Cum să MINȚI o țară, pas cu pas. Cum s-au dilatat și s-au contractat casele președintelui Iohannis. DOCUMENTE
AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA :: OHA si PNL :: Despre ȚOAPE și ȚOPISME cu nea Ilie de la sculărie
Pagina 1 din 1
Cum să MINȚI o țară, pas cu pas. Cum s-au dilatat și s-au contractat casele președintelui Iohannis. DOCUMENTE
Ȋn august 2009, când i s-a propus pentru prima oară funcţia de premier al României, Klaus Iohannis s-a apucat să-și facă ordine prin declaraţiile de avere.
Şi, în aceeași zi, de 17 august 2009, actualul președinte, pe atunci primar al Sibiului, a depus două documente, în care revenea asupra celor declarate pentru anul fiscal precedent, dar și pentru 2007. Cum legea 144/2007, aflată în vigoare la acea dată, prevedea un termen clar de 30 de zile în care pot fi aduse modificări declaraţiilor de avere anterior depuse, aceste documente nu pot fi considerate „declaraţii rectificative”.
Ȋn 18 aprilie 2008, Iohannis declarase că veniturile încasate din chirii în anul fiscal anterior se ridică la 35.702 RON. Ȋn declaraţia de avere cu număr de înregistrare 139.311/17.08.2009, el se contrazice și susţine că în 2007 a încasat din chirii 115.450 RON, adică de 3 (trei) ori mai mult decât declarase anterior.
Pentru anul fiscal 2008, Iohannis a precizat, în declaraţia de avere depusă la 1 iunie 2009, că a obţinut din chirii doar 35.702 RON. Ȋn declaraţia de avere 139.312/17.08.2009, el revine însă asupra acestei sume și menţionează că veniturile încasate din chirii în 2008 se ridică la 150.773 RON.
Nimeni din Agenţia Naţională de Integritate n-a simţit nevoia să verifice de ce există aceste diferenţe între veniturile declarate pentru același an fiscal și nici de ce Iohannis a considerat necesar să revină, abia în august 2009, asupra veniturilor încasate în 2007. Așa că, atunci când el a considerat din nou că e nevoie, Iohannis a recidivat.
Şi-a amintit că a încasat chirii de 6 (șase) ori mai mari!
Ȋn iunie 2011, președintele ţării, pe atunci primar al Sibiului, își „reîmprospătează” din nou declaraţiile de avere. Trei ani, într-o singură zi: 6.06.2011. Ȋn documentul cu numărul de înregistrare 35.997/6.06.2011, Iohannis revine asupra veniturilor încasate în... 2008. Susţine, de această dată, că din chirii el a încasat suma de 114.066 RON, iar soţia sa alţi 114.066 RON. Adică, un total de 228.132 RON. Aproape dublu faţă de cât declarase în august 2009 și, respectiv, de 6 (șase) ori mai mult decât declarase în iunie 2009, raportându-se la același an fiscal. Nu știm dacă și când a spus adevărul Iohannis despre chiriile încasate, însă, din punct de vedere matematic, el a minţit de cel puţin două ori. Adică, a comis infracţiunea de fals în declaraţii, în formă continuată.
Ȋn aceeași zi, de 6 iunie 2011, Iohannis dă un „refresh” și veniturilor încasate în 2009, depunând declaraţia de avere cu numărul de înregistrare 35993/6.06.2011. Conform acestui document, el și soţia sa au încasat din închirierea imobilelor în „2009” (n.r. – precizarea este olografă) 228.132 RON.
Numai că în noiembrie 2010, atunci când și-a declarat, conform legii, veniturile obţinute în 2009, Iohannis menţionase că, din închirierea imobilelor situate pe str. Someșului, Str. N. Bălcescu și str. Pedadogoilor, a încasat doar 107.903 RON. Adică, mai puţin de jumătate din suma pe care a menţionat-o, având o revelaţie, firește, în iunie 2011. Că Iohannis nu prea ţine minte câţi bani încasează din chirii e curat „ghinion”, ca să-l cităm pe el. Ȋnsă modificarea sumelor menţionate iniţial în declaraţiile de avere (la finalul cărora e precizat: „prezenta declaraţie constituie act public și răspund, potrivit legii penale, pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor menţionate”) dovedește că, cel puţin atunci când a declarat pentru prima oară aceste venituri, Iohannis a comis infracţiunea de fals în declaraţii.
Ȋn aceeași zi de 6 iunie 2011, extrem de aglomerată și pentru actualul președinte al ţării, dar și pentru registratura Primăriei Sibiu, Iohannis depune o a treia declaraţie de avere, cu numărul de înregistrare 35996/5.06.2011. Este pentru veniturile înregistrate în „ultimul an fiscal încheiat” – 2010 și singurul document pe care a fi trebui să-l depună, conform legii. La veniturile încasate din chirii, Iohannis trece suma pe care, în aceeași zi, o precizase și pentru 2009 – 114.066 RON - el, 114.066 – soţia.
Ȋntr-o îngăduinţă sinonimă cu navitatea, putem presupune că imobilele familiei Iohannis, aflate toate pe numele soţiei președintelui, au fost închiriate de ea, pentru sume pe care el le-a aflat abia mai târziu. Putem presupune, de pildă, că în iunie 2011, într-un moment de sinceritate, doamna Carmen Iohannis i-a mărturisit soţului ei: „mai ţii minte casele alea, două din șase, pe care le-am închiriat? Au fost, de fapt, trei. Iar în 2008 am încasat de șase ori mai mulţi bani decât știai tu”. Cum domnul Iohannis tace, mărturisirea continuă: „Iar în 2009, valoarea chiriei a fost de două ori mai mare!”. Klaus Iohannis se înfurie în liniște, iar a doua zi dă buzna la registratura Primăriei Sibiu, unde, în spiritul adevărului și al lucrurului bine făcut, trântește trei declaraţii de avere și două de interese, una după alta.
Putem presupune acest scenariu, însă, și dacă lucrurile ar fi stat așa, lipsa de informare a președintelui ţării, fost primar al Sibiului, este doar o circumstanţiere a infracţiunii de fals în declaraţii, având în vedere că toate declaraţiile de avere conţin precizarea „declar pe propria răspundere că împreună cu familia (soţul/soţia și copiii aflaţi în întreţinerea acestora) deţin următoarele active și datorii.”
De asemenea, putem presupune și că, în mărinimia lui, Iohannis a încheiat contracte de închiriere cu plata eșalonată. Că banca din str. N. Bălcescu, de pildă, nedispunând de lichidităţi, și-a achitat abia prin 2011 chiria aferentă anului 2008. E o utopie, firește, însă nici așa domnul Iohannis n-ar putea fi inocentat, pentru că în declaraţia de avere trebuie precizat VENITUL ȊNCASAT în acel an, și nu venitul cuvenit și neonorat.
Şi, deși putem presupune multe, anticipând deja explicaţiile domnului Klaus Iohannis, nu ne putem imagina că domnia sa nu știa suprafaţa exactă a imobilelor deţinute. Sau faptul că bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt bunuri comune, indiferent de numele soţului trecut în actul de proprietate.
Fenomen fizic inexplicabil: cum se dilată/contractă casele lui Iohannis
Din aprilie 2008 și până în noiembrie 2010, Iohannis scrie în declaraţiile sale de avere că titularul celor șase imobile este soţia sa, Carmen Iohannis, ce deţine o cotă parte de 1/2 din proprietăţi (mai puţin la imobilul din Str. Nicolae Bălcescu nr. 29, unde soţii Iohannis erau coproprietarii imobilului, iar cota parte trecută în declaraţii a fost, prin înjumătăţire, 1/4). Abia din noiembrie 2010, Iohannis completează declaraţiile de avere conform cu realitatea, își trece numele, deasupra celui al soţiei, în coloana de titulari ai imobilelor și menţionează, la cota-parte, 1/1.
Tot în toamna lui 2010, suprafeţelor caselor familiei Iohannis suferă modificări surprinzătoare: în funcţie, probabil, de calitatea parchetului folosit, unele se dilată, iar altele se contractă. Astfel, imobilul din str. N. Bălcescu nr. 29 (anul dobândirii - 1999, valoarea de impozitare – 55.971,2 RON), care până atunci avusese constant 41,5 mp ajunge la 166 mp. O explicaţie logică ar fi aceea că în 2010 familia Iohannis menţionează că e singura proprietară a imobilului, în vreme ce până atunci declarase că deţine doar un sfert din el. Numai că explicaţia, deși perfect valabilă din punct de vedere matematic, nu se regăsește, așa cum ar fi fost necesar, în vreo adnotare din declaraţia de vedere, care să indice cum și prin mijloace a dobândit familia Iohannis cealaltă parte a imobilului.
Ȋn plus, regula matematică își pierde valabilitatea în cazul celorlalte proprietăţi: imobilul din str. Pedagogilor, nr.14 (anul dobândirii - 1997, valoarea de impozitare – 65.713,5 RON) crește în suprafaţă, de la 54,47 mp la 84,60 mp. Casa din str. Someșului, nr.13 (anul dobândirii – 2001, valoarea de impozitare – 223.692,2 RON) se mărește, de la 128,5 mp la 253 mp. Iar suprafaţa imobilului din str. Bâlea, nr. 29 (anul dobândirii – 1992, valoare de impozitare – 157.723,6 RON) crește vertiginos, de la 21,6 mp la 377 mp.
Singurele care... scad în suprafaţă sunt casele învecinate de pe str. Măgura, ambele construite în 2007. Imobilul de la nr. 9 (valoarea de impozitare – 59.456,4 RON) se micșorează, inexpilcabil, de la 102,26 mp la 76 mp, iar cel de la nr. 11 (valoarea de impozitare - 51.182,9 RON), prin telepatia ce există probabil între casele gemene, se contractă și el, de la 102 mp la 64 mp.
Probabil că pe strada Măgura din Sibiu este foarte frig. Sau, și mai probabil, Klaus Iohannis a fost, de-a lungul timpului, așa de sincer în declaraţiile sale de avere, încât îngheaţă apele. Nu vom afla poate niciodată care e suprafaţa reală a caselor președintelui României. Sau câţi bani a încasat el, în realitate, din chirii. Am aflat însă că avem în fruntea ţării un conducător care nu e, nici pe departe, prieten cu adevărul. Iar asta o să ne coste. Pas cu pas.
Subiecte similare
» Cum să MINȚI o țară, pas cu pas. Președintele Klaus Iohannis a comis, în mod voit și repetat, FALS în declarații
» Răzgândirea președintelui Iohannis
» „Ghinion”, numele de scenă al președintelui Iohannis
» Mâna moartă a președintelui Iohannis
» Echipa câştigătoare a Preşedintelui Iohannis
» Răzgândirea președintelui Iohannis
» „Ghinion”, numele de scenă al președintelui Iohannis
» Mâna moartă a președintelui Iohannis
» Echipa câştigătoare a Preşedintelui Iohannis
AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA :: OHA si PNL :: Despre ȚOAPE și ȚOPISME cu nea Ilie de la sculărie
Pagina 1 din 1
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum