazari, care, probabil, astăzi, sunt în netă superioritate, în urma proceselor migraţioniste. Cei din Răsărit au venit în urma persecuţiilor din Rusia şi Ucraina, iar în Vest din Ungaria, unde exista un prea-plin al cabarilor - khazari. Regiunile cele mai populate au fost Moldova şi Maramureşul.

Iată cum nu numai etnia, ci şi religia este în măsură să schimbe fundamental destinul unei populaţii. În privinţa coeziunii dintre cele 12 triburi şi cel de-al 13-lea, de seminţii total diferite, religia a reuşit să realizeze acea omogenizare prin credinţă, obiceiuri şi preocupări, conferindu-le trăsături fundamentale comune, după principiul „funcţiei care creează organul." Aşa, de pildă, deşi îşi cunosc originea ne semită, khazarii au aceeaşi mentalitate în toate, considerându-se, totodată, „popor ales de Dumnezeu."

Istoria reţine însă rolul pozitiv al khazarilor în viaţa societăţii omeneşti a primului mileniu, printre care ameliorarea valului migrator dinspre Asia spre Europa, cât şi contribuţia la dezvoltarea civilizaţiei epocii prin nivelul ridicat de organizare a societăţii. Poate că tocmai datorită excelării lor în domeniile de vârf ale economiei şi finanţelor, al profesiilor liberale, rentabile, prin capacitatea lor de a stăpâni frâiele conducerii societăţii, s-au pus în opoziţie cu cei pe care i-au dominat şi probabil spoliat, creându-se acel curent nefast al antisemitismului, soldat, după cum se ştie, cu reprobabile acţiuni antievreieşti, culminând cu segregaţionismul, rasismul şi holocaustul. Punând pe cântar răul şi binele făcut de evrei, indiferent de etnia lor, de-a lungul istoriei părerea noastră este că binele făcut omenirii prevalează în faţa răului. Aşadar, despre evrei, ca despre toţi, numai de bine!